Din vol. "Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie", cap. II : "UNDE CAPUL SE PLEACǍ, E VAI DE PICIOARE"

SUFLǍ  ÎN  LUMÂNARE !

Gigel are cinci ani şi la fiecare aniversare a lui, părinţii dau petrecere. Evident, cu tort şi lumânări. Şi evident, lui Gigel i se spune : „Pune-ţi o dorinţă şi suflă în lumânări”. Iar Gigel crede că de fiecare dată când vede o lumânare aprinsă, trebuie să-şi pună o dorinţă şi să sufle în lumânare până când se stinge.      

Aşa a procedat Gigel, când părinţii l-au dus la Biserică, unde Gigel şi-a pus multe dorinţe, căci erau multe lumânări. Dar părintele cred că s-a supărat un pic. De asemenea, săptămâna trecută, la o înmormântare, Gigel a fost tare bucuros când a văzut lumânările. Nimeni nu l-a putut opri să-şi pună dorinţe.

            Aseară s-a întâmplat iar ceva. Gigel a căzut şi s-a lovit la frunte. Părinţii l-au dus urgent la medic. Au intrat în cabinet şi ca la comandă, tocmai când medicul se pregătea să-i vadă fruntea, energia electrică s-a oprit, cabinetul a rămas  în beznă. Medicul a aprins o lumânare şi a apropiat-o de fruntea lui Gigel. Iar Gigel şi-a pus o dorinţă şi a suflat în lumânare.            (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, capitolul II : "Unde capul se pleacă, e vai de picioare", autor Gabriela Morar).

 CADOURI  DUPǍ  POSIBILITǍŢI

               Într-un birou, două colege discută :

-         Eşti supărată ?

-         Sunt îngrijorată pentru sora mea, Eli. Ea are un prieten. Vechi, de vreo cinci ani.

-         Biata fată.

-         În aceşti cinci ani, tipul a ocupat funcţia de manager la mai multe firme, în domenii diferite. Eli, ca orice femeie, pretinde cadouri.

-         Şi primeşte ?

-         De la ăsta primeşte cadouri, în funcţie de firma la care lucrează.

-     Aaa, înţeleg. E zgârcit şi îi oferă doar ceea ce se poate „cumpăra” gratis. În felul acesta, are o prietenă pentru care nu cheltuieşte nimic.

-     Exact. Când era manager la confecţii, Eli primea bluze şi pantaloni tricotaţi.

-         Măgarul ! Nici bunica n-ar accepta aşa ceva.

-    Când era manager într-un birou, Eli primea pixuri şi hârtie pentru imprimantă.

-         Escrocul !

-         Când lucra la o editură, Eli primea cărţi.

-         Asta da.

-        Când lucra în domeniul panificaţiei, Eli primea pâine şi plăcinte. Apoi a lucrat la o firmă care vindea animale de companie. Eli primea căţei şi pisici.

-         Dar papagali, nu ? Eu aş fi preferat un papagal.

-         Nu. Apoi, în construcţii. Îi aducea var şi ciment.

-         Vaaai, ce porc ! În loc să-i ofere un apartament.

-         Sau măcar o garsonieră. Mai târziu a ajuns manager la o firmă de mezeluri. Îi aducea salam, cârnat, parizer.

-     Asta îmi aminteşte de întrebarea : „Ce oferă porcul, omului ?” Răspunsul :  „Cârnat şi caltaboş”. Dar bijuterii din aur, nu-i oferea ?

-         Poate pe viitor, dacă va lucra la vreun magazin de bijuterii.

-        Cred că nici atunci, pentru că ar trebui să le plătească, nu ca pantalonii tricotaţi şi pixurile.

-       Acum sunt îngrijorată pentru sora mea, căci tipul iar şi-a schimbat locul de muncă şi mă tem de cadourile pe care o să i le facă.

-         Unde lucrează acum ?

-        La pompe funebre.           (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, capitolul II : "Unde capul se pleacă, e vai de picioare", autor Gabriela Morar).