CONFLICT DE INTERESE ???!

CONFLICT  DE  INTERESE ???!

Era foarte slab la carte. Părinţii i-au spus :  " Nu eşti bun de nimic. La carte eşti foarte slab, iar la muncă fizică, strici tot ce atingi. Mereu ai fost, ba corigent, ba repetent. Ne-am săturat ! Nu mai mergi la şcoală. Intri în politică. Ce dacă ai numai opt clase ? Ai totuşi 20 de ani. Mai faci tu şcoală la  ‘fără frecvenţă’ ".

Acestea fiind zise, părinţii, au studiat niţel partidele, au pus ochii pe unul care părea mai de viitor şi s-au prezentat cu o propunere de sponsorizare, cu condiţia ca şi partidul să aibă grijă de fiul lor. Partidului i-a convenit propunerea, căci sponsorizarea era consistentă. Băiatul şi-a continuat studiile, cu chiu, cu vai, la  ‘fără frecvenţă’, şi după nişte ani s-a ales cu o diplomă. A reuşit să termine liceul pe la treizeci şi ceva de ani. S-a înscris chiar şi la o facultate, din acelea fără prea mari pretenţii, apoi a candidat pentru o funcţie înaltă, de deputat. Dorinţa i s-a îndeplinit, a ajuns deputat.

Văzând că i se deschid multe uşi, s-a gândit să profite cât mai mult, şi şi-a luat încă o activitate, din vina căreia, mai târziu a fost acuzat de ‘conflict de interese’. El a spus :

-   Nu e deloc adevărat ! Afacerile mele nu sunt deloc în conflict, dimpotrivă, chiar se pupă foarte bine ! Se poate spune chiar că afacerile şi interesele mele sunt în concubinaj şi în curând va fi chiar căsătorie de interese, dar conflict de interese, nicidecum.          (Schiţă extrasă din vol. « Ne merge bine », autor Gabriela Morar).

PĂCĂLEALĂ CANDIDAT

Domnul Păcăleală va candida pentru funcţia de primar. Fără partid, căci unele partide nu-l vor, iar pe altele nu le vrea el. A încercat să-i convingă pe alegători că au nevoie de un păstor adevărat. Are un afiş electoral mare pe care scrie : "Votaţi lupul". Pe afiş este o poză cu un lup care păstoreşte o stână.    

Deci, dragi mioare, votaţi lupul.           ( J. 07.07.2011).       (Schiţă extrasă din vol. «Ţara păcălelilor », autor Gabriela Morar).

SATIRǍ. VERSURI ACIDE

POLITICIAN  DE  MARE  VALOARE

 

La şcoală permanent

Era corigent.

Tare mult a mai luptat,

Şapte clase a terminat

După 20 de ani

Şi după… mulţi bani.

Apoi, fuga la partid

Să se facă membru activ.

După o scurtă discuţie

Cu cei de la partid

S-a dat o soluţie

Pe un ton rigid :

“Nu prea ai nimic în cap,

Te punem la măturat”,

Asta nu-i plăcu lui Nicu,

Căci e “fiul lui tăticu”,

Şi orice îşi doreşte

I se îndeplineşte.

Nimeni nu i-a spus vreodată:

“Nu se poate, las-o baltă”.

Pe un ton foarte nervos

Urlă Nicu la partid :

 “Nu vă puneţi voi cu mine !

Eu am bani şi ştiu mai bine !

Cu banul le fac pe toate !

Nu există ‘nu se poate’ !”

Şi cum fiecare parte

E cu gândul doar la os

Se-nţeleg în mod perfid.

Nicu vrea un os de ros

Fie el şi mititel,

Iar partidul - un os mai mare,

Îi mai spune şi ciolan.

Ca să-ajungă pentru toţi,

Că haita-i mare şi flămândă

Şi-orice sponsor e de folos.

“Ia ascultă, măi nenică,

Cu banii rezolv orice.

Eu sunt fiul lui Cutare

Ai grijă ce spui matale,

Că tăticu-n cap şi-a pus

Ca eu s-ajung foarte sus.

Fă-mă membru, repejor

Şi tata vă e sponsor.”

