vineri, 31 octombrie 2014

IATǍ DE CE PENTRU ROMÂNI, ESTE FOARTE BUNǍ COANA NUŢI


Ce se tot văicăresc unii că nu le place coana Nuţi ? Unora le place foarte mult !
Ne aflăm în satul Ciobăneşti, acasă la ţaţa Leana (tot un fel de coană Nuţi e şi tanti Leana, dar e mai puţin dotată). Deci, ne aflăm acasă la o Elenă, altă Elenă, nu aia pe care o toooooot vedem de-o vreme-ncoace.
Ţaţa Leana scrie o scrisorică.
-         Cui îi trimiţi scrisori, ţaţo Leană ?
-         La cuconiţa asta…, cum o cheamăăăă, ăăăă…. Nuţi.
-         Îi scrii coanei Nuţi ?
-         Da ! Coanei Nuţi îi scriu.
-         De ce ?
-         Fiindcă avem mare nevoie de ea. De aia o să-i trimit o scrisoare deschisă.
-         Şi care ziar o să-ţi publice scrisoarea ?
-         Nici un ziar ! O trimit prin poştă !
-         Păi atunci nu e scrisoare deschisă ! O scrisoare deschisă poate fi citită de oricine. Asta nu e scrisoare deschisă !
-         Ba e !
-         Ba nu !
-         Ba da !
-         Cum ? Dacă nu e făcută publică prin mass-media ?
-      Eu nu ştiu despre ce masă medie vorbeşti, dar eu ştiu că o să trimit o scrisoare deschisă către coana Nuţi.
-         Cum, deschisă ?
-         Simplu ! Nu o lipesc ! Deci poate fi citită de oricine !
-         M-am lămurit. Vei trimite o scrisoare nesigilată, pe care o va putea citi, cel mult poştaşul. Şi ce o să-i scrii coanei Nuţi ?
-         Îi scriu că avem mare nevoie de ea !
-         Toţi ciobanii din sat au pus ochii pe ea ! De când au văzut-o cum ştie ea să facă curăţenie, să croşeteze, să se paraşuteze… . Păi când a coborât ea din Cer cu paraşuta, ciobanii au crezut că coboară un înger din Cer, venit să salveze România. Au şi început să se închine, ca unei Sfinte. Zău, aşa !
-         Chiar ?
-        Se uitau înspre Cer cu mare bucurie. Că doar din Cer ne vine salvarea, nu?
-         Cu paraşuta ?
-         Şi aşa e bine ! Pe toţi ciobanii din sat i-a făcut fericiţi ! Numai boul de soţ al meu se uita ca porcu’ şi zice “ Ia te uită, două paraşute”. “E una, mă, boule, unde vezi tu două ?” Da, dobitocu’, zice : “Uite-le, coboară din Cer.” “E una !” “Două !”. Unde vedea zăpăcitu’ două paraşute ? Pot să jur că era numai una ! Vorbesc foarte serios ! Era numai coana Nuţi ! Idiotul vedea două ! L-am lăsat pe dobitoc în pace, că băuse prea mult şi probabil de aia vedea dublu. Dar ceilalţi ciobani abia aşteaptă să vină coniţa Nuţi aici, la noi în sat.
-         De ce ?
-         I-a fascinat !
-         Cu ce ?
-        Cu croşetatul ! Păi când au văzut ciobanii, cât de bine ştie ea să croşeteze, toţi au zis că vor să facă comenzi pentru ciorapi de lână. Câte două perechi pentru fiecare cioban. Apoi, ar mai vrea fiecare şi câte un pulovăr de lână ! Am văzut că se pricepe şi la curăţenie. S-au adunat nişte munţi de gunoaie. Deci ne-am bucura să vină să ne ajute la curăţenie. Ar mai fi şi vreo zece camioane pline cu boarfe împuţite ! Cine dracu să le spele ? Asta e fată harnică ! O primim cu tot dragu !
-         Vreţi s-o puneţi la muncă ? Credeţi că vrea să muncească ?
-         De ce să nu vrea ? Nu pentru asta avem politicieni ?! Ǎsta-i rostul lor : să muncească pentru popor ! Altfel, ce nevoie am mai avea de ei ? Că ne descurcăm şi singuri, dacă ei nici atât nu vor să facă !
-         Asta e tot ?
-         Ar mai fi ceva ! Am văzut că se pricepe la telegondole ! Ar vrea şi ciobanii noştri nişte telegondole, de astea.
-         Pentru ce ?
-    Ei, pentru ce ! Să se dea şi ei cu telegondola, na ! Să le facă nişte telegondole de la stână până la primul oraş, care e la vreo 40 de kilometri. Cu maşina e prea departe. Dar cu telegondola, ar fi mai puţini kilometri. Ne-ar prinde tare bine nişte telegondole pentru ciobani. Să aibă şi ei cu ce să meargă la oraş !
-         Şi cum închei scrisoarea ?
-     Închei scrisoarea mulţumindu-i coanei Nuţi pentru că nivelul de trai al poporului a crescut foarte mult de când ea a decis să investească în telegondole.
-         În ce crezi că a mai investit coana Nuţi şi Guvernul din care a făcut parte cât timp a fost ditamai ministresa ?
-         A investit şi în spitale, şi în şcoli. Ca să le demoleze, zicea dobitocul ăsta al meu, care nu pricepe nimic. Şi a mai investit şi-n locuri de muncă. Le tot spunea leneşilor care se văitau că n-au locuri de muncă : Ce vă tot plângeţi că n-aveţi locuri de muncă ?! N-aveţi decât să vă privatizaţi.!” . Păi n-avea ea dreptate ? Dobitocul meu zice că cei ce îi urmau sfatul, şi se privatizau, luau o mare ţeapă. Că, de fapt, ea doar îşi bătea joc de ei, când îi îndemna să se privatizeze ! Iar după ce se privatizau, avea grijă Guvernul din care făcea şi ea parte, să le pună beţe-n roate şi în mai puţin de o lună firmele deja se închideau. Apoi ăia iar se văicăreau că n-au de muncă şi povestea se repeta. Ea le spunea din nou să se privatizeze, că acum va fi bine, şi din nou ţeapă. Asta spune zăpăcitul ăsta de soţ al meu. Dar eu nu cred asta. Şi alături de ceilalţi săteni, o aşteptăm cu drag.
-         Aproape ai terminat scrisoarea.
-       Da. Să nu uit ! Să-i scriu când va veni la noi să aducă pentru patru dintre ciobani câte două perechi de izmene, că alea vechi s-au rupt şi acuş vine iarna. Deci în total opt perechi de izmene. Să nu cumva să uite de izmene ! Că acuş vine iarna !         (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

miercuri, 15 octombrie 2014

PĂIANJEN MARE CU CRUCE - foto, video

PĂIANJEN  MARE CU CRUCE




Păianjen mare, galben, cu cruce. Cred că se numeşte Păianjen cu cruce. E incredibil de frumos. Din păcate, albinele se prind în pânza lui. Am văzut unul în grădina mea printre trandafiri şi alte plante. Vi-l arat şi vouă :















duminică, 12 octombrie 2014

POLIŢAII E CULŢI RĂU, BĂ FRATE !


Pentru prima dată în viaţă vedeam o mare minune : un poliţai în faţa unui raft de cărţi ! Mare minune mare ! Dar părea că se cam uită la cărţi aşa, cum se spune, ca mâţa-n calendar. Ce s-o mai lungesc, am fost tare mirată, nu m-am putut stăpâni şi l-am întrebat :
-     Ce cultură ai, domn’ poliţai ?
-     Am cultură de cartofi, bă frate.
-     Da’ cărţile îţi plac ?
-     Cărţile ? Îmi place cărţile, cum să nu, bă frate. Aş juca cărţi toată ziua, bă frate.
-     Ai comis o cacofonie.
-     Da, dimineaţă la baie. Încă mă mai doare stomacul, băăă frateeee !
-     Te întrebam despre cărţi de citit. Ca astea din raft.
-     Am citit unaaaaa, băăăă frateeeee !
-     Cum se cheamă ?
-     Abecedar, bă frate.
-     Frumoasă carte ai citit, domn poliţai. Bă frate, ca să te citez.
-     Dar mă cam inervează ! Bă frate ! Ce carte-i asta ?!
-     Poate te enervează, vrei să spui.
-     Care-i diferenţa ?
-     Dacă ceva ne produce nervi, înseamnă că ne enervează.
-     Exact asta zic şi eu, bă frate ! Mă inervează rău de tot, bă frate !
-     Numai muşchii se inervează ! Oamenii se enervează ! Degeaba îţi explic, e greu să înţelegi. Mai bine spune-mi de ce te enervează Abecedarul ?
-     Nu l-ai văzut ce mare-i ? Are o grămadă de foi, bă frate ! Am nevoie de vreo 30 de ani să-l dau gata. Da’ până la pensie tot îl citesc ! Am ajuns la litera M, bă frate.
-     Evoluezi foarte bine ! Dar despre acordul subiectului cu predicatul ai auzit ?
-     Nu-s de acord, bă frate !
-     Cu acordul ?
-     Cu acordul !
-     Deci nu eşti de acord cu acordul. Îţi place dezacordul, domn’ poliţai ?
-     Mult ! Sunt în total dezacord cu predicatorul, bă frate !
-     Cu predicatorul ?!!! Da’ ce treabă are el ?
-     Are treabă ! Că zice să nu furi, bă frate. Atunci eu ce fac ? Ce muncesc ?
-     Păi, muncă cinstită.
-     Sigur că da, bă frate !
-     Deci acordul dintre subiect şi predicat…
-    Cu predicatorul nu-s de acord, bă frate. Dar cu subiectul sunt de acord, bă frate.  Să-l lase în pace pe subiect, bă frate ! Că eu când eram mic mergeam cu el la furat, bă frate.
-     Cu cine ?
-     Cum, cu cine ?! Cu subiectul, bă frate !
-     Cum adică, cu subiectul ?!
-    Cu Ionică, bă frate. Acum e subiect de anchetă, că l-au prins la furat, băăăă frateeee ! Am încercat eu să-i pun pile, bă frate, că-i cunosc pe magistraţi, bă frate, dar…
-     Fapta asta se cheamă trafic de influenţă, domn poliţai. Cum să încerci să-i pui pile ? Doar nu vrei să fii penal ?
-   Nu înţelegi că e prietenul meu din copilărie, bă frate ? Nu înţelegi că mergeam la furat împreună, bă frate ? Atunci nu eram penal, bă frate ? Bietul meu prieten, Ionică. Bă frate ! Auzi, Ionică e subiect de anchetă, bă frate ! Sigur că sunt de acord cu subiectul Ionică, bă frate ! Dar nu-s de acord cu predicatorul, bă frate ! Sunt sătul de predicile lui, bă frate ! Auzi, cică : “Să nu furi”, bă frate !
-     Eu vorbeam despre alt acord.
-     Să nu mă crezi prost, bă frate ! Ştiu la ce acord te refereai, bă frate.
-     Nu sunt convinsă că ştii.
-   Ba ştiu, bă frate. Te refereai la acordul ăla pe care îl semnează două persoane, bă frate !
-    Acela se mai numeşte contract şi nu la contract mă refer ! Mă refer la acordul subiectului cu predicatul.
-   Exact asta spun şi eu, bă frate ! A încercat predicatorul să-l convingă pe subiectul Ionică să semneze acordul ăsta, de care zici…
-     Eu nu zic…
-     Prin care subiectul s-ar fi obligat să nu mai fure ! Eu nu am fost de acord ! Subiectul nu va semna niciodată un asemenea acord ! Niciodată !!! JOS ACORDUL !!! BĂ FRATE !       (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

duminică, 5 octombrie 2014

CINE ESTE NUŢI ???!


Marinel n-a prea iubit cartea. A terminat o şcoală din alea care “scoate proşti”. Cel puţin una bucată prost, tot a scos şcoala pe care a absolvit-o Marinel. Dumnealui n-a auzit în viaţa lui de “cratimă”. Dacă îl întrebi de cratimă, el îţi spune că n-o cunoaşte. Iar dacă insişti, o să afli că el niciodată n-a avut boala asta. Uneori, din acest motiv, din motiv de cratimă vreau să zic, se pot produce confuzii mari de tot. Mai nou, nevastă-sa vrea să dea divorţ. Şi asta din vina unei ticăloase ! Ticăloase de cratime !
S-a întâmplat că Marinel a plecat în concediu la vila personală de vacanţă. Fără soţie. Dumneaei, doamna Marina, nevastă-sa, urmând să vină după câteva zile. Domnul Marinel a reuşit să producă nişte stricăciuni la vilă, respectiv a stricat centrala, a spart vesela, a dat foc la bucătărie încercând să-şi pregătească două ouă, a inundat bucătăria, încercând să stingă incendiul. A reuşit să stingă incendiul, dar cu ce preţ !
Când a sosit şi doamna Marina la vila de vacanţă a găsit un bilet lăsat evident, de domnul Marinel, care dorea să-i lase mesajul : “S-au produs nişte stricăciuni la centrală, veselă, bucătărie. Nu-ţi face probleme. O să repar eu tot.”.Asta dorea Marinel să-i transmită soţiei, dar fiind certat cu cratima, a scris pe bilet aşa :
Centrala e defectă. Vesela e spartă, bucătăria inundată. Nuţi face probleme. O să repar eu tot. Mă întorc joi.”
Doamna Marina a citit biletul şi a ţipat :
-    Deci doamna Nuţi a făcut probleme ! Probleme mari ! A stricat tot ce i-a ieşit în cale ! Cine o fi Nuţi asta ?! O ticăloasă, oricum ! Ştiam eu că Marinel are o, oooo…,  oooo…, o piţi…, o prietenă ! A adus-o aici ! Să-mi distrugă casa ! Piţi… Nuţi asta ! Să-mi distrugă mie casa ! Marinele o să rămâi cu Nuţi ! Eu divorţez ! Rămâi cu Nuţi !          (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).