sâmbătă, 31 ianuarie 2015

GRIPA OPRITĂ LA GRANIŢĂ (sau RUTA POLITICĂ A PĂSĂRILOR BOLNAVE)


  
Azi am aflat de la Ştirile TV, de la un ministru de stat (de stat pe scaun) pe nume Lupu (Vasile), că păsările bolnave de gripă aviară, nu au RUTĂ prin România. Eu îmi pun întrebarea : Oare ele ştiu ?
Ştirile de la TV au fost vizionate şi de către păsări, păsări care au rămas derutate.
Nişte păsări bolnave de gripă aviară, care tocmai văzuseră ştirea, stăteau la graniţă şi nu ştiau dacă să intre sau nu în România.
-         Nu ştim ce să facem, intrăm sau nu în România. Suntem derutate.
-         Deputate o să fiţi voi, când o zbura porcul.
-         Sau lupul.
-         Lupu zice că nu avem rută prin România.
Mai vine un stol de păsări bolnave de gripă aviară.
-         Ce vă pasă vouă de lupi ? Păsările se tem de vulpe, nu de lup ! De ce staţi ca proastele la graniţă şi nu intraţi în frumoasa Românie ? Eu am nişte prietene pe care trebuie să le vizitez.
-         Nu putem intra în România.
-         Vă temeţi de lupi?
-         Lupul zice că nu avem rută prin România !!!
-         Ba uite că avem. Am harta la mine. Haideţi să ne uităm pe hartă. Intrăm în Deltă, ne întâlnim cu prietenele şi vizităm toată ţara. Noi stabilim ruta, nu d-l Lup. Mâine la ora 14 ne întâlnim cu toate prietenele şi cu familiile lor în Deltă. Nu ne pasă de lup.
-         Lupul ăsta e un politician.
-         În România au ajuns lupii în politică ?
-         Şi încă cum ! Sunt la putere. Erau şi înainte.
-         Atunci, e cam problemă. Ce facem? Schimbăm ruta?
-         Nu, nici vorbă. Intrăm.
-         Ciocu’ mic, fetelor. Nu intrăm.
-         Ba intrăm. Ciocu’ mic la tine! Aici nu e pericol pentru noi. Românii nu se tem de noi. Alte ţări aţi văzut ce precaute sunt. E mai bine în România unde politicienii – lupi, habar n-au de nimic.
-         Ciocu’ mic, guralivelor. Dezbateţi de două ore. Vreau soluţia. Dacă nu mai sunt alte argumente pro şi contra, atunci să votăm.
-         Un argument pro : în România nu se fac vaccinuri. Vreţi injecţii în alte ţări ?
-         Ce vaccinuri ? N-au descoperit nici unul.
-         Dar alte injecţii ?
-         Nu, în România suntem salvate de ac.
-         Salvate de ac ? Adică, cum ? Ne înţeapă cu acul ca să ne salveze ?
-         Nu, gâsco. Nu ne înţeapă. Scăpăm de ac, asta ziceam.
-         Aşa deci, scăpăm de ac !
-         Deci să votăm. Intrăm în România? Cine e pentru?
-         Scuzaţi, am uitat. Care este procedura de vot?
-         Dacă sunteţi pentru, ridicaţi un picior.
-         Cum să-l ridicăm ?
-         Staţi într-un picior, gâştelor ! Deci, cine este pentru ? Câte picioare avem ridicate ?
-         Toate.
-         Toate, deci. Cum, toate!?
-         Toate stăm într-un picior.
-         Atunci e bine. S-a votat în unanimitate. Deci intrăm în România. Prima escală?
-         Politicieniiiiiiii!!!
-         Să votăm. Politicienii? Unanimitate! Politicieniiiii !!! Ga, ga, ga….   (V.30.09.2005)

- A doua zi -
Păsările gripate s-au oprit în faţa Parlamentului, unde au văzut un grup de politicieni stând la poveşti, ca babele la ţară. Păsările trag cu urechea la discuţia lor.
-         Ssst, linişte, ţaţelor. Să ascultăm ce spun puliticienii ăştia.
-         Poate, "politicienii", vrei să spui.
-         Eu nu ştiu cum e corect, fiindcă politică şi politician cred că vine de la politeţe şi nu prea li se potriveşte.
-         Dar "puliticieni" crezi că li se potriveşte mai bine ?
-         Cred că da.
-         Asta de la ce vine?
-         Ghici !
-         Nu pot să-mi dau seama.
-         Las-o soro, de unde să ştie ea de la ce vine cuvântul… ăsta, că mi-e şi ruşine să-l zic. Noi suntem păsări, noi nu ne pricepem la politică de asta sau cum îi spuneţi voi. Noi nu ştim prostii.
-         Totuşi, de la ce vine cuvântul ? Murim de curiozitate.
-         De la ce să vină, e simplu, vine de la "pasăre".
-         De la pasăre ? Nu pare.
-         Sunt cuvinte sinonime în limbajul oamenilor. Noi nu prea le înţelegem. Nu puteau să zică "pasăreticieni" şi atunci au zis "puliticieni".
-         Nu "politicieni", cumva ?
-         Nu.
-         Ia mai terminaţi cu prostiile !
-         Cine, noi ?! Ia uită-te la adunătura asta de puliticieni.
-         Adunătură, da, bine zis. Linişte, să ascultăm ce spun.
Un politician spune :
-         Merge tot mai prost. Cu ţărăniştii s-a terminat demult şi dacă merge tot aşa, pică şi P.N.L.
Păsările se agită:
-         Ne pică penele ? Cum ? Rămânem goale ? De ce?
-         Fiindcă suntem bolnave.
-         Taci tu, nu-i băga în seamă. Ăştia nu ştiu ce vorbesc. Vorbeşte gura fără ei.
Politicienii continuă :
-         Se termină cu P.N.L.
Se aude chiar o voce care strigă :
-         Jos P.N.L. !
Păsările se enervează şi ţipă şi ele :
-   Ciocu’ mic ! Ciocu’ mic, politicienilor ! Ce politică e asta ?! Noi nu ne dăm jos penele fiindcă aşa vreţi voi !   

-După câteva zile -
Păsările au citit ziarele, s-au mai informat.
-   Ştiţi ce am aflat ? Ne-am speriat degeaba de injecţii. Injecţiile se fac orătăniilor ălora mari, nu păsărilor.
-         Oamenilor, vrei să spui.
-         Da, chiar. Deci noi avem libertate. Mergem unde vrem.    (L.03.10.2005)
Dar alte păsări, care fuseseră în spionaj, aflaseră altceva :
-         Eu am auzit că va fi o mare afacere şi cu gripa asta. Cică ar fi implicată o zburătoare.
-         O pasăre ?
-         Nu, parcă, o molie.
-         Nu o molie. Un fluture.
-         Fluture de noapte, din ăla urât, am auzit şi eu zvonul ăsta.
-         Eu sunt de părere că cel mai bine ar fi să plecăm de aici cât mai repede. Aici orice devine afacere.

-După alte câteva zile-
Păsărelele gripate au poposit într-o poieniţă, în care au poposit şi nişte senatori, deputaţi, miniştri, ziarişti – toţi cu nume interesante -- domnii : Pană, Găinuşă, Curcă, Ciocârlan, Piţigoi, Vrabie, Răţoi, Cucu, Cioara, Pelican, Vultur, Gaiţă, Graur, Cucuvea, chiar şi Bufniţă, Porumbel, Turturică şi încă două zburătoare : d-l ministru Flutur şi d-na senator Muscă, precum şi următorii domni senatori şi deputaţi : Lupu, Vulpe, Văcaru, Văcăroiu.
Văcaru zice : -  Acum să vă vedem pe voi, băieţi. Aţi râs de noi, dar acum e rândul vostru să intraţi în carantină.
Văcăroiu : -  Aşa e. Să vă vedem cum scăpaţi voi de "gripa aviară". Să nu vă cadă penele.
Un Domn Pană : -  Dar dvs., domnilor Văcaru şi Văcăroiu, cum aţi scăpat de "boala vacii nebune" ?
-         "Boala vacii nebune" ? Află domnule, că această boală ne-a afectat creierul doar în proporţie de 25%.
-         Şi cum până acum foloseaţi doar un procentaj foarte mic din capacitatea creierului, cel mult 2, 3 %, oare acum care mai este activitatea voastră cerebrală ?
-         Dar a voastră, care credeţi că va fi, domnilor cu nume de zburătoare ?
-         Aşa-i, domnule Pană, vă pică penele.
-         Aşa-i, jos P.N.L !


Păsările s-au întors în faţa Parlamentului. Însă nu au prea înţeles :
-     Iar vorbesc escrocii ăştia despre noi !
-         Ziceau că intră în cantină ?
-         În carantină, nu în cantină, gâscă proastă ce eşti.
-         Şi, vaca nebună, era bolnavă ?
-         Da, era gripată.
-         Cum să fie gripată ? Era nebună !
-         Ciocu’ mic. N-aţi înţeles nimic. Vaca nebună i-a îmbolnăvit pe parlamentari.
-         Cum ?
-         Tu nu ai auzit că boala asta se molipseşte ?
-         Ce boală ?
-         Nebunia. Şi prostia. Cei ce intră în Parlament, se molipsesc.
-         Cei ce intră în Parlament se molipsesc ? Sper că nu a intrat nici o surată în Parlament, că tot dădeau târcoale clădirii, câteva gâsculiţe, voiau să spioneze. Să plecăm de aici, să nu ne molipsim ! Fugiţi fetelor de aici ! Ăştia sunt bolnavi ! Să nu ne molipsim!    (M.08.11.2005).       (Schiţă extrasă din vol. « Ne merge bine », autor Gabriela Morar).