REACŢII LA VOLUMUL I

REACŢII  LA  VOLUMUL  I

După ce am publicat în vol. I, o schiţă în care un elev chiulangiu poreclit Deputatul, auzind pentru prima dată în viaţa lui despre "acordul subiectului cu predicatul", a întrebat :  “ Cine e subiectul şi predicatul ? Şi ce acord au semnat ăştia doi ? ” , am fost sunată de cineva, nu spun cine, persoană importantă, care era nemulţumită fiindcă nu lămurisem problema.

-         Cum aşa ? am întrebat eu.

-         Păi, nu ai spus ce acord au semnat ăia doi ! Şi la cine te-ai referit ?

-         Cum, la cine ?

-         Cine sunt ticăloşii ăia doi ?! Că toată noaptea mi-am bătut capul şi nu mi-am dat seama la cine te-ai referit. Cine sunt ticăloşii ?

-         Care ticăloşi ?!

-         Cum, care ?! Subiectul şi predicatul ! Cine sunt ăştia ?! E vreo aluzie la persoane importante ?

-         Domnule, o să vă răspund aşa cum i se răspunde personajului din schiţă : "Afli tu când intri în Parlament !"

-         Dar eu am intrat ! Însă n-am aflat !

Aceasta este o ficţiune.                 (D. 13.02.2011).      (Schiţă extrasă din vol. "Ţara păcălelilor",  cap. "Despre politicieni", autor Gabriela Morar).

Despre “Deputatul” chiulangiu şi despre (dez)acordul dintre subiect şi predicat, citiţi şi schiţa “Puterea exemplului”.

 

CONFLICT DE INTERESE ???!

CONFLICT  DE  INTERESE ???!

Era foarte slab la carte. Părinţii i-au spus :  " Nu eşti bun de nimic. La carte eşti foarte slab, iar la muncă fizică, strici tot ce atingi. Mereu ai fost, ba corigent, ba repetent. Ne-am săturat ! Nu mai mergi la şcoală. Intri în politică. Ce dacă ai numai opt clase ? Ai totuşi 20 de ani. Mai faci tu şcoală la  ‘fără frecvenţă’ ".

Acestea fiind zise, părinţii, au studiat niţel partidele, au pus ochii pe unul care părea mai de viitor şi s-au prezentat cu o propunere de sponsorizare, cu condiţia ca şi partidul să aibă grijă de fiul lor. Partidului i-a convenit propunerea, căci sponsorizarea era consistentă. Băiatul şi-a continuat studiile, cu chiu, cu vai, la  ‘fără frecvenţă’, şi după nişte ani s-a ales cu o diplomă. A reuşit să termine liceul pe la treizeci şi ceva de ani. S-a înscris chiar şi la o facultate, din acelea fără prea mari pretenţii, apoi a candidat pentru o funcţie înaltă, de deputat. Dorinţa i s-a îndeplinit, a ajuns deputat.

Văzând că i se deschid multe uşi, s-a gândit să profite cât mai mult, şi şi-a luat încă o activitate, din vina căreia, mai târziu a fost acuzat de ‘conflict de interese’. El a spus :

-   Nu e deloc adevărat ! Afacerile mele nu sunt deloc în conflict, dimpotrivă, chiar se pupă foarte bine ! Se poate spune chiar că afacerile şi interesele mele sunt în concubinaj şi în curând va fi chiar căsătorie de interese, dar conflict de interese, nicidecum.          (Schiţă extrasă din vol. « Ne merge bine », autor Gabriela Morar).

VERSURI SATIRICE: DEMNITARU-I CAMPION ! (la sforăit, ssssst!)

VERSURI  SATIRICE:  DEMNITARU-I  CAMPION !  (la sforăit, ssssst!)

Ei ne spun că-s “demnitari”

Ştim şi noi că-s “demni” şi “tari”

“Demni” când e vorba de somnic

Fără pic de sforăit.

Ei, drăcie, era să mint.

Sforăie de se dărâmă

Tot ce pe pereţi atârnă !

Sssssssst, Parlamentu’ a adormit.

Demnitaru’ are viaţă grea

Că lumea e tare rea.

Şi spune că nu-i bun de nimic !

Aiurea ! E campion ! La sforăit !

Când începe campionatul

Fix în timpul unei şedinţe

Atunci să vezi ce competenţe

Are nenea deputatul !

La Campionatul Sforăielii

Competiţia e mare

Fiecare vrea TROFEUL

Iar şansele sunt egale.

Cine sforăie mai tare

Ăla merită trofeul.

Competiţia-i prea mare !

Propun 500 de trofee !

Să se facă pentru toţi !

Că toţi sunt buni, muncesc de zor

Ca să transforme

Parlamentu-n dormitor !

E şi “tare”, demnitarul

Căci are mereu tăria

De-a nu-şi recunoaşte vina,

De-a o arunca la altul.

De-l întrebi de ce dă vina

Adesea pe subalterni

Că peştele de la cap se-mpute

El îţi spune: “Ia, mai du-te…”     
   
E şi tare, e şi demn

E şi mare campion.

Cred că ţara-i pe mâini bune.

De-acu nu ne mai ţinem de glume !          (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

CAMPANIE ELECTORALĂ

           -         Mă, dacă n-am râs aseară, zice Gheo, care e un pic sărac cu duhul şi un pic afumat.

-         Taci dracului, îl coteşte soţia.

-         De ce să tac, că şi tu ai râs ?

-         Taci, tontule !

-         De ce aţi râs ? îl întreabă Ionică.

-     Am văzut aseară la televizor pe una proastă rău, una de la judeţ, cum o cheamă, a, Mituţa. Mă da’ proastă-i asta…

-         Taci odată, tontule !

-         Nu tac ! Aseară şi tu râdeai. Tuta asta o să candideze pentru nu ştiu ce post, de consilier sau de deputat, dracu ştie. Mă, şi eu cu Leana suntem proşti, avem numai opt clase, da’ asta e mai proastă decât noi. Nepotul are facultate, şi zicea : “S-o auziţi pe asta ce prostii vorbeşte.” Am râs până ne-a durut stomacul.

Soţia îl ia la o parte :

-         Taci, mă boule ! Tu ştii ce am aflat azi ? Cine-i tipa ?

-         Cine-i ?

-      E fata lui Mitică Mitulescu, de la judeţ, vicele, cel care îl susţine pe fratele tău să ajungă şi el primar sau măcar un consilier sau ceva dracului pe aici prin comună.

-         Proasta aia e fiică-sa ?

-         Exact !

-         Păi, în cazul ăsta se adevereşte vorba aia cu trunchiul şi aşchia.

După o oră apare în comună şi "trunchiul" :

-         Ce ziceai tu, mă, de Mituţa mea ? Tu vorbeşti ?! Şi eu, care îl protejez pe idiotul de frate-tău, să ajungă şi el primar ! Voi vorbiţi, mă ?! Iar eu îl protejez pe fratele tău, mă, pe prostul comunei, mă ! Puteam să-i protejez pe alţii, mai inteligenţi, nu pe boul de frată-tău, care nu ştie să scrie şi să citească nici ca un copil de clasa a II-a. Dar eu sunt cinstit ! Nu ca voi ! Eu nu uit că mi-a făcut cadou o maşinuţă ! Eu nu uit câte cadouri mi-a făcut ! Eu nu uit şi îl ajut pe idiot ! Iar voi râdeţi de Mituţa, că e proastă ! Eu nu am zis nimic de frate-tău ! Eu sunt cinstit !             (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", autor Gabriela Morar).

CE SE AUDE

-         Nevastă-mea şi soacra s-au stricat foarte mult de când au început să se uite la emisiuni cu politicieni, în fiecare zi. Nu mai ai cu cine să te înţelegi. Au început să audă numai ceea ce le convine. Dacă întreb :  "Ce avem la cină ?", nu primesc nici un răspuns, că cine să mă audă şi cine să gătească, dacă ele toată ziua stau cu nasul în televizor. Mai întreb o dată : "Avem ceva la cină ?", la care soţia : "Nu te aud." Eu : "Avem ceva la cină ?!!!", iar soţia : "La cine ?", eu : "La cină !!!", ea : "Îl avem pe Grivei !", "Cum, pe Grivei ?!", "Numai pe el l-am invitat la cină, şi a mâncat el tot, aşa că nu mai avem nimic."  "A mâncat Grivei tot, nu mi-a lăsat şi mie ceva ?"  "Dacă vrei, nişte oase."  "Oase ?!"  "Altceva nu ţi-a lăsat !"  "Asta e tot ce avem la cină ?" "Mai avem şi o cutie cu mâncare pentru căţei." "Fir-ar al dracu’ de viaţă. Viaţă de câine. Asta am eu, căci Grivei are viaţă de boier. Mănâncă şi doarme. Ce pot să fac acum ? O să mănânc mâncare pentru căţei. Măcar de m-aş transforma în căţel. Atunci aş primi şi eu mâncare adevărată." 

Asta e viaţa mea, de când soţia se uită la emisiunile astea. Emisiunile cu politicieni, strică oamenii.

-         Aşa e şi nevastă-mea, învaţă numai rele. Dacă te uiţi la atâtea emisiuni cu câini din ăştia cu două picioare, sigur te strici.

-         Uite de unde îşi fac ele educaţia : din emisiuni cu politicieni. Ca asta la care ne uităm noi acum.

«  -  Îl avem la telefon pe domnul deputat Surdu Lică. Alo, domnule deputat, ne auziţi ? întreabă moderatoarea unei emisiuni.

-         Da, vă aud.

-         Sper că nu vă deranjăm.

-         Nu mă deranjaţi deloc.

-         Vă mulţumim fiindcă aţi acceptat să discutaţi cu noi.

-         Cu plăcere, doamnă.

-         Sper că se aude bine.

-         Se aude perfect !

-         V-am sunat ca să vă întrebăm de ce susţineţi proiectul de lege privind reducerea valorii pensiilor şi a salariilor ?

-         Nu vă mai aud.

-         Acum mă auziţi ?

-         Nu, doamnă, nu vă aud.

-         Aşteptaţi vă rog o clipă, să verificăm dacă sunt probleme.

-         Aştept să verificaţi.

-         Nu sunt probleme, ar trebui să ne auzim perfect. Vă întrebam de ce susţineţi proiectul de lege privind reducerea valorii salariilor şi pensiilor ?

-         Nu vă mai aud.

-         Dar în acest moment, mă auziţi ?

-         Nu, doamnă, nu vă aud defel, nici în acest moment.

-         Să ne spuneţi când ne auziţi.

-         Pot să vă spun doar că nu vă aud.

-         Doream să vă întrebăm de ce tăiaţi pensiile şi salariile ?

-         Eu nu pot să vă spun de ce tăiem pensiile şi salariile, pentru că eu nu vă aud ! »      (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).