Într-un
sat, toţi cetăţenii au făcut reclamaţii la Poliţie că au fost călcaţi de hoţi. Toate casele
fuseseră călcate, în afară de casa lu’ Romică Curcanu. Poliţia, normal, n-a găsit
hoţii ! Cetăţenii se întrebau :
-
Ce rost are să avem Poliţie şi Justiţie în ţara asta ?! Sunt doar de formă ! Ca să ia nişte şmecheri
salarii degeaba !
-
Un rost au totuşi !
-
Zăăăăău ?! Care ? Pentru ce avem Poliţie şi Justiţie în
ţara asta ?!
-
Pentru ca hoţii să aibă apărători !
- Foarte bine. De aceea am chemat presa. Poate presa va
reuşi să facă munca poliţiei şi să găsească hoţii.
Presa
a venit şi a început să discute cu cetăţenii. De la cine, când, ce, cât s-a furat. Romică Curcanu a aflat de venirea
presei şi cum el şi fratele lui dăduseră spargerile, se temea să nu-i dea de
gol bunicuţa. Că doar şi ea beneficiase de… munca nepoţilor ei, cei doi
Curcani. Dar mamaie e cam într-o ureche, nu ştie să păstreze secrete, e genul :
“ce-i în guşă, e şi-n căpuşă”. Aşa că cei doi Curcani au învăţat-o pe mamaie :
-
Mamaie, fii atentă. Au venit în sat nişte ziarişti care
întreabă lumea de hoţi. Dacă vin la noi, când nu suntem noi acasă, matale fă pe
surda. Să vorbească cu noi, nu cu matale, că noi ne descurcăm. Ai înţeles,
mamaie ? Faci pe surda.
-
Bine, nepoate. Eu sunt surdă.
-
Perfect !
A
doua zi, vin jurnaliştii :
- Mamaie, la matale au venit hoţii ?
- La mine nu vin hoţii, că eu sunt surdă ! (Schiţă
extrasă din vol. “Din Ţara lui T.B. (Trăiţi Bine!)”
capitolul II : “Alţii muncesc”, autor Gabriela Morar.
