marți, 19 mai 2026

Când nu înțelegi ceva, trebuie să întrebi

  - Când nu înțelegeți ceva, trebuie să întrebați pe cineva deștept, un profesor, un om matur, le spune profesorul elevilor.

  Un cititor de pe acest blog, elev conștiincios, pe nume Gicuță nu a înțeles ceva și a cerut ajutor mătușii.

    - Mătușă, spune-mi ce e aia "empatie" ?

    - Habar nu am. O fi vreo boală.

    - Nu cred.

  - Poate e o mâncare, dar nu cunosc rețeta. Sau poate e o poamă. O poamă exotică, probabil.

    - Nu cred.

   - Poate e un fruct, un măr. Sau o plăcintă. Sau poate e o floare, un ghiocel, o panseluță. Cred că asta e : o panseluță. De ce întrebi ?

    - Scrie aici despre empatie.

    - Ce scrie ?

    - "Să se spele pe cap cu empatia".

    - Ce să facă ?

    - "Să se spele pe cap cu empatia" !

    - Deci nu e panseluță, e șampon ! 

    - Nu cred.

   - Ba da. Cum îți permiți să contrazici un om matur ? La școală ar trebui să vă învețe să credeți în vorbele oamenilor maturi.

     - Nu întotdeauna.

  - O să merg la școală să îi întreb pe profesori ce educație vă fac.

    - Dar la școală ne-a spus.

    - Ce v-a spus ? Chestia aia cu șamponul...

   - Ce șampon visezi, mătușă ? La școală ne-a spus că atunci când nu înțelegi ceva, e bine să întrebi pe cineva, pe un om matur, deștept.

     - Și ?

   - Și eu te-am întrebat pe matale, că nu am văzut oameni deștepți în preajmă.

   - E bine că m-ai întrebat pe mine, că dacă îl întrebai pe unchiu-tău, cine știe ce prostii îți spunea. Poate îți spunea că empatia asta e un fel de țuică. 

    - Da, mătușă. E bine că te-am întrebat pe matale. Acum știu ce e empatia. E un șampon.   (Gabriela Morar).

    Notă : Am modificat textul inițial pentru că l-am considerat suburban și neacademic.  (G.M.)


     

sâmbătă, 16 mai 2026

Mereu se amână respectul pe care politicienii ni-l datorează

     Politicienii români nu înțeleg un lucru : prima lor obligație este să respecte națiunea română și țara.

    Ei cred că țara e moșia lor, iar cetățenii români sunt sclavii lor. Eu tot scriu demult că realitatea e fix pe dos : politicienii au obligația de a munci în folosul cetățenilor, nu invers.

   Marinarul, imediat după ce a luat primul mandat a zis : "Acum eu sunt stăpânul României." Nu ești stăpânul nimănui ! Țara este a poporului român, iar voi politicienii trebuie să o respectați și să o slujiți. 

 Voi, politicienii sunteți în slujba poporului. Poporul vă plătește pentru ca voi să găsiți soluții pentru dezvoltarea țării și bunăstarea poporului.

    Vedem că se tot amână respectul pe care politicienii ni-l datorează. De parcă cetățenii ar trăi mii de ani și ar avea viață de pierdut din cauza unor ticăloși cocoțați pe funcții de decizie. 

  Aflăm că ne vor respecta începând de mâine. Mâine ne spun că respectul se amână o săptămână. Peste o săptămână, se amână respectul pentru încă o lună. Apoi se amână până la toamnă. Apoi până la primăvară. Apoi se mai amână un an, apoi doi ani. Apoi până la viitoarele alegeri. Apoi se mai amână patru ani... Și iar o luăm de la început. Și tot așa. În anul acesta, 2026, în decembrie se vor împlini 37 de ani de la revoluția furată din 1989. 37 de ani de involuție !!! De minciună ! De promisiuni deșarte, de distrugere a valorile. 

   Îmi amintesc, în anul 1990, când românii se așteptau la dezvoltarea țării, cât eram eu personal de șocată văzând niște blocuri care fuseseră aproape terminate și ar fi trebuit date în folosință în următoarele săptămâni și care au fost abandonate imediat după revoluție. Regimul lui nea Nelu-Măi-Animalule le-a lăsat pradă hoților care au furat tot ce au putut,  au stricat și au dus la fier vechi. Ce nu au putut fura, au stricat, au spart ferestrele. Eram șocată ! De ce erau distruse ? Acele apartamente puteau fi cumpărate, folosite. Dar nea Nelu avea alte socoteli : să se distrugă ce se putea, să își fidelizeze electoratul de infractori care să îl voteze. Tot pentru voturi au fost eliberați infractori periculoși în 1991. Ca să îl voteze în 1992.

Lui nea Nelu începuse să îi displacă tot ce se realizase în perioada lui nea Nicu. Nici industria nu mai era bună. Nici sistemele de irigații nu îi plăceau, care erau extrem de utile în agricultură. Agricultura cu totul îi displăcea. 

Circulau idei pentru proști care spuneau că e bine să distrugem tot ce avem, că nu sunt bune pentru că s-au făcut în ceaușism. Să distrugem tot, apoi vor veni americanii să ne facă altele mai bune.

Eu nu am înțeles niciodată două chestiuni :  1. Au fost realizate de cetățenii români, nu de nea Nicu în persoană. Deci, de ce să le stricăm, mai ales că erau foarte bune ?

2. De unde ideea că vor veni americanii ca să refacă ceea ce gașca lui nea Nelu a distrus ? Ideea mincinoasă poate a venit de la acel nene Sorxx, care s-a lăudat că a venit în România imediat după revoluție. A venit ca să ce ? Să pună la cale, ce ? Mai bine ne lăsa în pace. Americanii au și ei treabă pe la ei pe acasă, că nu umblă nici la ei câinii cu covrigi în coadă. Și dacă ar veni, ar trebui să aibă un câștig, nu ar face nimic mocca. Ar veni pentru afaceri, nu pentru caritate.

  Încă ceva ce mă enervează : unii jurnaliști manipulează cetățenii cu texte de doi lei, de genul : "Politicienii români nu au empatie față de popor." Empatie ?!!! Adică după ce haita de hoți te jefuiește, să îți arunce și  ție o firimitură din ce a furat de la tine. Iar tu să zici : "sărutmâna, mulțumesc că ai empatie față de mine." ?! Nuuuuu !!! Poporul român nu are nevoie de empatie din partea politicienilor ! Să se spele pe cap cu empatia !

   Națiunea română are nevoie de respectul politicienilor, iar ei ne datorează acest respect. Cât mai repede, fără atâtea amânări, că timpul trece și viața e scurtă.   (Gabriela Morar. 

marți, 12 mai 2026

Ce fac românii când sunt bolnavi

   Ce fac românii când sunt bolnavi ? Românii când sunt bolnavi cântă. Așa ne învață vânzătorii de medicamente. Aproape toate reclamele la medicamente sunt niște... cântecele. Tra-la-la-laa-laaa-laaaaa, române dacă ești bolnav, hai la Farmaaaaciiiieeeee, traa-laaa-laaaa-laaaaaa, hai la Farmaaaaciiiieeeee să cumperi medicaaaaamenteeeee, traa-laaa-laaaa-laaaaaa. Vinoooo cântând, tra-la-la-laa-laaa-laaaaa.

   Asta ne învață reclamele la medicamente : primul tratament e muzica. Unii dintre noi nu prea suntem de acord. Unora nu ne prea vine să cântăm când ne doare ceva. 

   Uite, eu de exemplu, chiar acum am o durere și să fiu a dracu dacă mint, nu îmi vine deloc să cânt. Mai degrabă îmi vine să înjur. 

   Că eu dintotdeauna am procedat așa : mai întâi am tratat bolile cu indiferență. 

Dacă nu mi-a trecut în urma acestui tratament, a urmat al doilea tratament : înjurăturile. De genul : "a dracului să fie blestematele astea de dureri", "cine dracului a mai inventat și durerile astea mizerabile ?!!!", "să le ia toți dracii ". Și mai am o tolbă plină de înjurături pe care nu pot să le redau aici, fiindcă sunt prea vulgare. 

Aceste două tratamente ale mele (indiferența și înjurăturile) nu costă nimic și sunt la îndemâna oricui. Unii vor spune că sunt și al dracu de eficiente. Eficiente sau nu, astea sunt tratamentele mele.

Dacă în urma acestor "tratamente", nu mă simt mai bine, atunci trec la al treilea tratament : o aspirină,  un algocalmin... etc. 

Dacă nici cu astea nu trece... dracu mai știe ce e de făcut. Poate drumul spre Farmaaaaciiiieeeee. Tra-la-la-laa-laaa-laaaaa.

Sau poate niște vizite pe la medici. Asta e nasol, mai ales dacă trebuie să aștepți, iar pe tine te doare și nu poți să stai pe la cozi.

Dacă nici așa nu rezolvi... atunci... vorba aia... "boală lungă - moarte sigură".

Și gata, ai scăpat. Adio dureri.  Tratament românesc.     (Gabriela Morar).

vineri, 8 mai 2026

Numai băieții pot fi golani, huligani și pot umbla telel...leu, lei

   Numai băieții pot fi golani, huligani și pot umbla telel...leu. Sau tele...lei ?

   Ai la casa ta niște motani și niște pisicuțe. Și unora le cam place să fie golani și huligani. 

   Dacă e motan, poți să spui : "Motanul ăsta e cam golan. Și e și cam huligan. Și îi place să umble teleleu."

   Dar dacă e pisică 🐱 nu poți să spui că e "golănoaică" sau "huligănoaică". Sau "golancă" și "huligancă". Nu, nu sună bine. Cuvintele astea par să nu aibă gen feminin. Rezultă că doar băieții pot fi golani și huligani.

    Dar poți să spui că pisica umblă teleleu ? Sau, cum umblă pisicuța ? Umblă teleloaică ? Sau "teleleoaică". "Teleleu" răspunde la întrebarea "cum ?". Cum umblă pisicuța ? Umblă teleleu ? Umblă teleleoaică ? 

   Nu este substantiv, nu poți spune : Un tele-leu, o tele-leoaică. Doi tele-lei, două tele-leoaice.

   Profesorii de limba română sunt rugați să ne explice.  Sau poate, politicienii ne pot lămuri și mai bine. Că doar de la dânșii am aflat că cineva umblă sau nu umblă teleleu.   (Gabriela Morar).

Motănelul Ursuleț se relaxează

 Motănelul Ursuleț se relaxează.

















sâmbătă, 2 mai 2026

Revoltător ! Ignoranții iau decizii la primărie !

      Revoltător ! Monumentele de ignoranță din primărie iau decizii total idioate ! Acești indivizi care habar nu au de istorie, vor să o calce în picioare în orașul Marii Uniri. Suntem țara în care habarniștii au funcții și putere de decizie și strică lucrurile bine făcute de înaintașii noștri.

       Orașul nostru, Alba Iulia e recunoscut pentru că aici s-a născut națiunea română mare, prin Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Cuvântul "UNIRE" este sfânt pentru Alba Iulia și pentru întreaga națiune.

      Dar capetele seci și rău-intenționate de la primărie, se pare că nu suportă istoria adevărată și vor să inventeze una falsă. Mai exact vor să înlocuiască cuvântul sfânt "UNIRE". Nu vă place Unirea, ignoranților? Ce idee absurdă le-a venit unor capete seci? Ideea tâmpită de a înlocui denumirea "Parcul Unirii" cu "Piațeta Regele Mihai I". 

   Reamintesc capetelor seci, că la Alba Iulia s-a înfăptuit MAREA UNIRE din 1 Decembrie 1918 ! Cuvântul "UNIRE" e sfânt! Nu îl înlocuiești cu numele unui om, care om nici măcar nu era interesat de subiectul "MAREA UNIRE". Informați-vă !!! Dar eu cred că voi știți adevărul, dar sunteți ticăloși și vreți să distrugeți valorile țării și să călcați în picioare sacrificiul străbunilor noștri.

    Pe cei ce nu știu care era atitudinea domnului ex-rege Mihai față de Ziua Națională a României, îi îndemn să asculte ce spunea dânsul despre Ziua Națională. De exemplu, să asculte (sper că există înregistrarea) o emisiune de la Radio Actualități, din ajunul Zilei Naționale, seara zilei de 30 noiembrie, din păcate nu știu anul exact, cu vreo 15 - 20 de ani în urmă. Doamna care realiza emisiunea a avut o discuție telefonică cu domnul ex-rege Mihai. La finalul interviului, doamna l-a întrebat ce urări le face românilor pentru a doua zi, Ziua Națională a României. Iar dânsul, a dat un răspuns ȘOCANT ! Sunt sigură că nu m-a șocat doar pe mine ceea ce a spus. A zis că nu are nimic să ne ureze, că nu e interesat de subiect. Dar tocmai pentru acest subiect i s-a luat interviul. Căci bietul popor român se cam simțea orfan, și simțea nevoia unei vorbe bune de la un fel de... tată. Dar poftim, tată vitreg domnul ex-rege. 

    Spuneau unii cunoscători, că domnul ex-rege dorea ca ziua lui de naștere să fie Zi Națională. Ce prostie ! Ziua de naștere a unui om e cumva mai importantă decât sacrificiul strămoșilor noștri ?!!! Nu, nu e!!! 

   Dar aici vor să ne aducă cei ce urăsc sacrificiile poporului și ne calcă în picioare. Azi iau o măsură ticăloasă, iar noi nu spunem nimic, mâine vor lua alta, noi nu spunem nimic, apoi alta și alta ș.a.m.d. Până vom deveni și noi... istorie. (Gabriela Morar).