SCUFIŢA MODERNĂ ŞI VECHIUL LUP CU PĂRUL SCHIMBAT

Scufiţa a ieşit prin pădure la cules floricele. S-a întâlnit cu lupul :

-         Singurică ?

-         Da.

-         Vrei să te ajut ?

-         Nu, mulţumesc.

-         Dar, de ce ? Te rog, lasă-mă să te ajut.

-         Nu e nevoie.

-         Dar insist. O fată ca tine trebuie ajutată. Ce frumoasă şi inteligentă eşti Scufiţo. Vrei să ne întâlnim deseară la un ceai ?

-         Nu am timp.

-         Dar insist. Nu mă dau bătut. Uite, să ştii că mă autoinvit deseară la tine.

-         Nuuu !!!

-         Aduc eu ceaiul.

Seara, Scufiţa e pregătită pentru vizita lupului, mai exact, se preface că nu e acasă. Casa e în beznă, nici o mişcare. Dar lupul aşteaptă. Şi Scufiţa aşteaptă. Să plece lupul. După trei ore, în sfârşit, pleacă. Dar revine în seara următoare. Scufiţa nu se aştepta să revină, deci o prinde nepregătită, adică, cu uşa descuiată şi lumina aprinsă.

-         Scufiţo, am venit şi ieri şi am aşteptat până mi-a îngheţat şi sufleţelul.

-         Nu ştiam că ai.

-         Scufiţo nu mai fii aşa dură cu mine, căci tu eşti o Scufiţă foarte dulce.

-         Ai vrea să mă guşti ?

-         Eu, să te pap pe tine ?! Aşa mă crezi tu pe mine ?

-         Dar, de ce nu ? Dacă sunt  "foarte dulce", de ce să nu te înfrupţi ? Sau ţi-e teamă că o să-ţi fie rău de la prea mult dulce ?

Lupul nu ştia ce să spună : să spună că da, îi este teamă că o să-i fie rău de la prea mult dulce, nu era bine, căci Scufiţa va spune : "Deci recunoşti că vrei să mă mănânci !" Dar nici să spună că nu îi e teamă că o să-i fie rău, nu era bine, căci atunci Scufiţa va spune : "Păi cum, nu ziceai că sunt dulce ? Acum nu mai sunt ?"

-         De ce îmi întinzi tu atâtea capcane, Scufiţo ?

-         Până acum ţi-am întins numai capcane verbale. Stai să le vezi pe celelalte.

-         Eu sunt un lupişor bun, vreau doar să te ajut.

-         Nu ţi-am cerut nici un ajutor.

-         Dar vreau eu. Lasă-mă să te ajut. Insist !

-         Bine, găsesc eu ceva. O să te pun să sapi în grădină.

-         Să sap ?! E cam greu. Dar bine, pentru tine, o fac. Auzi, Scufiţo, am o curiozitate. Căsuţa asta este a bunicii ?

-         Da.

-         Şi dacă moare bunica, a cui va fi ? Mai are bunicuţa şi alte Scufiţe sau tu eşti singura Scufiţă ?

-         Sunt singura Scufiţă.

-         Vaai, Scufiţo, ce ochi mari şi frumoşi ai ! Şi ce gură frumoasă ai ! Şi ce urechi frumoase ai ! Scu-fi-ţo ! Te iubesc, Scufiţo ! Scufiţo, bunicuţa e sănătoasă ?

-         Da, mersi de întrebare. Da’ şi tu lupule, ţi-ai schimbat părul. Te prinde bine noua frizură.

-         Îţi place, Scufiţo ? Pentru tine mi-am schimbat părul. Fac orice pentru tine. Ce ai dori tu, să mai facă lupişorul pentru tine ?

-         Aa, nimic, spuse Scufiţa, dar în sinea ei : "Schimbă-ţi năravul !"

-         Totuşi, insist. Vreau să fac ceva pentru tine, frumoasă Scufiţă !

-         Bine, dacă insişti…

-         Insist !

-         Aş vrea să mergi în pădure, la căsuţa verde şi să baţi în uşă. Va ieşi un nene. Spune-i să-mi trimită coşuleţul cu păpică.

-         Dar merg eu să-ţi culeg fructe de pădure. Eu cu lăbuţa mea. Să vezi ce gustoase sunt ! Pe care le preferi ?

-         Lupule, lupule, vrei tu să ademeneşti Scufiţa cu fructe de pădure ?! Cu fructe de pădure nu prinzi tu nici şoricei, darămite Scufiţă !

-         Totuşi, lasă-mă să fac gestul ăsta pentru tine. Să vezi ce bune sunt !

-         Nu, lupule. De fructe, m-am săturat ! Vreau ceva mai consistent. Mergi tu la căsuţa verde. Vreau plăcinţică făcută de nenea ăsta. Dacă ai şti cu ce o umple…

-         Cu ce ?

-         Cu cărniţă de lu, de lu, de luceşte de frumoasă ce este.

-         Dar Scufiţo, ţie nu îţi place cărniţa.

-         Asta îmi place, spuse Scufiţa, dar în sinea ei : "Lupule, nu mă păcăleşti, ştiu ce vrei, dar mai pune-ţi tu pofta-n cui. Că nu papi tu Scufiţă, cât voi fi eu Scufiţă pe lumea asta."

Şi lupul a mers la căsuţa verde şi a bătut în uşă. A ieşit vânătorul cu puşca. Iar lupul a rupt-o la fugă, înţelegând că Scufiţa i-a întins o capcană. "Scufiţo, Scufiţo, m-ai trimis în gura lupului, cum se zice. Nu pot să cred. Să-mi facă mie cineva aşa ceva. Nu mai e Scufiţa de altădată. S-a făcut vicleană. Pe viitor o voi evita, căci e periculoasă. Şi îşi mai zice Scufiţă ! Mai bine şi-ar spune Vulpiţă. Ce vicleană !  Şi ce nerecunoscătoare. Eu voiam să-i culeg fructe din pădure ! Eu, cu lăbuţa mea ! îşi zise lupul întristat. M-a atenţionat Moş Martin. Zicea aşa :

« Vezi să nu păţeşti şi tu ce am păţit eu cu Vulpiţa. Eu sunt Stan Păţitul » « Vezi, să nu. Mor de frică. Mor, mor! »  « Bine, lupule, bate-ţi joc de mine, că şi vulpiţa şi-a bătut, iar eu am rămas fără coadă. Poate rămâi şi tu fără... » « Fără ce ?! » « Fără… coadă. Fără ce altceva ? » « Aa, la coadă te refereai ? Ei, şi ce ? Ce te doare pe tine ? E coada mea ! »

Acum îi dau dreptate lui Moş Martin, săracul."

Deşi lupul şi-a promis că o va lăsa în pace pe Scufiţă, nu se poate abţine şi din când în când o sună ca să o întrebe ce face bunicuţa, dacă e tot sănătoasă. Chiar şi azi a sunat-o :

-         Auzi, Scufiţo, da’, bunicuţa, bunicuţa, ce face bunicuţa ? E tot sănătoasă ? Nu e bolnăvioară deloc ?

Scufiţa îşi zise : "Lupul pare să aibă probleme. Poate nu şi-a plătit chiria şi l-a dat afară gazda. Sau a păcălit iar pe cineva şi acum e în pericol. Ar trebui cercetat."

Între timp lupul a aflat că bunicuţa e perfect sănătoasă, şi deci nici o şansă de moştenire pentru Scufiţă. Aşa că şi-a pus în gând să-i declare bunicuţei iubire veşnică. Dar vânătorul e în preajmă.

Pe viitor poate o să vă povestesc cum lupul i-a declarat iubire bunicuţei. Apoi vânătorului. Apoi, bunicuţa vânătorului, Scufiţa bunicuţei, vânătorul lupului.

Dedic această povestire, lupului. Sper că se va simţi cu musca pe… păr. Dacă n-o fi năpârlit. Căci la cât de des îşi schimbă părul… .

Semnează : Scufiţa.         (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).