Dacă-i pe sponsorizare

Partidul are şi el, onoare

Şi ajută o loază mică

Să devină loază mare.

“Ne faceţi o mare onoare.

Se vede cu ochiul liber

Chiar fără sponsorizare,

Că aveţi mare valoare.”

A fost ziua cu noroc

L-au făcut membru pe loc.

Azi e membru foarte activ

Doar că, de activ ce e…

E cu curu-n două bărci.

(Regret cacofonia

Dar asta-i poezia).

Acum partidul regretă

Că l-a făcut mare vedetă.

Pentru o sponsorizare

L-au ajutat să se înalţe.

El le-a dat o mare ţeapă

Şi i-a cam băgat la apă.

După un timp… i-a tras pe sfoară

Pentru a doua oară.

Apoi i-a sponsorizat

Şi ei l-au iertat.

După un timp… i-a tras pe sfoară

Pentru a treia oară.

Apoi i-a sponsorizat

Şi ei l-au iertat.

După un timp… i-a tras pe sfoară

Pentru a patra oară.

Apoi i-a sponsorizat

Şi ei l-au iertat.

Acum Nicu şi-a procurat

O nouă sfoară, de ce nu,

Dacă partidul, tot dă iertare ?

Dar partidul, se aude

Că a pregătit şi el

O demitere, pe bune

Că nu mai vrea sponsorizare.

O mare întrebare se pune :

Ce va face oare, Nicu

Cu noua sfoară procurată ?

Cui îi va fi destinată ?

(Am auzit pe cineva :

“Să se… nu ştiu ce, cu ea”.

Pierderea ar fi mare

Că-i om de valoare

Îşi cunoaşte interesul

Şi ştie să poarte fesul.)            (Actualitatea acida, autor Gabriela Morar).

COINCIDENŢE CIUDATE LA DOI ARDELEANO-OLTENI

Avem două bucăţi neni care au foarte multe în comun :

1.   Ambii sunt atât ardeleni, cât şi olteni. Astfel : unul e ardelean, dar se numeşte Oltean. Celălalt e oltean de origine, dar a devenit ardelean în ultimii ani.

2.      Au acelaşi prenume.

3.      Ambii fac politică (aşa cum o înţeleg ei).

4.      Ambii fac parte din acelaşi partid, partidul portocaliu.

5.    Ambii au ocupat în ultimii ani (cam prea mulţi ani, spun unii), şi încă ocupă funcţii foarte importante în stat.

6.      Despre ambii se spune că poartă pălării mult prea mari, pentru nişte capete atât de mici.

7.      Şi totuşi, ambii au fost aleşi de cetăţeni (şi voturile chiar au existat, pe bune. Nici n-a fost nevoie să le numere Romberta).

8.     Amândoi sunt un pi, pi, pi, pic, ca, ca, ca, ca, cam bâ, bâ, bâ, bâl, bâlb, bâlbâiţi.

9.      Dar tocmai de aceea, amândoi sunt uneori foarte haioşi. Alteori, îţi vine să, să, să, să, să, să le zici vreo două. Trei.

10.  Amândoi îşi bagă adesea nasul unde nu le fierbe oala.

11.  Amândoi şi-au băgat nasul unde nu le fierbe oala chiar şi în legătură cu participarea românilor la referendum, sfătuindu-i să nu participe.

12.  Amândoi pretind că lucrează doar pentru “binele” nostru.

13.  Despre amândoi se spune că ar face mai bine să lucreze doar pentru binele lor, să ne lase pe noi în pace, să ne facem singuri, binele.

14.  Amândoi sunt slabi, atât fizic, cât şi profesional (zice lumea).

15.  Amândoi sunt mustecoşi.

Sunt sigură că lista poate continua.

Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu, cuu, cuuu, cuuuu, cuu, ăăăăă, cu doi ardeleano-olteni, este spre binele tuturor. (Sper că şi spre binele meu. Cu ce-ar putea să-mi dăuneze un biet pamflet ?)  Sau, mai bine zis, important e să nu dăuneze nimănui (?).           (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

DĂ DOAMNE, PLOAIE ! BA NU, DĂ SECETĂ, CĂ IEŞIM MAI IEFTIN !

 

G. şi-a cumpărat la oraş, o căsuţă cu o mică grădină. Şi-a plantat în grădină doi pomi, câteva floricele şi nişte legume. Grădină mică, vreo sută de metri patraţi. Un vecin l-a sfătuit :

-         Vecine, să fii atent cu udatul grădinii.

-         Grădina mea e foarte mică.

-         Dar valoarea facturii poate fi mult prea mare. Apa e foarte scumpă aici la noi.

-         De ce ?

-         Fiindcă aparţine partidului.

-         Apa ?!

-         Firma care o vinde. De când a pus partidul lăbuţa pe apa oraşului, cele mai mari facturi pe care le plătim, sunt la apă. Am ajuns să facem economie de apă, chiar şi la baie.

G. a urmat sfatul şi a irigat cu măsură. Apoi a venit factura la apă. G. s-a luat cu mâinile de cap :

-         Doamne, ce factură ! Ce sumă uriaşă ! Parcă ar băga aur în apă. Consumi patru, cinci metri cubi de apă şi plăteşti milioane !

-         Vecine, să ştii că nu bagă aur în apă.

-         Atunci, de ce-i aşa scumpă ?

-         Pentru că sunt mulţi paraziţi.

-         Sunt paraziţi în apă ? Ce fel ? Viermi ?

-         Ar fi bine.

-         Rozătoare ?

-         Da, rozătoare de buzunare.

-         Vai de mine ! Doar n-or fi şobolani, că ăştia trăiesc în canalizare. Asta trebuie să fie explicaţia, sunt mulţi şobolani. Înţeleg că de aceea e aşa scumpă apa. Costă mult deratizarea ?

-         Măcar dacă s-ar face !

Foarte dezamăgit că are de plătit o sumă mare, fără să fi consumat aproape nimic, G. a început să studieze factura, sperând că este o greşeală.

-         Trebuie să fie o greşeală, o voi descoperi şi le voi cere s-o corecteze.

-         Ai dreptate, este o greşeală, în sensul că trebuie să plăteşti fără să consumi. Dar nu o vor corecta.

-         De ce ?

-         Fiindcă tu eşti singurul nemulţumit. Toţi ceilalţi plătesc, ca fraierii, adică, vreau să spun, ca nişte buni platnici.

-         Nişte buni platnici nu plătesc ceea ce nu consumă.

A doua zi :

-         Să ştii, vecine, că am studiat cu atenţie factura şi m-am crucit. Pentru cele câteva găleţi de apă pe care le-am pus la garofiţe, la salată şi la morcovi, voi plăti câteva milioane, căci, să vezi, drăcie, ei au calculat apa asta de două ori. O dată la consum şi încă o dată la canalizare. Păi, dacă mi-am udat grădina, de ce au trecut-o la canalizare, că doar apa a intrat în legume, nu în canal ? Şi încă ceva nu înţeleg, când am semnat contractul, m-au întrebat dacă voi iriga grădina, le-am spus că da, atunci de ce au trecut că toată apa consumată, ajunge în canal ? De ce ?!

-         Fiindcă s-au obişnuit cu mămăliga. Ei fac ce vor, căci mămăliga oricum nu explodează.

-         Eu de acum nu mai pun nici un strop de apă, la plante.

-         Dar ce vei face ?

-         Mă voi ruga să plouă !

Şi s-a rugat să plouă. Şi a plouat. Foarte puţin şi numai în două zile, atât cât să nu se usuce plantele.  G. a aşteptat factura :

-         Acum sunt curios să văd factura, că eu n-am mai irigat grădina, acum apa a venit de la Dumnezeu, nu de la firma stăpână pe apă.

-         Nu-ţi fă iluzii, inventează ei ceva ca să-ţi ia banii degeaba.

-         Nu văd ce ar putea inventa, căci n-am consumat mai nimic. Am stat mai mult la fiică-mea.

-         Aş dori să nu ai surprize neplăcute, însă firma care stăpâneşte apa, e firmă de partid. Aşa că te poţi aştepta la orice.

-         Eu l-am rugat pe Domnul să dea ploaie, n-am rugat partidul.

-         Da, dar vezi, partidul îşi cam bagă coada peste tot.

-         Să-şi bage coada, unde gândesc eu.

A venit factura. Suma datorată : aproape două milioane. De ce ? Acum suma pentru apa consumată era mai mică, însă suma pentru apa de ploaie era foarte mare, de vreo douăzeci de ori mai mare decât suma pentru apa consumată.

-         Ce zici, vecine, cum e factura ?

-         Ai avut dreptate. Au inventat ei ceva, ca să ia banii degeaba. Acum consumul de apă e mic, dar, culmea absurdului, trebuie să plătesc fiindcă a plouat ! De parcă ei au adus ploaia !

-         Cine te-a pus să te rogi să vină ploaia ?

-         N-aş fi crezut niciodată că apa din precipitaţii mă poate costa atât de scump. Nu înţeleg, de ce ?

-         Cică, pentru că apa de pe casa ta, ajunge în canalizarea oraşului.

-         Şi dacă n-ar fi casa mea pe locul respectiv, în acel loc, n-ar ploua ? Casa mea atrage ploaia, cumva ?

-         Casa ta, nu. Dar rugăciunile tale, poate.

-         Orice s-ar spune, taxarea apei de ploaie mi se pare absurdă ! Cât despre canalizarea oraşului, ce să vorbim ? Dacă plouă cinci minute toate străzile sunt inundate. Atunci, unde e canalizarea ?

-         Pe factură !

-         M-am răzgândit. Mă voi ruga să nu mai plouă ! Să fie secetă !

Şi a venit seceta. Legumele s-au uscat. În piaţă sunt scumpe. G. nu mai ştie ce să-l mai roage pe D-zeu ? Să plouă ? Apa de ploaie de pe factură, e mult prea scumpă. Să nu plouă ? Şi atunci, legume, de unde ?

-         Să ştii vecine, că eu nu mă dau bătut. O să merg la firma asta, care e stăpâna norilor şi o să le cer să anuleze facturile aberante. Acum am două facturi în care se facturează apă din precipitaţii, deşi a plouat destul de puţin.

-         Mai bine nu ploua deloc. Dar, oricum ar fi, tot rău e de noi, că ăştia găsesc pretexte să umfle factura. Spuneai că firma de apă, e stăpâna norilor ?

-         Normal, din moment ce taxează activitatea norilor. Firma asta consideră că e meritul ei, că avem nori pe cer. Fără această firmă, n-ar mai fi nori. Ar trebui să fie stăpâna canalizării, dar nu prea pare, căci după două minute de ploaie toate străzile sunt inundate şi ai nevoie de bărcuţă. Canalizarea pare a fi a nimănui.

-         Aşa-i, când e vorba de a se îngriji de canale, acestea sunt ale nimănui. Dar când e vorba de a încasa banii, sunt ale lor.

-         Eu mâine merg la ei să le cer anularea celor trei facturi aberante.

-         Şi dacă nu vor ?

-         Fac un scandal-monstru. Le spun că o să mă rog să nu mai plouă în veci.

-         Vezi, că poate le dai idei şi îţi taxează rugăciunile. Poate vei descoperi pe factura la apă, o nouă taxă : taxa pe rugăciune.

-         Cum asta ?

-         Păi, vor spune că le-ai stricat afacerea cu rugăciunile tale, că din vina ta nu plouă, iar ei nu pot încasa taxa pe ploaie.

-         Nu m-aş mira. Dar atunci, le voi sugera să-şi schimbe numele în  « SC Stăpâna norilor SRL ». Măcar atât. Ca să ştim dinainte cu cine avem de-a face.

Până la rezolvarea problemei, pentru a avea o viaţă mai uşoară, G. şi-a făcut fântână personală. Toată strada se bucură acum de facturi mai decente. Numai de n-ar veni ploaia.

-         Acum rămâne doar să sperăm că partidul n-o să pună lăbuţa, pardon, mânuţa, şi pe fântâna asta.

-         Să nu îndrăznească, căci altfel, iar mă rog.      (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", cap. "Umor (ne)politic(os)", autor Gabriela Morar).



  Citeşte şi schiţa 

Să fie facturi crescute artificial ! Aşa ne trebuie dacă plătim ca proştii ! Prostia se plăteşte scump !

PA, PA, PA, PARTIDUL ? SĂ, SĂ, SĂ-ŞI BA, BA, BA, BAGE CO, CO, COADA UN, UNDE GÂ, GÂ, GÂNDESC EU !

Dialog între doi oameni de cultură nervoşi pe partid :

-         E strigător la Cer ! Partidul e în toate !

-         În câte sunt şi în câte vor fi.  
          -    E peste tot ! A pus laba pe toate ! Pe apa dată de Dumnezeu, pe salubritate, pe cultură !

-         Ai dreptate. Până ce şi pe cultură au pus laba ! Sau şi-au băgat coada.

-      Exact. Nu se întâmplă nimic în cultură fără ca gaşca de bâlbâiţi a partidului să nu-şi bage coada !

-       Cum să nu te enervezi când vezi cum vine gaşca bâlbâită a partidului să ne spună că :

„No, no, no, noi ne, ne, ne im, im, imp, impli, implicăm mu, mu, mult în cu, cu, cu, cu, cult, cultură. Do, do, do… ”

-         Do, re, mi…

-        Nu, nu, nu ! Nu, nu mă în, întrerupe. Re, reiau : „Do, do, do, dorim, să, să, să, să, aju, ajutăm la, la, la, la…”

-         Tra-la-la…

-         Nu, nu, nu mai în, întrerupe un, un bâl, bâlbâit. Re, reiau : „… la, la, la, la dez, dez, dezvol, dezvoltarea cu, cu, cu, cu…”

-         Cu-cu ! Cu-cu !

-      Ta, ta, taci dracu’, odată ! Re, reiau : „…dez, dez, dezvol, dezvoltarea cu, cu, cu, cu, culturii ! Fa, fa, fa, facem to, to, totul pe, pe, pentru o, o, o ca, ca, o, o ca, ca, calitate ma, ma, maximă în, în, a, acest do, do, domeniu. Lu, lu, lu, lup, luptăm pe, pe, pentru, ca, ca, ca, ca be, be, be, bele, beletris, beletristica ro, ro, română să, să, să se, se, se dez, dez, dezvolte. Ne, ne, ne scu, scuzaţi, dar no, noi nu, nu ştim ce, ce, ce-i aia be, be, bele, beletristică, da, da, dar a, aşa ne, ne-au în, învăţat scrii, scriitorii să, să spu, spunem. No, no, noi iu, iu, iubim li, li, li, limba. În cu, cu, cu…”

-         Limba în cu… ? Ruşine !

-         „În cu, cu, cu, cultura ro, ro, românească, pro, pro, promovăm….”

-         Ajunge ! Opreşte-te !

-         Îi, îi ci, ci, citam pe, pe bâl, bâlbâiţii pa, pa, partidului.

-         Nu-i mai cita, dă-i dra…, dă-i…, dă-i încolo.

-         Nu-i mai citez. Dar ştii ce-mi doresc de la partid ?

-         Ce ?

-      Un singur lucru : să, să, să-şi ba, ba, ba, bage co, co, coada un, unde gândesc eu !

-         Şi u, u, un, unde gâ, gâ, gândeşti tu ?

-         U, un, unde şi, şi-a bă, băgat-o u, ur, ursul !

-       În a, a, apă ? Dar, pa, pa, partidul şi-a bă, bă, băgat de, demult co, co, coada în a, apă. Nu ve, vezi ce fac, facturi um, umflate a, avem ?

-       Da, dar v, vreau să, să pă, păţească ce, ce-a pă, păţit u, ursul. Să, să rămână fă, fără co, co, coadă. Să, să, nu, nu mai a, aibă ce, ce-şi bă, bă, băga ! Nicio, niciodată ! Nică, nicăieri !

-        Amin !              (Schiţă extrasă din vol. "Unde nu-i cap, paloşul, nu-l taie", autor Gabriela Morar).

REFORMA DEMOLĂRII

Un nene şi cu încă un nene, doi atotputernici de la PD, ne-au anunţat : „Am decis. Facem reformă în învăţământ.”. După care au închis şi demolat şcoli şi au dat profesori afară. După un timp, au anunţat, din nou : „Am decis. Facem reformă în sănătate.”. Apoi, au închis şi demolat spitale şi au dat afară medici şi asistente. A urmat : „Facem reformă în justiţie”. Urmată de închiderea unor judecătorii. Şi alte „reforme” la fel de minunate. Aceasta este reforma PD-istă.

Gigel priveşte cu interes, reforma PD-istă, la Tv. Îi place. Foarte mult. Atât de mult, că se decide repede. Merge în garaj, se urcă la volanul maşinii bunicului şi începe şi el să facă reformă în curtea bunicului. Începe cu cuşca lui Azorel, pe care o reformează în stil PD-ist. Adică o transformă în aşchii. Apoi, Gigel reformează gardul din lemn, care desparte curtea de grădină. Tot în stil PD-ist. Într-un minut e la pământ. Apoi, Gigel vrea să reformeze şi garajul, dar din fericire, vine bunicul acasă.

-         Ce faci, Gigel ?

-         Fac reformă.

-         Asta e demolare, nu reformă.

-   Ei, lasă, bunicule, că doar nu ştii matale mai bine decât domnul preşedinte şi domnul premier. Dacă ai şti matale mai bine, atunci ai fi matale în locul lor. Aşa se face reforma.

-         De unde ai învăţat prostia asta ?

-         Am văzut la televizor, cum face PD-ul.

-         Gigele, tu nu ai de unde să ştii ce înseamnă PD.

-       O să te miri, bunicule, dar chiar ştiu. Crezi că nu mi-am dat seama ce înseamnă PD ? Află că ştiu foarte bine ce este PD.

-         Ia, zi.

-         PD este Partidul Demolator.

-         Bravo !

-         Şi să mai ştii, bunicule, că mie îmi place foarte mult stilul ăsta de a face reformă.

-         Ce stil ?

-         Stilul PD-ist.

-         Ce reformă ?!

-       A demolării. Să demolezi tot ce e frumos şi util. Voi adopta şi eu stilul ăsta.

-         Doamne fereşte ! Asta mai lipseşte, să începi şi tu.

-         Am început deja. Iar mâine o să-ţi reformez maşina.

-         Ce ?! Ce o să faci ?!

-      O să intru cu ea într-un zid, până când voi reuşi să duc reforma la bun sfârşit. Ce-o să mă distrez ! Trăiască reforma ! Şi trăiască partidul care a inventat-o !
         Două săptămâni fără televizor ! Ăsta a fost preţul reformei pentru Gigel. După care a uitat de reformă şi i-a revenit mintea la cap.          (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

FLORI DE PARTID

Familia împreună cu musafirii din străinătate se uită la Tv. la o emisiune cu politicieni.

-         Am auzit că la voi în România, e o plăcere să-i asculţi pe politicieni. Că ar fi foarte interesanţi şi simpatici.

-       Da, să ştii că politicienii de la noi sunt al dracu’ de simpatici, zice bunicul printre sughiţuri, căci e afumat bine. [Bunicul, atunci când e afumat bine (sau rău ?), vede numai oameni simpatici şi frumoşi în jurul lui. În aceste momente, chiar şi ridurile de pe faţa bunicii, dispar ca prin farmec. După o zi petrecută la cârciumă, seara, când ajunge acasă, îi spune bunicii : "Mă, da’ frumoasă te-ai făcut, dimineaţă nu erai aşa". Numai în asemenea momente o vede frumoasă, iar ea, ce să facă ? Vede şi ea, partea plină a paharului, şi la propriu, şi la figurat].

În platou sunt reprezentanţi ai celor două partide reprezentate de regele florilor, trandafirul. Pe peretele din spatele politicienilor se află cele mai frumoase flori : în partea stângă sunt trei trandafiri roşii, iar în partea dreaptă este un trandafir portocaliu. Între ei, mai puţin vizibil, un crin alb. (Crinul pare cam ofilit, dar nu ştiu de ce nu observă nimeni. Nici măcar alb curat nu mai e, parcă începe să fure din culoarea trandafirilor, dar nimenea nu acordă atenţie).

-       Frumoase flori îi reprezintă, spune tanti Joana. Ce trandafiri superbi. Şi între ei, un crin minunat, alb. Cred că simbolizează puritatea gândurilor lor faţă de popor.

Aşa crede mătuşa, eu cred altceva. Eu cred că au pus crinul lângă trandafiri, doar ca să le iasă numărul. Nu numărul de voturi, că ăla le iese oricum, că ei ştiu să numere bine. Dar trebuie să le iasă numărul de flori : trei trandafiri plus un trandafir egal patru trandafiri. Nu e bine, pare un buchet pregătit pentru o înmormântare. Dar dacă mai adaugi şi un crin, atunci ai cinci flori. E bine. Cât despre "puritatea gândurilor lor faţă de popor", mătuşa va avea nevoie de mulţi ani ca să înţeleagă, nu-i pot explica în câteva minute. Îi spun mătuşii că e cam naivă pentru vârsta ei, se vede că n-a trăit în România, dar ea continuă :

-       Cred că şi vorbele le sunt la fel de frumoase. Sunt foarte curioasă, să-i aud cum se vor gratula : "Mă frumosule, mă trandafirule, ce frumos eşti !"  "Dar şi tu eşti superb, şi miroşi atât de bine, ce parfum minunat de crin."

-         Lasă visele, mătuşă, uite că a început emisiunea, şi deja se gratulează.

În casă se face linişte, toţi ascultă cu multă atenţie. Mătuşa se ridică în picioare, în semn de respect. După numai două minute de la începerea emisiunii, uite ce-i aud urechile :

-         Mă şobolanule, eşti un împuţit !

-         Iar tu eşti o lipitoare !

-      Doamne, spune mătuşa Joana, nu pot să cred ! Vor să înlocuiască frumoşii trandafiri de pe drapelurile de partid, cu şobolani şi cu lipitori !?!

               Apoi mătuşa, de dezamăgire, cade leşinată.               (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", capitolul "Despre politicieni", autor Gabriela Morar).

CUM SE ÎNŢELEG OLTENII

În prag de alegeri, doi politicieni merseră să discute cu lumea din piaţă, despre viaţă. Politicienii veniră şi plecară, vorba aia "fuse şi se duse", iar oltenii din piaţă rămaseră cu promisiunile şi cu minciunile. Şi dădură de ştire la toată lumea :

-         Fură pe la noi doi politicieni.

-         Numai doi ?! Fură toţi.

-         Ba nu fură toţi. Fură numai doi.

-         Cum să fure numai doi ? Tu nu văzuşi ce hoţie generală e la noi în ţară ?

-         Nu mă, nu fură ! Fură !!

-         Fură, fură !

-         Nu fură.

-         Ba fură !

-         Nu fură, fuseră. Fuseră şi se duseră.

-         Auzi, cică fură pe la noi prin piaţă, doi politicieni.

-         De ce fură ?

-         De foame, îşi dădu cu părerea Ion.

-         Fugi, domnule. Ăştia nu fură de foame. Ăştia fură din obişnuinţă.

-         Ce ziceaţi ? Fură politicienii pe la noi prin piaţă, de foame ? Şi ce furară ? Cartofi ? Ceapă ?

-         Nu furară. Veniră.

-         Nu înţeleg, cum adică, veniră la noi, de foame ? Şi îşi făcu cineva pomană cu ei, cu un cartof, o ceapă, ceva ? Poate veni criza şi la ei, săracii, dacă veniră la cerşit.

-         Încă nu veni criza la ei, dar o să vină şi la ei dacă nu mai câştigă alegerile. Acum fură la cerşit de voturi.

-         Cum : "fură la cerşit de voturi" ? Asta înseamnă că fură voturi, nu cartofi şi ceapă ?

-         Acum veniră la cerşit de voturi, dar în curând vor veni la cerşit de cartofi şi ceapă.

-         Asta dacă nu mai fură voturi.

-         Sau dacă fură mai puţine. Cum zicea un preşedinte de partid : "ăştia furară mai multe voturi decât noi, d’aia câştigară."          (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).