marți, 18 iunie 2013

SCUFIŢA MODERNĂ ŞI VECHIUL LUP CU PĂRUL SCHIMBAT




Scufiţa a ieşit prin pădure la cules floricele. S-a întâlnit cu lupul :
-         Singurică ?
-         Da.
-         Vrei să te ajut ?
-         Nu, mulţumesc.
-         Dar, de ce ? Te rog, lasă-mă să te ajut.
-         Nu e nevoie.
-         Dar insist. O fată ca tine trebuie ajutată. Ce frumoasă şi inteligentă eşti Scufiţo. Vrei să ne întâlnim deseară la un ceai ?
-         Nu am timp.
-         Dar insist. Nu mă dau bătut. Uite, să ştii că mă autoinvit deseară la tine.
-         Nuuu !!!
-         Aduc eu ceaiul.
Seara, Scufiţa e pregătită pentru vizita lupului, mai exact, se preface că nu e acasă. Casa e în beznă, nici o mişcare. Dar lupul aşteaptă. Şi Scufiţa aşteaptă. Să plece lupul. După trei ore, în sfârşit, pleacă. Dar revine în seara următoare. Scufiţa nu se aştepta să revină, deci o prinde nepregătită, adică, cu uşa descuiată şi lumina aprinsă.
-         Scufiţo, am venit şi ieri şi am aşteptat până mi-a îngheţat şi sufleţelul.
-         Nu ştiam că ai.
-         Scufiţo nu mai fii aşa dură cu mine, căci tu eşti o Scufiţă foarte dulce.
-         Ai vrea să mă guşti ?
-         Eu, să te pap pe tine ?! Aşa mă crezi tu pe mine ?
-         Dar, de ce nu ? Dacă sunt  "foarte dulce", de ce să nu te înfrupţi ? Sau ţi-e teamă că o să-ţi fie rău de la prea mult dulce ?
Lupul nu ştia ce să spună : să spună că da, îi este teamă că o să-i fie rău de la prea mult dulce, nu era bine, căci Scufiţa va spune : "Deci recunoşti că vrei să mă mănânci !" Dar nici să spună că nu îi e teamă că o să-i fie rău, nu era bine, căci atunci Scufiţa va spune : "Păi cum, nu ziceai că sunt dulce ? Acum nu mai sunt ?"
-         De ce îmi întinzi tu atâtea capcane, Scufiţo ?
-         Până acum ţi-am întins numai capcane verbale. Stai să le vezi pe celelalte.
-         Eu sunt un lupişor bun, vreau doar să te ajut.
-         Nu ţi-am cerut nici un ajutor.
-         Dar vreau eu. Lasă-mă să te ajut. Insist !
-         Bine, găsesc eu ceva. O să te pun să sapi în grădină.
-         Să sap ?! E cam greu. Dar bine, pentru tine, o fac. Auzi, Scufiţo, am o curiozitate. Căsuţa asta este a bunicii ?
-         Da.
-         Şi dacă moare bunica, a cui va fi ? Mai are bunicuţa şi alte Scufiţe sau tu eşti singura Scufiţă ?
-         Sunt singura Scufiţă.
-         Vaai, Scufiţo, ce ochi mari şi frumoşi ai ! Şi ce gură frumoasă ai ! Şi ce urechi frumoase ai ! Scu-fi-ţo ! Te iubesc, Scufiţo ! Scufiţo, bunicuţa e sănătoasă ?
-         Da, mersi de întrebare. Da’ şi tu lupule, ţi-ai schimbat părul. Te prinde bine noua frizură.
-         Îţi place, Scufiţo ? Pentru tine mi-am schimbat părul. Fac orice pentru tine. Ce ai dori tu, să mai facă lupişorul pentru tine ?
-         Aa, nimic, spuse Scufiţa, dar în sinea ei : "Schimbă-ţi năravul !"
-         Totuşi, insist. Vreau să fac ceva pentru tine, frumoasă Scufiţă !
-         Bine, dacă insişti…
-         Insist !
