marți, 9 iulie 2013

REACŢII LA VOLUMUL I



REACŢII  LA  VOLUMUL  I

După ce am publicat în vol. I, o schiţă în care un elev chiulangiu poreclit Deputatul, auzind pentru prima dată în viaţa lui despre "acordul subiectului cu predicatul", a întrebat :  “ Cine e subiectul şi predicatul ? Şi ce acord au semnat ăştia doi ? ” , am fost sunată de cineva, nu spun cine, persoană importantă, care era nemulţumită fiindcă nu lămurisem problema.
-         Cum aşa ? am întrebat eu.
-         Păi, nu ai spus ce acord au semnat ăia doi ! Şi la cine te-ai referit ?
-         Cum, la cine ?
-         Cine sunt ticăloşii ăia doi ?! Că toată noaptea mi-am bătut capul şi nu mi-am dat seama la cine te-ai referit. Cine sunt ticăloşii ?
-         Care ticăloşi ?!
-         Cum, care ?! Subiectul şi predicatul ! Cine sunt ăştia ?! E vreo aluzie la persoane importante ?
-         Domnule, o să vă răspund aşa cum i se răspunde personajului din schiţă : "Afli tu când intri în Parlament !"
-         Dar eu am intrat ! Însă n-am aflat !
Aceasta este o ficţiune.                 (D. 13.02.2011).      (Schiţă extrasă din vol. "Ţara păcălelilor",  cap. "Despre politicieni", autor Gabriela Morar).



Despre “Deputatul” chiulangiu şi despre (dez)acordul dintre subiect şi predicat, citiţi şi schiţa “Puterea exemplului”.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu