vineri, 18 septembrie 2015

MOARTEA A FOST VICLEANĂ. A INVERSAT CEŞTILE

MOARTEA A FOST VICLEANĂ. A INVERSAT CEŞTILE

S-a mai dus un apărător al limbii române, al drapelului nostru, C.V. Tudor. Deja au trecut nişte ani de când limba română l-a pierdut pe profesorul G. Pruteanu. Câte aveam de învăţat de la el ! O pierdere uriaşă ! Dar mai aveam două glasuri puternice : A. Păunescu  şi C.V.Tudor. Când Limba şi Drapelul ne erau atacate, avea cine să le apere. Acum, i-am pierdut pe toţi trei. De acum, cine le va mai apăra cu glas puternic ? Ar trebui noi, toţi. Dacă nu, poate vom ajunge să vorbim alte limbi şi s-o uităm pe cea mai frumoasă, cea mai melodioasă, limba noastră română.

( Ştiaţi că în anii 1920, incredibil, la puţin timp după Marea Unire, în Ardeal, contractele de vânzare-cumpărare imobile (şi probabil, nu numai acestea) erau scrise în limba maghiară, chiar dacă ambele părţi, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul erau români şi nu înţelegeau nimic dintr-un asemenea contract ? Imaginaţi-vă că mergeţi la notariat pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare imobil (indiferent că aveţi calitate de vânzător sau de cumpărător) şi contractul va fi încheiat într-o limbă care vă este total străină. Nu vi se pare maximă bătaie de joc ? În ţara ta, cu bunurile tale şi cu banii tăi.
Să ne apărăm Limba română, să ne apărăm Drapelul, pentru că lume duşmănoasă există şi acum, cu toată evoluţia noastră.  După cum spunea şi marele nostru poet George Coşbuc,  în poezia “Graiul neamului” :  “Neam român ! Cu ură mare / Vor căta mereu duşmanii / Graiului român pierzare; / Dar să piară ei cu toţii; / Nu l-am dat, şi nici nepoţii / Nu-l vor da ! “ )

În poezia sa, “Ultima cafea”, publicată cu o săptămână înainte de deces, C.V. Tudor  se adresa Morţii : “Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată…”  Iar ultimul vers : “ Ţi-am pus şoricioaică-n cafea ”.

Din păcate, şi Moartea a fost vicleană. A inversat ceştile.

duminică, 6 septembrie 2015

NICI EU N-AM RÂS. RÂSUL E PERICULOS !

După ce am publicat o schiţă umoristică, un cititor mi-a scris : “N-am râs !”. Îi răspund acu’. Stai liniştit, cititorule, nu eşti singurul. Credeai că numai tu nu ai râs ? Nici alţii nu au râs ! Nici eu nu am râs ! Râsul e periculos. Am însă o pisică. E mai puţin agresivă decât râsul !
Asta te sfătuiesc şi pe tine. N-ai râs, nici o problemă. Ia-ţi pisică. Când va face vreo trăsnaie mică, s-ar putea să ai parte de nişte hohote de râs. Însă când va face o trăsnaie mare (sigur va face !), s-ar putea să te înfurii foarte tare şi să devii agresiv ca un râs.  
Mare atenţie ! Râsul e periculos în ambele cazuri.
În primul caz. Dacă felina a comis o trăsnaie mică, care se lasă cu hohote mari de râs.
Ce trăsnaie mică ? Păi, de exemplu, a păpat bunătăţile care erau destinate musafirilor. Şi când ai vrut să pui masa… ai pus farfurii goale. Până ai făcut rost de ceva, cât de cât, şi puţin şi de proastă calitate, a durat ceva timp… . Ce a fost bun  a păpat piţi !  (Ce stomac mare poate avea piţi asta !)
Din cauza unor asemenea trăsnăi mici poţi păţi chestii de genul :
·        Să te ia nişte dureri cumplite de stomac, de la prea mult râs ;
·        Te poate apuca o criză de râs, care să dureze vreo jumate de oră sau chiar mai mult, o oră, două…, şi să-ţi strice planurile. Poate ai ceva urgent de făcut, şi nu poţi, fiindcă râsul nu vrea să se oprească. Poate trebuie să mergi la vreun examen. Cum să mergi râzând ? Zice profu’ că faci mişto de el !
·        Altă situaţie extrem de delicată ţi se poate întâmpla dacă ai ghinionul să fii nevoit să participi la o înmormântare. Şi netam-nesam, când toţi sunt serioşi şi plâng, tu îţi aminteşti ce trăznaie a făcut piţi şi începi să râzi ca prostu’. Şi râzi în hohote şi nu te poţi opri. Un tip de lângă tine îţi dă un ghiont şi-ţi şopteşte : “Prostule, eşti la o înmormântare, tre’ să plângi ! Nu eşti la spectacol, să râzi !” . Tu spui : “Nu-mi pot opri râsul.” Ei vor spune : “Aaaa, deci te bucuri fiindcă a murit… mortu’ ! “ şi te vor lua la bătaie. Şi apoi o să vină Salvarea, să te repare, că idioţii ăia nu ştiau de glumă. Dar tu nu te poţi opri din râs nici în Salvare, nici la Spital. Aşa că vrei primi nişte înţepături în plus. Ca să te înveţi minte ! Să mai râzi ca prostu’. Ei, poftim acum, du-te şi zi-i “mersi” lu’ piţi, după ce te-ai ales cu atâtea probleme din cauza ei.
În al doilea caz. Dacă felina a comis o trăsnaie mare, care te înfurie foarte tare şi devii agresiv ca un râs.
Ce trăsnaie mare ? Păi, de exemplu, ce ai spune dacă ţi-ar uda niţel, pardon, vreau să spun, dacă ţi-ar spăla, sau, şi mai corect, dacă ţi-ar curăţa nişte documente foarte importante. Sau măcar nişte referate pentru care ai muncit muuuuult. Şi le-ar curăţa bine de tot, cum nici un detergent n-ar şti. Sau dacă ar sparge ceva valoros, un vas, o vază… .
După una sau mai multe trăsnăi mari, îţi va veni un gând ticălos : “Cum să scap de piţi ?” 
O idee bună îţi vine : o vei duce în parc, poate o cumpără cineva, poate o vrea vreun copil. Dar cum ? Nu suportă lesa. Ce să-ţi fac ! Dacă nu ţi-ai luat câine ! Cin’ te-a pus să-ţi iei mâţă ? Aşa-ţi trebuie. Acum scapă de ea, dacă poţi ! Nu poţi să-i dai drumul pur şi simplu în stradă. Nu, nu. Nu se poate ! Căci se ştie a cui e ! Până la urmă, reuşeşti cumva s-o duci în parc. Vezi o femeie cu un copil. O întrebi : “Doamnă, nu cumpăraţi un animăluţ pentru copil ? O pisică drăguţă ? Nu-i scumpă !”  Dar doamna zice : “Vrei să vinzi mâţa ?! Da’ ce, e pupăza din tei ?! Nu ţi-e ruşine, escrocule ?! Pleacă de aici, până nu chem poliţia !”.  Ce să mai zici, te întorci acasă şi mai enervat ! Măcar dacă era pupăza din tei ! Poate o cumpăra cineva ! Iar dacă nu o cumpăra nimeni, zbura ea undeva ! Găsea ea un tei, pe undeva ! Dar mâţa nu zboară, nici nu vrea nimeni s-o cumpere. Cum scapi de ea ?
Ai altă idee bună. O duci la mătuşa, la ţară. O rogi pe mătuşă să o primească pe piţi pentru două săptămâni, apoi te faci că plouă, uiţi s-o iei înapoi. Zis şi făcut. Te prezinţi la mătuşă : “Mătuşică, te rog primeşte-o pe piţi la matale, vreo două săptămâni”, mătuşa spune : “O primesc dacă e cuminte”, tu zici : “E cuminte, nu zice nici "miau" ”. Şi gata, ai scăpat de pacoste. Dar, după numai câteva zile, te sună mătuşa : “Vino să-ţi iei mâţa, că numai rele face !”  “Ce rele ?!” “Păi, uite ce rele : tu ştii că am grădină cu legume, verdeţuri, fructe. Astea trebuie îngrijite. Mai smulgi o buruiană, mai sapi pe lângă o plantă… . Piţi a ta, dacă vede pământul săpat, crede că acolo s-a înfiinţat un WC pisicesc. Eu acum nu mai pot folosi nimic din grădină, fiindcă peste tot pe unde am săpat, mă înţelegi, e parfum de treabă de mâţă. A stricat şi acoperişul ca să poată intra în pod. Acum îmi plouă în casă. Eu sunt bătrână şi bolnavă, nu mă pot urca pe acoperiş să-l repar. Era să-mi facă necazuri şi cu vecinii, era cât pe ce să le atace puii. Noroc că au văzut-o la timp. E şi puricoasă, umblă toată ziua numai ea ştie pe unde, şi câţi purici adună. Apoi îi aduce în casă. Eu nu pot să mai am grijă de ea. Vino s-o iei. Aa, era să uit. Mi-a spart şi un borcan cu smântână şi şi-a băgat botul în oala cu supă. Vino după ea !”
Ai avut două idei şi ambele proaste. Femeia din parc, te-a ameninţat cu poliţia. Mătuşa e foc şi pară. N-ai ce face, mergi să-ţi aduci mâţa înapoi. Mătuşa e atât de nervoasă pe tine şi pe piţi a ta, că puţin îi mai trebuie şi te ia la bătaie. Îţi iei mâţa şi pleci, altfel mătuşa pune mâna pe măturoi, că asta când e nervoasă, uită că-i “bătrână şi bolnavă”.  Ei, asta-i situaţia. Dacă ţi-a trebuit mâţă… aşa-ţi trebuie ! Atâta timp pierdut pe drumuri pentru … o mâţă ! Cu ocazia asta ai pierdut şi un contract important. Că afacerile nu aşteaptă, până rezolvi tu problemele cu piţi.
Iar piţi tot timpul va face trăsnăi. Unele mai mari, altele mai mici.
Dar nu trebuie să fii disperat. Găseşti tu o soluţie. Mai ai o idee bună. În drum spre casă, opreşti maşina lângă o pădurice, şi o dai afară pe piţi. În sfârşit ! Ai scăpat de pacoste ! Ieşi şi tu un pic să simţi aerul curat al pădurii, că-n oraş… . Acum te întorci fericit acasă. Pe drum te întâlneşti cu o maşină, vrei să ştie toată lumea bucuria ta. Strigi în gura mare : “Am scăpat de piţi ! Uraaaaa ! Am scăpat de piţi ! “. Cei din maşina întâlnită, dacă te văd aşa vesel, te filmează. Afli tu mai târziu că erau vecini cu tine, dar tu nu i-ai recunoscut ! Să vezi ce te bucuri când vezi filmul ! Că ei, normal că te-au filmat, că doar aşa vesel nu te-au văzut niciodată. Atâta veselie s-ar explica doar dacă ai fi politician, dar cum nu eşti, e normal să se întrebe lumea ce-ai păţit.
Ajungi în faţa blocului, îi îmbrăţişezi pe toţi vecinii întâlniţi. Toţi se întreabă ce-ai păţit, poate ai luat prea mult la bord. Dar tu : “Am scăpat de pacoste”. Vecinii cred că ai scăpat de impozite, dar de astea scapi numai când mori, sau nici  atunci. Deci, de ce ai scăpat, de fapt ?
Iar la uşă, ghici cine te aşteaptă ? Piţi ! Să cazi leşinat, nu alta ! Strigi cât de tare poţi : “Cum ai ajuns aici ?! Te-am părăsit în pădure ! Te-am dat uitării ! Cum mama… pisicilor ai ajuns aici ?”  Piţi nu zice nimic, tace ruşinată, dar vecinii care te filmaseră : “Hai vecine, să-ţi arătăm ceva”. Şi-ţi arată filmul. Când tu strigai în pădure că ai scăpat de piţi, ea era… lângă tine, în dreapta.
Aşa-ţi trebuie ! Altă dată mai uită-te şi-n dreapta. La persoana din dreapta.
O să turbezi de nervi ! Mâţă ticăloasă ! Numai necazuri îţi face ! Dar tu ce poţi să-i faci ?! Ai vrea să ai gheare mari ca un…, ca un râs… şi să… să o înveţi tu minte pe mica ticăloasă ! De data asta chiar că eşti foarte furios ! Şi agresiv !! Ca un râs !!!      (Schiţă extrasă din vol. “Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).