OMUL ŞI COTOIUL (sau : COTOIUL CEL SEVER )

            -         Măi vere, ce pisică urâtă ai.

-         Nu e pisică, e cotoi. Mi l-a dat un coleg. Zice că e rău cu şoarecii.

-         Cum îl cheamă ?

-          Ionică.

-     Ioooniicăăă, vino la mine, Ioooniiicăăă, hai să-ţi dau păpică. Vino, Ionică.

-      Ionică e colegul, nu cotoiul. Pe cotoi încă nu l-am botezat. Şi fii atent cum vorbeşti cu el şi despre el, că îl jicneşti. Mai întâi l-ai făcut „pisică urâtă”, apoi l-ai strigat „Ionică”. Asta s-ar putea să-l jicnească sau să-l enerveze, fiindcă Ionică nu are o reputaţie prea bună.

-         Ei, şi dacă se enervează, ce-o să-mi facă ?

-         N-ai vrea să ştii. E foarte rău.

-         Dacă n-are nume, cum să-i zic ?

-       Ionică îi spunea, pur şi simplu, Cotoiul. Cred că şi eu o să-l strig  „Cotoi”. Şi cred că îi mai pun încă un nume.

-         Păi da, câţi stăpâni, atâtea nume. Nu va mai şti nici el cum îl cheamă.

-       Având în vedere că e foarte rău cu şoarecii, e chiar sever, nu iartă nici unul, m-am gândit să-l botez  „Sever”. Deci se va numi  „Cotoiul cel Sever”  sau  „Cotoi Sever”.

-         Nu poţi să-l numeşti aşa.

-         De ce ?

-         Fiindcă numele acesta e luat.

-       Ei, şi ? Se va supăra cotoiul nu ştiu cui, fiindcă îl cheamă şi pe al meu la fel ? Al cui e cotoiul acela, care are nume identic cu cotoiul meu ?

-         Al Guvernului. Şi nu e cotoi cotoi. E Cotoi Sever.

-      Ca şi al meu. Poate într-o zi se vor cunoaşte şi vor merge împreună la vânat. Ziceai că acel cotoi, vânează la Guvern ? Oare ce vânează la Guvern ? Şoricei sau şobolani ?

-         Nu vânează nici şoricei, nici şobolani. E purtător de cuvânt.

-       Ce spui că e ? Purtător de cuvinte ? Cred că şi al meu ar face faţă pe funcţia asta. Să poarte vorbe. Sau mieunături. Ce zici, i-ar sta bine pe funcţia de purtător de mieunat ?

-         Tu o ţii pe-a ta.

-         Mă, mi-a venit o idee.

-         Asta nu e bine. Ţie îţi vin idei puţine şi proaste.

-      Ascult-o pe asta. Dacă ăştia de la Guvern caută cotoi de ăştia răi, înseamnă că au probleme mari cu rozătoarele. Aş vrea să iau cumva legătura cu ei şi să le spun că am şi eu un cotoi foarte sever cu şobolanii. Poate mi-l cumpără şi mă îmbogăţesc dracului şi eu. Ei, ce zici de ideea mea ?

-        Mă, încearcă. Dar, în primul rând, vreau să-ţi atrag atenţia asupra faptului că Guvernul este extrem de zgârcit, aşa că nu cred că ai şanse de a te îmbogăţi.

-         Spui tu că e zgârcit ? Mie mi s-a părut că e foarte darnic.

-         Zăăău ? Când ai văzut tu, dărnicia Guvernului ?

-         Cum, când ? Când au făcut telegondole, când au făcut parcuri în sate.

-         Păi, da. Că sătenii ăia parcă n-aveau destulă verdeaţă. Distanţa dintre o casă şi alta e de unu, doi kilometri. În rest e verdeaţă. Ce nevoie aveau de parc ? N-aveau nici dentist în sat.

-         Eu cred că au vrut să le facă o bucurie. La fel şi când au făcut terenuri de fotbal în sate în care mai locuiau doar câteva familii de bătrâni. Vezi, s-au gândit la ei, să le facă o bucurie. E adevărat că satele acelea nu aveau nici energie electrică, nici apă, nici canalizare, nici infrastructură, nici cabinete medicale, nici farmacie… Dar toate la timpul lor.

-        A, da. Şi terenul de fotbal era prioritatea. Bine, treaba ta, încearcă să-ţi vinzi Cotoiul cel Sever, Guvernului. Însă nu cred că vei primi nici un leu pe el. În al doilea rând, vreau să-ţi spun că celălalt Cotoi Sever, nu e cotoi.

-         Ha, ha, ha ! Dar ce-i ? Căţeluş ? Ursuleţ Panda ?

-         Râzi degeaba.

-         Poate e ursuleţ Koala. Şi se numeşte Cotoi ! E bună, asta !

-         Nu e ursuleţ ! E purtător de cuvânt la Guvern.

-        Aş vrea şi eu să-mi fac cotoiul, secretar sau purtător de mieunat la Guvern. Ce trebuie să fac pentru asta ?

-       Să dai mită ! Adicăă, ăăă, ăăăă,  vreau să zic, să dai examen. Adicăăă, ăăă, nu tu. Cotoiul. Adică, nu să dea examen, să dea…ăăă, nu ştiu ce.

-         Da’ ce te bâlbâi aşa ? Ce-ar putea cotoiul meu să dea Guvernului ? Nimic, în afară de purici. Asta da, mită ! Dar dacă, totuşi, Guvernul va avea nevoie de cotoiul meu ?

-         Îl confiscă. Şi te acuză de deţinere ilegală de Cotoi Sever.

-         Deci, ce mă sfătuieşti, cum rămâne cu cei doi cotoi, dintre care unul nu-i cotoi ?

-         Nu-i cotoi, e om.

-         Om ?! Şi se numeşte Cotoi Sever ?!

-         Exact.

-        Interesant. Mă gândesc la naşul lui. A fost inspirat, nu glumă. I-a venit aceeaşi idee ca şi mie. Vezi, şi mai spui că eu am idei puţine şi proaste. Uite că am idei geniale. Am avut aceeaşi idee ca şi naşul acestui om, care sigur a fost un tip foarte inteligent. Să nu mă mai faci îngust la minte. Mă simt genial !      

             Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu cotoi adevăraţi sau cu persoane adevărate, nu este rău intenţionată.       (L.16.01.2012).         (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar)