Scufiţa a ieşit prin pădure la cules floricele. S-a întâlnit cu lupul :
-
Singurică ?
-
Da.
-
Vrei să te ajut ?
-
Nu, mulţumesc.
-
Dar, de ce ? Te rog, lasă-mă
să te ajut.
-
Nu e nevoie.
-
Dar
insist. O fată ca tine trebuie ajutată. Ce frumoasă şi
inteligentă eşti Scufiţo. Vrei să ne întâlnim deseară la un ceai ?
-
Nu am
timp.
-
Dar insist. Nu mă dau bătut. Uite,
să ştii că mă autoinvit deseară la tine.
-
Nuuu !!!
-
Aduc eu ceaiul.
Seara, Scufiţa e pregătită pentru vizita lupului, mai exact, se preface
că nu e acasă. Casa e în beznă, nici o mişcare. Dar lupul aşteaptă. Şi Scufiţa
aşteaptă. Să plece lupul. După trei ore, în sfârşit, pleacă. Dar revine în
seara următoare. Scufiţa nu se aştepta să revină, deci o prinde nepregătită,
adică, cu uşa descuiată şi lumina aprinsă.
-
Scufiţo, am venit şi ieri şi am
aşteptat până mi-a îngheţat şi sufleţelul.
-
Nu ştiam că ai.
-
Scufiţo nu mai fii aşa dură cu
mine, căci tu eşti o Scufiţă foarte dulce.
-
Ai vrea să mă guşti ?
-
Eu, să te pap pe tine ?! Aşa
mă crezi tu pe mine ?
-
Dar, de ce nu ? Dacă
sunt "foarte dulce", de ce să
nu te înfrupţi ? Sau ţi-e teamă că o să-ţi fie rău de la prea mult
dulce ?
Lupul nu ştia ce să spună : să spună că da, îi este teamă că o
să-i fie rău de la prea mult dulce, nu era bine, căci Scufiţa va spune :
"Deci recunoşti că vrei să mă mănânci !" Dar nici să spună că nu
îi e teamă că o să-i fie rău, nu era bine, căci atunci Scufiţa va spune :
"Păi cum, nu ziceai că sunt dulce ? Acum nu mai sunt ?"
-
De ce îmi întinzi tu atâtea
capcane, Scufiţo ?
-
Până acum ţi-am întins numai
capcane verbale. Stai să le vezi pe celelalte.
-
Eu sunt un lupişor bun, vreau doar
să te ajut.
-
Nu ţi-am cerut nici un ajutor.
-
Dar vreau eu. Lasă-mă să te ajut.
Insist !
-
Bine, găsesc eu ceva. O să te pun
să sapi în grădină.
-
Să
sap ?! E cam greu. Dar bine, pentru tine, o fac. Auzi, Scufiţo, am o curiozitate. Căsuţa asta este a bunicii ?
-
Da.
-
Şi dacă moare bunica, a cui va
fi ? Mai are bunicuţa şi alte Scufiţe sau tu eşti singura Scufiţă ?
-
Sunt singura Scufiţă.
-
Vaai, Scufiţo, ce ochi mari şi
frumoşi ai ! Şi ce gură frumoasă ai ! Şi ce urechi frumoase ai !
Scu-fi-ţo ! Te iubesc, Scufiţo ! Scufiţo, bunicuţa e sănătoasă ?
-
Da, mersi de întrebare. Da’ şi tu
lupule, ţi-ai schimbat părul. Te prinde bine noua frizură.
-
Îţi place, Scufiţo ? Pentru tine mi-am schimbat părul. Fac orice pentru tine. Ce ai dori tu, să mai facă lupişorul pentru
tine ?
-
Aa, nimic, spuse Scufiţa, dar în
sinea ei : "Schimbă-ţi năravul !"
-
Totuşi, insist. Vreau să fac ceva
pentru tine, frumoasă Scufiţă !
-
Bine, dacă insişti…
-
Insist !
-
Aş vrea să mergi în pădure, la
căsuţa verde şi să baţi în uşă. Va ieşi un nene. Spune-i să-mi trimită
coşuleţul cu păpică.
