Am
mers în vizită la prietena mea Ela. Când am ajuns la ușă, am
auzit că se ruga, așa că am stat cuminte la ușă, să nu o
întrerup. Nu, nu, nu ! Nu am tras cu urechea ! Categoric NU !
Totuși, am auzit și m-am mirat :
„Îți
mulțumesc Doamne că mi-ai dat așa un soț inteligent ! Și așa o
soacră inteligentă !”
În
acest moment solemn, m-am așezat și eu frumos, în genunchi, ca la
rugăciune. La așa rugă frumoasă, cu mulțumiri, merită ! Ela a
continuat :
„Au
tot ce trebuie ! Sunt și frumoși, și sfătoși ! Te sfătuiesc
numai de bine ! Nu se amestecă unde nu le fierbe oala și nu-ți dau
sfaturi absurde ! Îți mulțumesc Doamne, pentru soțul și soacra
mea ! De toate le-ai dat ! Păcat că le-ai dat numai câte o pereche
de picioare !”
Iar
eu, de după ușă : „Aliluia ! Și Amin !” Apoi,
mai târziu, când mi-am revenit, aveam comprese pe cap, căci, Ela a
deschis ușa și... eu mă rugam... și... Ticăloasa
de ușă ! Ea a fost vinovată ! Că în loc să se deschidă pe
dinăuntru, se deschidea pe dinafară ! Ușă ticăloasă ! (Schiță extrasă din
vol. „Din Țara lui T.B. (Trăiți Bine!)”, autor Gabriela
Morar).
