MORŢII NU AU VRUT SǍ VOTEZE !

După referendumul din 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui, lumea e derutată, căci în România se face o politică foarte ciudată : Avem două tabere :

 1.  tabăra portocalie, care reuşeşte, cu mare talent, să câştige, chiar şi atunci când pierde (vezi alegeri prezidenţiale 2009 şi referendum 2012).

  2.  tabăra roşie, galben-albastră, care pierde chiar şi atunci când câştigă (vezi alegeri prezidenţiale 2009 şi referendum 2012). 

În tabăra învinşilor, adică a câştigătorilor (dacă pentru cvorum se cere şi votul morţilor), e bucurie mare. Se scandează în gura mare : “Cvorumul e cu noi !” sau : “Cvorum nu există ! E bine pentru noi ! Am învins !” (Unii spun că ar trebui să strige “Am înfrânt !”).

În tabăra cealaltă, cea a câştigătorilor care reuşesc să piardă, chiar şi atunci când câştigă (vezi şi alegerile prezidenţiale din 2009), sunt şi unii care nu pot fi păcăliţi, fiindcă ştiu care-i treaba :

-        Eu am auzit că români cu drept de vot ar mai fi doar vreo 15 milioane. Deci 50 % ar însemna 7.5 milioane de cetăţeni. La vot s-au prezentat vreo 9 milioane, deci aproximativ 60 % dintre români au votat. Asta înseamnă că s-a depăşit cu vreo zece procente cifra cerută (50 % dintre cetăţenii cu drept de vot, plus un vot) pentru ca referendumul să fie valid.

-  Da, cred că asta va fi marea surpriză, când vom şti rezultatele recensământului din toamna 2011. Atunci se va vedea ce mult a scăzut numărul cetăţenilor cu drept de vot. Se va vedea că nu mai sunt nici pe departe 18 milioane şi ceva de cetăţeni cu drept de vot, ci doar vreo 15.

-         Pe listele de votare, sunt mulţi morţi. Era trecut şi bietul bunicul, D-zeu să-l ierte.

-      Îl iartă chiar şi… ştim noi cine. Dacă nu a mers la vot, e cetăţean de onoare. Mare român e bunicul tău !

-          E cam… putred. A murit de vreo opt ani.

-          Important e, că e inclus pe listele de vot ! Ajută la cvorum !

-         Da, aşa-i, ajută la cvorum, la fel ca multe alte persoane decedate, care nu au dorit să-l demită pe preşedinte.
            -      Nici unchiul Aurică n-a vrut demitere.

-           A stat acasă ?

-           E mort. Dar şi el ajută la cvorum.

-       A, păi şi fiica domnului Popescu era aşteptată la vot. Era pe listă, dar e moartă de doi ani, săraca.

-   Şi uite aşa, bunicul tău, unchiul Aurică şi mulţi alţii ca ei, “prin neprezentarea lor la vot, le-au dat o lecţie usturătoare celor ce au dorit să-l demită pe preşedinte”, după cum ne spune chiar domnul preşedinte, candidat la demitere.

-         Exact ! Morţii n-au dorit să voteze ! Morţii nu vor demitere !

Acesta este un pamflet.      (L.30.07.2012).     (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

INVESTIŢII ÎNTR-UN VIITOR PORTOCALIU

-         De ce eşti supărat, Ioane ?

-         Sunt furios. Toată lumea în oraş îi critică pe ăştia de la PD, cică ăsta-i Partidul Demolator. Cetăţenii nici nu bănuiesc că acest partid e pe cale să ne facă un mare bine. Chiar ei au spus că se gândesc doar la viitorul nostru.

-         Dar la al lor, nu ? Chiar deloc ?

-         Deloc ! Ştii Spitalul acela unde ai fost tu internat imediat după nuntă ? PD-ul ne promite o surpriză legată de acest Spital.

-         Pe mine mă trec fiori când aud de surprize portocalii. Spitalul ăla e foarte util. Cine ştie ce trăznăi mai fac ăştia.

-         Fii serios.

-         Toată lumea ştie că PD face lucruri trăznite.

-         Ai încredere în mine. Dacă îţi spun eu o vorbă, ştii că e adevărul gol-goluţ.

-         Întotdeauna am avut încredere în tine. Şi atunci când m-ai convins să mă însor cu vară-ta.

-         Şi ţi-a fost bine, nu ?

-         Da, după ce am ajuns la spital, la două săptămâni după nuntă, mi-a fost foarte bine. N-aş fi crezut niciodată că mă pot bucura fiindcă sunt în spital, şi nu acasă. Spitalul mi se părea Raiul.

-         E bine că gândeşti pozitiv. Trebuie să vezi partea bună a lucrurilor.

-         Cum altfel ? Până atunci nici nu voiam să aud de spital, mi-era teamă de injecţii, de aparate, de ustensile, de medicamente amare. Credeam că „spital egal durere”. Acum spitalul mi se părea Raiul.

-         Mă bucur că ţi-am deschis ochii.

-         După ce bătaie îmi dăduse nevasta pentru că nu munceam îndeajuns – aşa spunea ea – acum în sfârşit aveam linişte. (Fac o paranteză : mi se pare că nevastă-mea semăna mult cu Partidul Demolator, iar eu, bătut, cu naţiunea năpăstuită. Închid paranteza). Acasă era Iadul, nu mă puteam odihni, dacă mă vedea că vreau să dorm câteva ore, începea : „Nu ţi-e ruşine să dormi ? Eşti puternic ca un urs, treci la muncă !” Era bine dacă reuşeam să dorm jumătate de oră pe noapte. Ziua la serviciu, iar noaptea, reparaţii prin casă : aparate, tâmplărie, mobilier, zugrăvit, vopsit uşi, iar o dată la trei zile, tot mobilierul mutat în altă parte. Îşi bătea joc de mine.

-         Nu. Te ajuta să înţelegi viaţa.

-         Eram epuizat şi mort de somn, când a venit cireaşa de pe tort, respectiv, am luat o bătaie soră cu moartea pentru că adormisem, în loc să schimb o ială. Spitalul a fost Paradisul. În sfârşit puteam dormi.

Vezi, eu am încredere în tot ce spui tu. Dacă spui tu că va fi bine, sigur va fi. După ce ţi se face mult rău, un rău mai mic, ţi se pare o binecuvântare. Aşa cum spitalul de care mă temeam atât de mult, a devenit tot ce putea fi mai bun, poate tot aşa şi PD-ul, de data asta, pentru prima dată de când există, va face ceva bun.

-         Aşa-i, important e să învăţăm că din două rele, răul cel mic e o binecuvântare. Iar acest partid, întotdeauna ne-a spus că a ales pentru noi, răul cel mic.

-         Dar ştii ce spune lumea, că de fapt toate relele alese de ei au fost foarte mari, şi că răul cel mic e numai unul.

-         Care ?

-         Ăla care taie panglici în fiecare zi.

-         Vezi ce răi sunt oamenii ? O să vezi ce surpriză frumoasă ne vor face, că doar ne-au promis. Ştii ce cred eu ? Cred că vor extinde Spitalul, cred că vor mai construi o clădire şi vor mai aduce medici. Poate chiar şi din străinătate.

-         De ce eşti atât de optimist ?

-         Pentru că Spitalul e apreciat în tot judeţul. Pe mine m-au salvat de la moarte de trei ori, pe nevastă-mea de două. Şi mai sunt optimist şi pentru că partidul ne-a promis o mare surpriză legată de Spital şi de viitorul nostru.

După câteva zile s-a aflat surpriza : spitalul se închide, clădirea va fi demolată.

-         Şi cum rămâne cu viitorul nostru ? Şi cu surpriza ?

-         Partidul se gândeşte doar la viitorul vostru. Iar surpriza o veţi vedea în curând.

Drept dovadă că PD se gândeşte doar la viitorul cetăţenilor, după câteva luni, în locul spitalului, a răsărit… un cimitir.          (Schiţă extrasă din vol. "Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie", autor Gabriela Morar).

COINCIDENŢE CIUDATE LA DOI ARDELEANO-OLTENI

Avem două bucăţi neni care au foarte multe în comun :

1.   Ambii sunt atât ardeleni, cât şi olteni. Astfel : unul e ardelean, dar se numeşte Oltean. Celălalt e oltean de origine, dar a devenit ardelean în ultimii ani.

2.      Au acelaşi prenume.

3.      Ambii fac politică (aşa cum o înţeleg ei).

4.      Ambii fac parte din acelaşi partid, partidul portocaliu.

5.    Ambii au ocupat în ultimii ani (cam prea mulţi ani, spun unii), şi încă ocupă funcţii foarte importante în stat.

6.      Despre ambii se spune că poartă pălării mult prea mari, pentru nişte capete atât de mici.

7.      Şi totuşi, ambii au fost aleşi de cetăţeni (şi voturile chiar au existat, pe bune. Nici n-a fost nevoie să le numere Romberta).

8.     Amândoi sunt un pi, pi, pi, pic, ca, ca, ca, ca, cam bâ, bâ, bâ, bâl, bâlb, bâlbâiţi.

9.      Dar tocmai de aceea, amândoi sunt uneori foarte haioşi. Alteori, îţi vine să, să, să, să, să, să le zici vreo două. Trei.

10.  Amândoi îşi bagă adesea nasul unde nu le fierbe oala.

11.  Amândoi şi-au băgat nasul unde nu le fierbe oala chiar şi în legătură cu participarea românilor la referendum, sfătuindu-i să nu participe.

12.  Amândoi pretind că lucrează doar pentru “binele” nostru.

13.  Despre amândoi se spune că ar face mai bine să lucreze doar pentru binele lor, să ne lase pe noi în pace, să ne facem singuri, binele.

14.  Amândoi sunt slabi, atât fizic, cât şi profesional (zice lumea).

15.  Amândoi sunt mustecoşi.

Sunt sigură că lista poate continua.

Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu, cuu, cuuu, cuuuu, cuu, ăăăăă, cu doi ardeleano-olteni, este spre binele tuturor. (Sper că şi spre binele meu. Cu ce-ar putea să-mi dăuneze un biet pamflet ?)  Sau, mai bine zis, important e să nu dăuneze nimănui (?).           (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

CEL MAI BUN REGIM PENTRU SLĂBIT

Discutau doi americani cam plinuţi :

-         Nu ştiu ce să fac să slăbesc.

-         Şi eu trebuie să dau jos vreo 30 de kilograme.

-         Eu vreo 40. N-avem ce face, aici la noi lumea dacă are bani, mănâncă mult. Chiar prea mult.

-         Aşa-i, omul dacă are bani, cumpără de toate. Frigiderul e plin tot timpul. Cum să nu te îngraşi ?

-         Eu cred că am găsit soluţia. M-am informat şi cred că am găsit cel mai bun regim de slăbit. Am un văr care urmează regimul ăsta de vreo doi ani. Avea vreo 120 de kilograme, înainte să înceapă regimul. Acum e piele şi os.

-         Da’ bun regim a descoperit.

-         L-a descoperit regimul pe el în urmă cu doi ani, când s-a închis firma unde era angajat şi n-a mai găsit nimic de lucru că s-au închis foarte multe firme. Acum trăieşte el cu toată familia, din banii copiilor.

-         Dar măcar a reuşit să slăbească.

-         Ceea ce înainte, i-ar fi fost imposibil. Aşa că m-am decis şi eu să urmez acest minunat regim de slăbit. Dar va trebui să plec în România, că numai acolo pot să-l ţin. E cel mai bun regim de slăbit pe care îl cunosc.

-         Aici nu poţi să-l ţii ?

-         În nici un caz !

-         Da’ ce regim e ăsta aşa bun ?

-         Regimul Băsescu.          (Schiţă extrasă din vol. "Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie", autor Gabriela Morar).

BUNĂ-ZIUA LA TOATĂ LUMEA

Bunicul, d-l Alex Muntescu, a observat că la TV, când este cineva invitat, fie în studio, fie la telefon, acela spune : "Bună-ziua dvs., invitaţilor dvs., bună-ziua telespectatorilor."

Într-o zi, a fost şi el invitat la un post local de televiziune, într-o emisiune în care se vorbeau de toate, pentru toţi.

Realizatorii doreau scandal, încercau să îl determine să povestească despre cum s-a bătut Ion cu Gicu.

Dar bunicul avea alt plan. Înainte de orice, el dorea să salute pe toată lumea, dar pe fiecare în parte. A început bunicul :

-         Bună-ziua dvs. Şi invitaţilor dvs. Şi telespectatorilor. De asemenea, doresc să îi salut şi pe operatorii de la toate cele trei camere de filmat, bună-ziua redacţie, bună-ziua regie de emisie, bună-ziua producătorului, realizatorului, patronului, portarului Gheorghe şi femeii de serviciu Aneta.

-         Bine, acum vă rugăm să ne povestiţi…

-         Aaaa, era să-l uit pe inginerul de sunet Ionuţ, care mi-a împrumutat o ţigară.

-         Acum povestiţi-ne, vă rugăm…

-         Bună-ziua concetăţenilor mei, mai ales vecinilor Vasile şi Ilie, care vreau să ştie că nu sunt supărat pe ei.

-         Bine, acum vă rugăm să ne povestiţi ce s-a întâmplat.

-         Stai să termin de salutat. Bună-ziua foştilor mei colegi Ionel şi Pavel, bună-ziua prietenilor şi colegilor mei de pahar : Ion, Ionel, Gheorghe, Ilie, Pamfil, Ionuţ, Vasile, Tase, Niculae, Viorel şi familiilor lor. Bună-ziua prietenului meu, Nicu, Nicule mersi, ridichile au fost excelente.

-         Vă rugăm să ne povestiţi…

-         Aşteaptă, că n-am terminat. Bună-ziua şi lui Georgel, să-ţi fie ruşine măi Georgică, a avut cam multă apă, vinul ăla.

-         Vă rugăm…

-         Şi nu în ultimul rând, bună-ziua iubitei mele soacre şi stimabilului socru, care n-a murit încă, deşi are o vârstă, bună-ziua fraţilor mei Nicuşor şi Ionică şi familiilor lor, în mod deosebit îl salut pe nepotul Gicu. Şi, în fine, bună-ziua bab…, soţiei mele. Şi fiilor, şi nepoţilor mei.

-         Şi famiilor lor, adăugă realizatorul.

-         Nu, că n-au.

Au încercat să-l oprească de vreo zece ori, dar n-au avut pe cine. După ce bunicul a terminat de dat bună-ziua, a intrat pauza publicitară.         (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", autor Gabriela Morar).

DĂ DOAMNE, PLOAIE ! BA NU, DĂ SECETĂ, CĂ IEŞIM MAI IEFTIN !

 

G. şi-a cumpărat la oraş, o căsuţă cu o mică grădină. Şi-a plantat în grădină doi pomi, câteva floricele şi nişte legume. Grădină mică, vreo sută de metri patraţi. Un vecin l-a sfătuit :

-         Vecine, să fii atent cu udatul grădinii.

-         Grădina mea e foarte mică.

-         Dar valoarea facturii poate fi mult prea mare. Apa e foarte scumpă aici la noi.

-         De ce ?

-         Fiindcă aparţine partidului.

-         Apa ?!

-         Firma care o vinde. De când a pus partidul lăbuţa pe apa oraşului, cele mai mari facturi pe care le plătim, sunt la apă. Am ajuns să facem economie de apă, chiar şi la baie.

G. a urmat sfatul şi a irigat cu măsură. Apoi a venit factura la apă. G. s-a luat cu mâinile de cap :

-         Doamne, ce factură ! Ce sumă uriaşă ! Parcă ar băga aur în apă. Consumi patru, cinci metri cubi de apă şi plăteşti milioane !

-         Vecine, să ştii că nu bagă aur în apă.

-         Atunci, de ce-i aşa scumpă ?

-         Pentru că sunt mulţi paraziţi.

-         Sunt paraziţi în apă ? Ce fel ? Viermi ?

-         Ar fi bine.

-         Rozătoare ?

-         Da, rozătoare de buzunare.

-         Vai de mine ! Doar n-or fi şobolani, că ăştia trăiesc în canalizare. Asta trebuie să fie explicaţia, sunt mulţi şobolani. Înţeleg că de aceea e aşa scumpă apa. Costă mult deratizarea ?

-         Măcar dacă s-ar face !

Foarte dezamăgit că are de plătit o sumă mare, fără să fi consumat aproape nimic, G. a început să studieze factura, sperând că este o greşeală.

-         Trebuie să fie o greşeală, o voi descoperi şi le voi cere s-o corecteze.

-         Ai dreptate, este o greşeală, în sensul că trebuie să plăteşti fără să consumi. Dar nu o vor corecta.

-         De ce ?

-         Fiindcă tu eşti singurul nemulţumit. Toţi ceilalţi plătesc, ca fraierii, adică, vreau să spun, ca nişte buni platnici.

-         Nişte buni platnici nu plătesc ceea ce nu consumă.

A doua zi :

-         Să ştii, vecine, că am studiat cu atenţie factura şi m-am crucit. Pentru cele câteva găleţi de apă pe care le-am pus la garofiţe, la salată şi la morcovi, voi plăti câteva milioane, căci, să vezi, drăcie, ei au calculat apa asta de două ori. O dată la consum şi încă o dată la canalizare. Păi, dacă mi-am udat grădina, de ce au trecut-o la canalizare, că doar apa a intrat în legume, nu în canal ? Şi încă ceva nu înţeleg, când am semnat contractul, m-au întrebat dacă voi iriga grădina, le-am spus că da, atunci de ce au trecut că toată apa consumată, ajunge în canal ? De ce ?!

-         Fiindcă s-au obişnuit cu mămăliga. Ei fac ce vor, căci mămăliga oricum nu explodează.

-         Eu de acum nu mai pun nici un strop de apă, la plante.

-         Dar ce vei face ?

-         Mă voi ruga să plouă !

Şi s-a rugat să plouă. Şi a plouat. Foarte puţin şi numai în două zile, atât cât să nu se usuce plantele.  G. a aşteptat factura :

-         Acum sunt curios să văd factura, că eu n-am mai irigat grădina, acum apa a venit de la Dumnezeu, nu de la firma stăpână pe apă.

-         Nu-ţi fă iluzii, inventează ei ceva ca să-ţi ia banii degeaba.

-         Nu văd ce ar putea inventa, căci n-am consumat mai nimic. Am stat mai mult la fiică-mea.

-         Aş dori să nu ai surprize neplăcute, însă firma care stăpâneşte apa, e firmă de partid. Aşa că te poţi aştepta la orice.

-         Eu l-am rugat pe Domnul să dea ploaie, n-am rugat partidul.

-         Da, dar vezi, partidul îşi cam bagă coada peste tot.

-         Să-şi bage coada, unde gândesc eu.

A venit factura. Suma datorată : aproape două milioane. De ce ? Acum suma pentru apa consumată era mai mică, însă suma pentru apa de ploaie era foarte mare, de vreo douăzeci de ori mai mare decât suma pentru apa consumată.

-         Ce zici, vecine, cum e factura ?

-         Ai avut dreptate. Au inventat ei ceva, ca să ia banii degeaba. Acum consumul de apă e mic, dar, culmea absurdului, trebuie să plătesc fiindcă a plouat ! De parcă ei au adus ploaia !

-         Cine te-a pus să te rogi să vină ploaia ?

-         N-aş fi crezut niciodată că apa din precipitaţii mă poate costa atât de scump. Nu înţeleg, de ce ?

-         Cică, pentru că apa de pe casa ta, ajunge în canalizarea oraşului.

-         Şi dacă n-ar fi casa mea pe locul respectiv, în acel loc, n-ar ploua ? Casa mea atrage ploaia, cumva ?

-         Casa ta, nu. Dar rugăciunile tale, poate.

-         Orice s-ar spune, taxarea apei de ploaie mi se pare absurdă ! Cât despre canalizarea oraşului, ce să vorbim ? Dacă plouă cinci minute toate străzile sunt inundate. Atunci, unde e canalizarea ?

-         Pe factură !

-         M-am răzgândit. Mă voi ruga să nu mai plouă ! Să fie secetă !

Şi a venit seceta. Legumele s-au uscat. În piaţă sunt scumpe. G. nu mai ştie ce să-l mai roage pe D-zeu ? Să plouă ? Apa de ploaie de pe factură, e mult prea scumpă. Să nu plouă ? Şi atunci, legume, de unde ?

-         Să ştii vecine, că eu nu mă dau bătut. O să merg la firma asta, care e stăpâna norilor şi o să le cer să anuleze facturile aberante. Acum am două facturi în care se facturează apă din precipitaţii, deşi a plouat destul de puţin.

-         Mai bine nu ploua deloc. Dar, oricum ar fi, tot rău e de noi, că ăştia găsesc pretexte să umfle factura. Spuneai că firma de apă, e stăpâna norilor ?

-         Normal, din moment ce taxează activitatea norilor. Firma asta consideră că e meritul ei, că avem nori pe cer. Fără această firmă, n-ar mai fi nori. Ar trebui să fie stăpâna canalizării, dar nu prea pare, căci după două minute de ploaie toate străzile sunt inundate şi ai nevoie de bărcuţă. Canalizarea pare a fi a nimănui.

-         Aşa-i, când e vorba de a se îngriji de canale, acestea sunt ale nimănui. Dar când e vorba de a încasa banii, sunt ale lor.

-         Eu mâine merg la ei să le cer anularea celor trei facturi aberante.

-         Şi dacă nu vor ?

-         Fac un scandal-monstru. Le spun că o să mă rog să nu mai plouă în veci.

-         Vezi, că poate le dai idei şi îţi taxează rugăciunile. Poate vei descoperi pe factura la apă, o nouă taxă : taxa pe rugăciune.

-         Cum asta ?

