ŞTIRI SPORTIVE

        Bunicul a venit la oraş şi s-a bucurat când a văzut că nepoata are mai multe posturi Tv. decât are el acasă :

-         Acum aflu, în sfârşit, toate ştirile din sport. Din fotbal, din handbal, din box. Tot ce vreau o să aflu.

La un post Tv. se anunţă că :

“ În zece minute după jurnal, revenim cu ştirile sportive.”

Bunicul anunţă pe toată lumea din casă :

-       Acum vreau linişte. Cât timp mă uit la sport, vreau să nu mă deranjeze nimeni. Vreau să aflu tot, cine cu cine a jucat, cine a câştigat, cine a dat gol. Tot.

« Ştirile sportive. Fotbaliştii echipei … au fost surprinşi de paparazzi, la discotecă, cu o seară înaintea meciului. Se crede că au consumat băuturi alcoolice. »

-         Înaintea cărui meci ? Ce echipe au jucat ? Şi cine a câştigat ? Care a fost scorul ? întreabă zadarnic bunicul.

« Soţiile fotbaliştilor X şi Y s-au întâlnit la o cafea în Mall, unde au stat mai mult de două ore şi au făcut schimb de reţete de slăbit. »

« Handbalista Z a fost văzută ieri la Spital, unde a mers în vizită la soacra sa, care a fost operată de apendicită. Acum soacra se simte bine şi ne va da un interviu când se va reface complet. »

-           Ei, bunicule, ai aflat ştirile sportive ?

-     Am aflat că fotbaliştii au mers la discotecă, am aflat că poate s-au şi îmbătat, că soţiile unor fotbalişti au mers la Mall să bea cafea şi că soacra unei handbaliste a fost operată de apendicită şi se simte bine. Dar nici un cuvânt despre cine cu cine a jucat, cine a câştigat, cine a dat gol ! Nimic !

-          Bunicule, ai prea multe pretenţii şi matale.

« Ştirile sportive continuă. Fotbalistul N a fost părăsit de prietenă şi se pare că şi-a găsit o nouă prietenă. De data asta, brunetă. Frumoasa brunetă, înainte, a fost prietena cântăreţului de manele P. »

« Handbalistele D şi S au fost văzute ieri, ieşind dintr-un bar. Erau însoţite de un necunoscut. Păreau că se ceartă. Nu ştim motivul. »

« Fotbalistul V a fost văzut cu un ceas nou în valoare de câteva zeci de mii de euro. Încă nu am aflat de unde l-a cumpărat. »

« Prietena fotbalistului C şi-a cumpărat o maşină nouă, foarte scumpă, de culoare roşie. Înainte avea o maşină verde. Ştirile sportive s-au încheiat. »

Bunicul e de-a dreptul revoltat :

-    Astea au fost ştiri sportive ?!!!               (L. 09.08.2010).       (Schiţă extrasă din vol. "Ţara păcălelilor", cap. "Despre oameni cinstiţi", autor Gabriela Morar).

CE SE DĂ

S-au făcut greve, s-a cerut Guvernului să dea salarii mai mari, stimulente, condiţii mai bune de muncă.

Unii zic că nu s-a rezolvat nimic, că nu s-a dat nimic. Dar nu-i adevărat. Ceva s-a dat. În primul rând, s-a dat presa afară de la "negocieri". În al doilea rând, s-au dat sancţiuni pentru organizatori. În al treilea rând, s-a promis că se vor da, pentru cei mai activi, câteva perechi de cătuşe, ca premiu.

Să mai zică cineva că Guvernul nu dă nimic. Uite, că dă !         (J. 14.10.2010).           (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", autor Gabriela Morar).

PA, PA, PA, PARTIDUL ? SĂ, SĂ, SĂ-ŞI BA, BA, BA, BAGE CO, CO, COADA UN, UNDE GÂ, GÂ, GÂNDESC EU !

Dialog între doi oameni de cultură nervoşi pe partid :

-         E strigător la Cer ! Partidul e în toate !

-         În câte sunt şi în câte vor fi.  
          -    E peste tot ! A pus laba pe toate ! Pe apa dată de Dumnezeu, pe salubritate, pe cultură !

-         Ai dreptate. Până ce şi pe cultură au pus laba ! Sau şi-au băgat coada.

-      Exact. Nu se întâmplă nimic în cultură fără ca gaşca de bâlbâiţi a partidului să nu-şi bage coada !

-       Cum să nu te enervezi când vezi cum vine gaşca bâlbâită a partidului să ne spună că :

„No, no, no, noi ne, ne, ne im, im, imp, impli, implicăm mu, mu, mult în cu, cu, cu, cu, cult, cultură. Do, do, do… ”

-         Do, re, mi…

-        Nu, nu, nu ! Nu, nu mă în, întrerupe. Re, reiau : „Do, do, do, dorim, să, să, să, să, aju, ajutăm la, la, la, la…”

-         Tra-la-la…

-         Nu, nu, nu mai în, întrerupe un, un bâl, bâlbâit. Re, reiau : „… la, la, la, la dez, dez, dezvol, dezvoltarea cu, cu, cu, cu…”

-         Cu-cu ! Cu-cu !

-      Ta, ta, taci dracu’, odată ! Re, reiau : „…dez, dez, dezvol, dezvoltarea cu, cu, cu, cu, culturii ! Fa, fa, fa, facem to, to, totul pe, pe, pentru o, o, o ca, ca, o, o ca, ca, calitate ma, ma, maximă în, în, a, acest do, do, domeniu. Lu, lu, lu, lup, luptăm pe, pe, pentru, ca, ca, ca, ca be, be, be, bele, beletris, beletristica ro, ro, română să, să, să se, se, se dez, dez, dezvolte. Ne, ne, ne scu, scuzaţi, dar no, noi nu, nu ştim ce, ce, ce-i aia be, be, bele, beletristică, da, da, dar a, aşa ne, ne-au în, învăţat scrii, scriitorii să, să spu, spunem. No, no, noi iu, iu, iubim li, li, li, limba. În cu, cu, cu…”

-         Limba în cu… ? Ruşine !

-         „În cu, cu, cu, cultura ro, ro, românească, pro, pro, promovăm….”

-         Ajunge ! Opreşte-te !

-         Îi, îi ci, ci, citam pe, pe bâl, bâlbâiţii pa, pa, partidului.

-         Nu-i mai cita, dă-i dra…, dă-i…, dă-i încolo.

-         Nu-i mai citez. Dar ştii ce-mi doresc de la partid ?

-         Ce ?

-      Un singur lucru : să, să, să-şi ba, ba, ba, bage co, co, coada un, unde gândesc eu !

-         Şi u, u, un, unde gâ, gâ, gândeşti tu ?

-         U, un, unde şi, şi-a bă, băgat-o u, ur, ursul !

-       În a, a, apă ? Dar, pa, pa, partidul şi-a bă, bă, băgat de, demult co, co, coada în a, apă. Nu ve, vezi ce fac, facturi um, umflate a, avem ?

-       Da, dar v, vreau să, să pă, păţească ce, ce-a pă, păţit u, ursul. Să, să rămână fă, fără co, co, coadă. Să, să, nu, nu mai a, aibă ce, ce-şi bă, bă, băga ! Nicio, niciodată ! Nică, nicăieri !

-        Amin !              (Schiţă extrasă din vol. "Unde nu-i cap, paloşul, nu-l taie", autor Gabriela Morar).

“ TV. EVENIMENT ”

  

A fost odată ca niciodată, un post de televiziune numit “ Tv. Eveniment ”, care aprecia foarte mult toate evenimentele negative, negative în sensul de tragice, cât mai tragice.

Într-o bună zi (bună, dar nu pentru acel post tv.), s-a întâmplat o mare tragedie pentru ei şi o minune pentru restul lumii: nu au mai avut ştiri tragice! Dintr-o dată, parcă nu se mai întâmpla nimic tragic în lume. Au căutat ei peste tot, dar nimic. Nu mai reuşeau să găsească nici o ştire tragică. Erau disperaţi ! Disperarea lor era singurul lucru tragic. Dar nu puteau să scrie despre singura tragedie : disperarea cauzată de lipsa tragediilor. Mai ales că aceasta îi lovea numai şi numai pe ei.

-         Trebuie găsit ceva.

-         Dar ce? Sunt numai ştiri bune, nu a murit nimeni de trei zile, nici o explozie, nici un accident, nici o inundaţie, nici un viol, nici o crimă, nici un furt, nici o bătaie, nici un cap spart, nimic ! Ce ne facem ? S-a întors lumea pe dos !

-         Găsiţi ceva. Inventaţi ! tună şeful postului tv.

-         Timp de trei zile am dat reluări : violuri în reluare, accidente în reluare, am dat chiar şi inundaţii în reluare. Dar nu se mai poate, lumea s-a prins. Nu mai putem păcăli pe nimeni. Lumea vrea noutăţi. De unde ?!

-         Dacă nu le aveţi, provocaţi-le ! îi sfătui marele şef.

-         E o idee. Pentru început eu o să provoc un incendiu la maşina mea cea veche. Voi să fiţi în apropiere să filmaţi.

-         Exact, transmitem în direct !

-         Uraaa! Ce ştire vom avea. Incendiu în direct ! De patru zile nu am mai avut aşa ceva.

-         De data asta îmi sacrific eu maşina cea veche. Dar după aceea ?

-         Uite cum facem: filmăm incendiul câteva minute, apoi stingem focul imediat după filmare, iar mâine o incendiem din nou, spunem că o altă maşină a luat foc,  o lăsăm să ardă două minute, apoi stingem focul, după care poimâine o mutăm în autostradă, provocăm o explozie şi dăm ştirea că, chipurile, un şofer, trecând pe acolo, a filmat întâmplător.

-         Buun. Apoi, cine se mai sacrifică? Băiatul de la camera trei. Ce zici, nu te sacrifici tu ?

-         Eu ?! Cu ce ? Eu nu am maşină, nici veche, nici nouă.

-         Te poţi sacrifica şi altfel.

-         Cum ?

-         De exemplu, poţi să pui de un viol.

-         Da, chiar, tu ai o vecină bătrână, ai putea să pui de un viol.

-         Euu ?! Niciodată !

-         Atunci postul nostru va dispărea.

-         Dar un furt poate aş reuşi. Cu mască.

Zis şi făcut. Dar nu a fost deloc tragic, ci comic. Băiatul a luat o bătaie bună de la babă, iar dacă a fost tragic, a fost numai pentru el, fiindcă a încasat-o bine.

Nu a fost în direct, normal, căci era "furt", dar l-au arătat pe băiat plin de vânătăi, la ştiri. Este adevărat că pentru a-i înmulţi vânătăile, dar şi pentru a-l masca oarecum ca să nu fie recunoscut, au folosit şi nişte vopsele. Ba chiar un coleg a fost rugat să îi dea un pumn în ochi pentru a obţine şi o inflamaţie cât mai naturală, şi pentru ca totul să pară cât mai real.

Şi uite aşa a fost salvat postul tv. Şi au trăit mult şi bine (două săptămâni) doar cu evenimente inventate. Dar într-o bună zi (bună pentru ei şi rea pentru toată lumea), totul a revenit la normal. A dispărut minunea şi au apărut evenimentele negative pentru a salva televiziunea.         (Ma. 23.09.2008).        (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", cap. "Uuu…mor de bine", autor Gabriela Morar).

SUFLǍ ÎN LUMÂNARE !

                Gigel are cinci ani şi la fiecare aniversare a lui, părinţii dau petrecere. Evident, cu tort şi lumânări. Şi evident, lui Gigel i se spune : „Pune-ţi o dorinţă şi suflă în lumânări”. Iar Gigel crede că de fiecare dată când vede o lumânare aprinsă, trebuie să-şi pună o dorinţă şi să sufle în lumânare până când se stinge.

                Aşa a procedat Gigel, când părinţii l-au dus la Biserică, unde Gigel şi-a pus multe dorinţe, căci erau multe lumânări. Dar părintele cred că s-a supărat un pic. De asemenea, săptămâna trecută, la o înmormântare, Gigel a fost tare bucuros când a văzut lumânările. Nimeni nu l-a putut opri să-şi pună dorinţe.

                Aseară s-a întâmplat iar ceva. Gigel a căzut şi s-a lovit la frunte. Părinţii l-au dus urgent la medic. Au intrat în cabinet şi ca la comandă, tocmai când medicul se pregătea să-i vadă fruntea, energia electrică s-a oprit, cabinetul a rămas  în beznă. Medicul a aprins o lumânare şi a apropiat-o de fruntea lui Gigel. Iar Gigel şi-a pus o dorinţă şi a suflat în lumânare.            (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, capitolul II : "Unde capul se pleacă, e vai de picioare", autor Gabriela Morar).

NOI MUNCIM, NU GLUMIM

Buletin de ştiri : « În această dimineaţă, senatorii şi-au început şedinţa, cu pauză. »  Bunul exemplu dat de Cameră, e urmat de naţiune : muncitori, funcţionari, etc. Ar fi şi păcat, ca un exemplu atât de bun să nu fie urmat de nimeni. La multe birouri, mai ales la stat, ziua de muncă începe cu pauza de stat. Apoi, vine pauza de consultări. Urmează pauza de cafea. Apoi, pauza de masă, apoi, pauza de duş. Apoi urmează munca, cumplita muncă. Noroc că nu durează mult, doar zece minute. Apoi, din nou vine binecuvântata pauză, sfânta pauză de masă, care durează o oră. Apoi, la muncă toată echipa. Şi gândesc cu toţii până li se încing creierele, la găsirea unor noi pretexte pentru pauze lungi şi dese.

Pe şantiere, la fel. Muncitorii îşi încep ziua de muncă cu pauză :

-         Ce faceţi ? întreabă un reporter.

-         Suntem în pauză.

-         De la prima oră ?

-         Da, ca la Senat. Începem cu pauză de consultări.

-         Ce consultări ?

-         Uite, de exemplu, eu mă consult cu colegii, în legătură cu soţia. Nu ştiu ce să fac : să divorţez sau nu ? Matale ce zici ?

-         Divorţează. Acum că te-ai lămurit, poate începeţi munca.

-    Nu, nu. Acum urmează alte consultări şi consultaţii la medic. Pe unul îl doare o mână, pe altul îl doare un picior, pe altul îl doare în cot, pe altul îl doare în cu… .            (Schiţă extrasă din vol. "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).

MENTA DE LA PRIMĂRIE (sau : CURIOZITĂŢI)

 Se freacă menta-n Primărie, într-o veselie ! A aflat asta şi Dănuţ, şi nu prea înţelege care-i treaba cu menta asta.

-     Dănuţ, tu crezi că politicienii noştri sunt răi ? Că ar vrea să ne facă rău ? Poate pur şi simplu nu găsesc soluţii bune.

-     Dar pentru propriile lor afaceri, de ce ştiu să găsească soluţii ? De ce nu găsesc soluţii bune şi pentru noi, dacă tot au ales să ne slujească.

-         Să ne slujească ?! