IATǍ DE CE PENTRU ROMÂNI, ESTE FOARTE BUNǍ COANA NUŢI

Ce se tot văicăresc unii că nu le place coana Nuţi ? Unora le place foarte mult !

Ne aflăm în satul Ciobăneşti, acasă la ţaţa Leana (tot un fel de coană Nuţi e şi tanti Leana, dar e mai puţin dotată). Deci, ne aflăm acasă la o Elenă, altă Elenă, nu aia pe care o toooooot vedem de-o vreme-ncoace.

Ţaţa Leana scrie o scrisorică.

-         Cui îi trimiţi scrisori, ţaţo Leană ?

-         La cuconiţa asta…, cum o cheamăăăă, ăăăă…. Nuţi.

-         Îi scrii coanei Nuţi ?

-         Da ! Coanei Nuţi îi scriu.

-         De ce ?

-         Fiindcă avem mare nevoie de ea. De aia o să-i trimit o scrisoare deschisă.

-         Şi care ziar o să-ţi publice scrisoarea ?

-         Nici un ziar ! O trimit prin poştă !

-         Păi atunci nu e scrisoare deschisă ! O scrisoare deschisă poate fi citită de oricine. Asta nu e scrisoare deschisă !

-         Ba e !

-         Ba nu !

-         Ba da !

-         Cum ? Dacă nu e făcută publică prin mass-media ?

-      Eu nu ştiu despre ce masă medie vorbeşti, dar eu ştiu că o să trimit o scrisoare deschisă către coana Nuţi.

-         Cum, deschisă ?

-         Simplu ! Nu o lipesc ! Deci poate fi citită de oricine !

-         M-am lămurit. Vei trimite o scrisoare nesigilată, pe care o va putea citi, cel mult poştaşul. Şi ce o să-i scrii coanei Nuţi ?

-         Îi scriu că avem mare nevoie de ea !

-         Toţi ciobanii din sat au pus ochii pe ea ! De când au văzut-o cum ştie ea să facă curăţenie, să croşeteze, să se paraşuteze… . Păi când a coborât ea din Cer cu paraşuta, ciobanii au crezut că coboară un înger din Cer, venit să salveze România. Au şi început să se închine, ca unei Sfinte. Zău, aşa !

-         Chiar ?

-        Se uitau înspre Cer cu mare bucurie. Că doar din Cer ne vine salvarea, nu?

-         Cu paraşuta ?

-         Şi aşa e bine ! Pe toţi ciobanii din sat i-a făcut fericiţi ! Numai boul de soţ al meu se uita ca porcu’ şi zice “ Ia te uită, două paraşute”. “E una, mă, boule, unde vezi tu două ?” Da, dobitocu’, zice : “Uite-le, coboară din Cer.” “E una !” “Două !”. Unde vedea zăpăcitu’ două paraşute ? Pot să jur că era numai una ! Vorbesc foarte serios ! Era numai coana Nuţi ! Idiotul vedea două ! L-am lăsat pe dobitoc în pace, că băuse prea mult şi probabil de aia vedea dublu. Dar ceilalţi ciobani abia aşteaptă să vină coniţa Nuţi aici, la noi în sat.

-         De ce ?

-         I-a fascinat !

-         Cu ce ?

-        Cu croşetatul ! Păi când au văzut ciobanii, cât de bine ştie ea să croşeteze, toţi au zis că vor să facă comenzi pentru ciorapi de lână. Câte două perechi pentru fiecare cioban. Apoi, ar mai vrea fiecare şi câte un pulovăr de lână ! Am văzut că se pricepe şi la curăţenie. S-au adunat nişte munţi de gunoaie. Deci ne-am bucura să vină să ne ajute la curăţenie. Ar mai fi şi vreo zece camioane pline cu boarfe împuţite ! Cine dracu să le spele ? Asta e fată harnică ! O primim cu tot dragu !

-         Vreţi s-o puneţi la muncă ? Credeţi că vrea să muncească ?

-         De ce să nu vrea ? Nu pentru asta avem politicieni ?! Ǎsta-i rostul lor : să muncească pentru popor ! Altfel, ce nevoie am mai avea de ei ? Că ne descurcăm şi singuri, dacă ei nici atât nu vor să facă !

-         Asta e tot ?

-         Ar mai fi ceva ! Am văzut că se pricepe la telegondole ! Ar vrea şi ciobanii noştri nişte telegondole, de astea.

-         Pentru ce ?

-    Ei, pentru ce ! Să se dea şi ei cu telegondola, na ! Să le facă nişte telegondole de la stână până la primul oraş, care e la vreo 40 de kilometri. Cu maşina e prea departe. Dar cu telegondola, ar fi mai puţini kilometri. Ne-ar prinde tare bine nişte telegondole pentru ciobani. Să aibă şi ei cu ce să meargă la oraş !

-         Şi cum închei scrisoarea ?

-     Închei scrisoarea mulţumindu-i coanei Nuţi pentru că nivelul de trai al poporului a crescut foarte mult de când ea a decis să investească în telegondole.

-         În ce crezi că a mai investit coana Nuţi şi Guvernul din care a făcut parte cât timp a fost ditamai ministresa ?

-         A investit şi în spitale, şi în şcoli. Ca să le demoleze, zicea dobitocul ăsta al meu, care nu pricepe nimic. Şi a mai investit şi-n locuri de muncă. Le tot spunea leneşilor care se văitau că n-au locuri de muncă : “ Ce vă tot plângeţi că n-aveţi locuri de muncă ?! N-aveţi decât să vă privatizaţi.!” . Păi n-avea ea dreptate ? Dobitocul meu zice că cei ce îi urmau sfatul, şi se privatizau, luau o mare ţeapă. Că, de fapt, ea doar îşi bătea joc de ei, când îi îndemna să se privatizeze ! Iar după ce se privatizau, avea grijă Guvernul din care făcea şi ea parte, să le pună beţe-n roate şi în mai puţin de o lună firmele deja se închideau. Apoi ăia iar se văicăreau că n-au de muncă şi povestea se repeta. Ea le spunea din nou să se privatizeze, că acum va fi bine, şi din nou ţeapă. Asta spune zăpăcitul ăsta de soţ al meu. Dar eu nu cred asta. Şi alături de ceilalţi săteni, o aşteptăm cu drag.

-         Aproape ai terminat scrisoarea.

-       Da. Să nu uit ! Să-i scriu când va veni la noi să aducă pentru patru dintre ciobani câte două perechi de izmene, că alea vechi s-au rupt şi acuş vine iarna. Deci în total opt perechi de izmene. Să nu cumva să uite de izmene ! Că acuş vine iarna !         (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).