-         Păi, vor spune că le-ai stricat afacerea cu rugăciunile tale, că din vina ta nu plouă, iar ei nu pot încasa taxa pe ploaie.

-         Nu m-aş mira. Dar atunci, le voi sugera să-şi schimbe numele în  « SC Stăpâna norilor SRL ». Măcar atât. Ca să ştim dinainte cu cine avem de-a face.

Până la rezolvarea problemei, pentru a avea o viaţă mai uşoară, G. şi-a făcut fântână personală. Toată strada se bucură acum de facturi mai decente. Numai de n-ar veni ploaia.

-         Acum rămâne doar să sperăm că partidul n-o să pună lăbuţa, pardon, mânuţa, şi pe fântâna asta.

-         Să nu îndrăznească, căci altfel, iar mă rog.      (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", cap. "Umor (ne)politic(os)", autor Gabriela Morar).



  Citeşte şi schiţa 

Să fie facturi crescute artificial ! Aşa ne trebuie dacă plătim ca proştii ! Prostia se plăteşte scump !

UN NUME GREU

Politicianului cu nume greu, Călin Potor, i se ia un interviu.

-         Domnule Pălin Cotor, scuzaţi, v-am greşit numele.

-         Nu mă supăr. Alţii îmi zic Mălin Topor.

-         Deci, domnule Călin Topor, scuze, domnule Călin Motor, Călin Potop. Doamne, ce nume greu aveţi !

-         Greu de pronunţat, că altfel, nu.

-         Sper că acum îmi iese. Deci, domnule Călin Potor, am auzit că veţi candida pentru funcţia de primar. Dacă veţi câştiga, ce promiteţi că veţi face pentru cetăţeni ?

-         Eu pot să vă promit că lin va fi drumul vostru.

-         Credeţi că veţi reuşi ?

-         Eu mă ţin de cuvânt. Din două, una : pot or, dacă nu, demisia !          (Schiţă extrasă din volumul “Ţara păcălelilor”, capitolul “Despre politicieni”, autor Gabriela Morar).

CAMPANIE ELECTORALĂ

           -         Mă, dacă n-am râs aseară, zice Gheo, care e un pic sărac cu duhul şi un pic afumat.

-         Taci dracului, îl coteşte soţia.

-         De ce să tac, că şi tu ai râs ?

-         Taci, tontule !

-         De ce aţi râs ? îl întreabă Ionică.

-     Am văzut aseară la televizor pe una proastă rău, una de la judeţ, cum o cheamă, a, Mituţa. Mă da’ proastă-i asta…

-         Taci odată, tontule !

-         Nu tac ! Aseară şi tu râdeai. Tuta asta o să candideze pentru nu ştiu ce post, de consilier sau de deputat, dracu ştie. Mă, şi eu cu Leana suntem proşti, avem numai opt clase, da’ asta e mai proastă decât noi. Nepotul are facultate, şi zicea : “S-o auziţi pe asta ce prostii vorbeşte.” Am râs până ne-a durut stomacul.

Soţia îl ia la o parte :

-         Taci, mă boule ! Tu ştii ce am aflat azi ? Cine-i tipa ?

-         Cine-i ?

-      E fata lui Mitică Mitulescu, de la judeţ, vicele, cel care îl susţine pe fratele tău să ajungă şi el primar sau măcar un consilier sau ceva dracului pe aici prin comună.

-         Proasta aia e fiică-sa ?

-         Exact !

-         Păi, în cazul ăsta se adevereşte vorba aia cu trunchiul şi aşchia.

După o oră apare în comună şi "trunchiul" :

-         Ce ziceai tu, mă, de Mituţa mea ? Tu vorbeşti ?! Şi eu, care îl protejez pe idiotul de frate-tău, să ajungă şi el primar ! Voi vorbiţi, mă ?! Iar eu îl protejez pe fratele tău, mă, pe prostul comunei, mă ! Puteam să-i protejez pe alţii, mai inteligenţi, nu pe boul de frată-tău, care nu ştie să scrie şi să citească nici ca un copil de clasa a II-a. Dar eu sunt cinstit ! Nu ca voi ! Eu nu uit că mi-a făcut cadou o maşinuţă ! Eu nu uit câte cadouri mi-a făcut ! Eu nu uit şi îl ajut pe idiot ! Iar voi râdeţi de Mituţa, că e proastă ! Eu nu am zis nimic de frate-tău ! Eu sunt cinstit !             (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", autor Gabriela Morar).