-         Aş vrea să mergi în pădure, la căsuţa verde şi să baţi în uşă. Va ieşi un nene. Spune-i să-mi trimită coşuleţul cu păpică.
-         Dar merg eu să-ţi culeg fructe de pădure. Eu cu lăbuţa mea. Să vezi ce gustoase sunt ! Pe care le preferi ?
-         Lupule, lupule, vrei tu să ademeneşti Scufiţa cu fructe de pădure ?! Cu fructe de pădure nu prinzi tu nici şoricei, darămite Scufiţă !
-         Totuşi, lasă-mă să fac gestul ăsta pentru tine. Să vezi ce bune sunt !
-         Nu, lupule. De fructe, m-am săturat ! Vreau ceva mai consistent. Mergi tu la căsuţa verde. Vreau plăcinţică făcută de nenea ăsta. Dacă ai şti cu ce o umple…
-         Cu ce ?
-         Cu cărniţă de lu, de lu, de luceşte de frumoasă ce este.
-         Dar Scufiţo, ţie nu îţi place cărniţa.
-         Asta îmi place, spuse Scufiţa, dar în sinea ei : "Lupule, nu mă păcăleşti, ştiu ce vrei, dar mai pune-ţi tu pofta-n cui. Că nu papi tu Scufiţă, cât voi fi eu Scufiţă pe lumea asta."
Şi lupul a mers la căsuţa verde şi a bătut în uşă. A ieşit vânătorul cu puşca. Iar lupul a rupt-o la fugă, înţelegând că Scufiţa i-a întins o capcană. "Scufiţo, Scufiţo, m-ai trimis în gura lupului, cum se zice. Nu pot să cred. Să-mi facă mie cineva aşa ceva. Nu mai e Scufiţa de altădată. S-a făcut vicleană. Pe viitor o voi evita, căci e periculoasă. Şi îşi mai zice Scufiţă ! Mai bine şi-ar spune Vulpiţă. Ce vicleană !  Şi ce nerecunoscătoare. Eu voiam să-i culeg fructe din pădure ! Eu, cu lăbuţa mea ! îşi zise lupul întristat. M-a atenţionat Moş Martin. Zicea aşa :
« Vezi să nu păţeşti şi tu ce am păţit eu cu Vulpiţa. Eu sunt Stan Păţitul » « Vezi, să nu. Mor de frică. Mor, mor! »  « Bine, lupule, bate-ţi joc de mine, că şi vulpiţa şi-a bătut, iar eu am rămas fără coadă. Poate rămâi şi tu fără... » « Fără ce ?! » « Fără… coadă. Fără ce altceva ? » « Aa, la coadă te refereai ? Ei, şi ce ? Ce te doare pe tine ? E coada mea ! »
Acum îi dau dreptate lui Moş Martin, săracul."
Deşi lupul şi-a promis că o va lăsa în pace pe Scufiţă, nu se poate abţine şi din când în când o sună ca să o întrebe ce face bunicuţa, dacă e tot sănătoasă. Chiar şi azi a sunat-o :
-         Auzi, Scufiţo, da’, bunicuţa, bunicuţa, ce face bunicuţa ? E tot sănătoasă ? Nu e bolnăvioară deloc ?
Scufiţa îşi zise : "Lupul pare să aibă probleme. Poate nu şi-a plătit chiria şi l-a dat afară gazda. Sau a păcălit iar pe cineva şi acum e în pericol. Ar trebui cercetat."
Între timp lupul a aflat că bunicuţa e perfect sănătoasă, şi deci nici o şansă de moştenire pentru Scufiţă. Aşa că şi-a pus în gând să-i declare bunicuţei iubire veşnică. Dar vânătorul e în preajmă.
Pe viitor poate o să vă povestesc cum lupul i-a declarat iubire bunicuţei. Apoi vânătorului. Apoi, bunicuţa vânătorului, Scufiţa bunicuţei, vânătorul lupului.
Dedic această povestire, lupului. Sper că se va simţi cu musca pe… păr. Dacă n-o fi năpârlit. Căci la cât de des îşi schimbă părul… .
Semnează : Scufiţa.         (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).


luni, 17 iunie 2013

BUNICUL ŞI TELEFOANELE



   BUNICUL  ŞI  TELEFOANELE
DĂ-MI  UN TELEFON, BUNICULE



La bunici au venit pentru câteva zile nişte nepoţi de la oraş. La plecare, nepotul i-a spus bunicului :
-         Când vii pe la noi, dă-mi un telefon înainte.
Şi au plecat, luându-şi rămas bun.
Dar bunicul a rămas foarte dezamăgit :
-         Ce nesimţiţi pot fi orăşenii ăştia. Eu i-am primit în casa mea fără să le cer nimic, iar lor trebuie să le fac cadou un telefon ca să mă primească la ei.
-         Cum aşa, bunicule ? îl întrebă nepoata.
-         Au zis că dacă vreau să merg la ei, înainte, să le dau un telefon. Ei uite că nu le dau ! Dacă le trebuie un telefon, n-au decât să-şi cumpere un telefon ! Eu nu le cumpăr, nici de-al dracu’ !
-         Bunule, « Dă-mi un telefon »  înseamnă, de fapt « Sună-mă ».
-         Aşa ?   (Ma. 15.04.2008).

BUNICULE,  DĂ-MI  TELEFONUL  SAU  DĂ-MI  NUMĂRUL
Ginela îi făcuse bunicului cadou, un telefon mobil, de ziua lui. Bunicul se mira că nu îl sună prea mulţi, dar când cineva îi spunea :
-         Vreau să te sun mâine. Dă-mi telefonul tău. 
Bunicul răspundea:
-         Nu ţi-l dau. E al meu. Dacă vrei să mă suni, cumpără-ţi telefon. Pe al meu, nu ţi-l dau !
Într-un singur caz, a vrut bunicul să dea telefonul. Cu totul ! Iată cum : avea bunicul de rezolvat o problemă importantă, iar un funcţionar care urma să îl ajute în rezolvarea problemei, i-a spus :
-         Dacă aveţi telefon, vă rog să mi-l daţi şi mie.
-         Sigur că vi-l dau. Dumneavoastră vi-l dau ! Dar altora, nu.
Şi bunicul îi oferi omului telefonul. Iar tipul avea două nedumeriri : 1. de ce bunicul îi oferea aparatul telefonic ?  şi 2. de ce era atât de important sau de secret numărul de telefon al bunicului, de nu vroia să îl dea şi « altora » ?
Degeaba i-a explicat Ginela cum că expresia « Dă-mi telefonul » trebuie înţeleasă ca « Dă-mi numărul de telefon », şi nu aparatul, căci bunul zicea că telefonul lui nu are nici un număr, după care descoperise un număr scris pe aparat, respectiv C28, iar de acum celor care îi mai cereau telefonul, sau numărul de telefon, bunicul le răspundea :
-         Vrei numărul meu de telefon ? Notează :  C28.
De mare folos i-a fost bunicului telefonul ! Ce se făcea fără el ?      (V. 18.04.2008).     (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", cap. "Uuu…mor de bine", autor Gabriela Morar).



NUMAI DACĂ VREŢI




-         Trăim vremuri foarte bune. În tot ce se întâmplă ni se cere părerea. Până ce şi buletinul meteo ţine cont de părerea noastră, constată bunicul urmărind o emisiune de la tv. cu mulţi invitaţi : politicieni, ziarişti, meteorologi, analişti politici şi economici… :
-   Preţurile vor creşte şi nivelul vieţii va scădea mult, şi dacă vreţi, oamenii o vor duce tot mai rău, promite sinistru un domn ministru la tv.
-         Dar nu vrem, zice bunicul.
-         Locuri de muncă vor fi, dacă vreţi
-         Vrem.
-         …Tot mai puţine, dacă vreţi.
-         Nu vrem.
-         Cât despre şomaj, nu trebuie să ne facem probleme, căci acesta va scădea, dacă vreţi
-         Vrem.
-         …Peste vreo 30 de ani, dacă vreţi.
-         Nu vrem.
-         Cât despre vreme, spune d-na meteorolog, vor fi ploi în primăvară, dacă vreţi
-         Vrem, spune bunicul.
-         …Cam prea multe, care vor duce la inundaţii, care dacă vreţi, vor distruge culturile.
-         Nu vrem.
-         Vom avea şi vreme însorită, dacă vreţi
-         Vrem.
-         …Însă din cauza inundaţiilor şi a caniculei vom avea, dacă vreţi, o cultură foarte slabă.
-         Nu vrem.
-         Nivelul vieţii se va îmbunătăţi, anunţă un deputat, dacă vreţi
-         Vrem.
-         …Abia peste vreo 50 de ani, dacă vreţi.
-         Nu vrem.              (L. 29.03.2010).        (Schiţă extrasă din vol. « Ne merge bine », autor Gabriela Morar).