-
Dar merg eu să-ţi culeg fructe de
pădure. Eu cu lăbuţa mea. Să vezi ce gustoase sunt ! Pe care le
preferi ?
-
Lupule, lupule, vrei tu să
ademeneşti Scufiţa cu fructe de pădure ?! Cu fructe de pădure nu prinzi tu
nici şoricei, darămite Scufiţă !
-
Totuşi, lasă-mă să fac gestul ăsta
pentru tine. Să vezi ce bune sunt !
-
Nu, lupule. De fructe, m-am
săturat ! Vreau ceva mai consistent. Mergi tu la căsuţa verde. Vreau
plăcinţică făcută de nenea ăsta. Dacă ai şti cu ce o umple…
-
Cu ce ?
-
Cu cărniţă de lu, de lu, de
luceşte de frumoasă ce este.
-
Dar Scufiţo, ţie nu îţi place
cărniţa.
-
Asta îmi place, spuse Scufiţa, dar
în sinea ei : "Lupule, nu mă păcăleşti, ştiu ce vrei, dar mai pune-ţi
tu pofta-n cui. Că nu papi tu Scufiţă, cât voi fi eu Scufiţă pe lumea
asta."
Şi lupul a mers la căsuţa verde şi a bătut în uşă. A ieşit vânătorul cu
puşca. Iar lupul a rupt-o la fugă, înţelegând că Scufiţa i-a întins o capcană. "Scufiţo,
Scufiţo, m-ai trimis în gura lupului, cum se zice. Nu pot să cred. Să-mi facă
mie cineva aşa ceva. Nu mai e Scufiţa de altădată. S-a făcut vicleană. Pe viitor o voi evita, căci
e periculoasă. Şi îşi mai zice Scufiţă ! Mai bine şi-ar
spune Vulpiţă. Ce vicleană ! Şi ce
nerecunoscătoare. Eu voiam să-i culeg fructe din pădure ! Eu, cu lăbuţa
mea ! îşi zise lupul întristat. M-a atenţionat
Moş Martin. Zicea aşa :
« Vezi să nu păţeşti şi tu ce am păţit eu cu
Vulpiţa. Eu sunt Stan Păţitul » « Vezi, să nu. Mor de frică. Mor,
mor! » « Bine, lupule, bate-ţi
joc de mine, că şi vulpiţa şi-a bătut, iar eu am rămas fără coadă. Poate rămâi
şi tu fără... » « Fără ce ?! » « Fără… coadă. Fără ce
altceva ? » « Aa, la coadă te refereai ? Ei, şi ce ? Ce te
doare pe tine ? E coada mea ! »
Acum îi dau dreptate lui Moş Martin, săracul."
Deşi lupul şi-a promis că o va lăsa în pace pe
Scufiţă, nu se poate abţine şi din când în când o sună ca să o întrebe ce face bunicuţa, dacă e tot sănătoasă. Chiar şi azi a sunat-o :
-
Auzi, Scufiţo, da’, bunicuţa,
bunicuţa, ce face bunicuţa ? E tot
sănătoasă ? Nu e bolnăvioară deloc ?
Scufiţa îşi zise : "Lupul pare să aibă
probleme. Poate nu şi-a plătit chiria şi l-a dat afară
gazda. Sau a păcălit iar pe cineva şi acum e în pericol. Ar trebui
cercetat."
Între timp lupul a aflat că bunicuţa e perfect
sănătoasă, şi deci nici o şansă de moştenire pentru Scufiţă. Aşa că şi-a pus în gând
să-i declare bunicuţei iubire veşnică. Dar vânătorul e în preajmă.
Pe viitor poate o să vă povestesc cum lupul i-a
declarat iubire bunicuţei. Apoi vânătorului. Apoi, bunicuţa vânătorului,
Scufiţa bunicuţei, vânătorul lupului.
Dedic această povestire, lupului. Sper că se va simţi cu musca pe… păr. Dacă n-o fi năpârlit. Căci la cât
de des îşi schimbă părul… .
Semnează : Scufiţa. (Schiţă
extrasă din volumul "Ţara
păcălelilor", autor Gabriela Morar).
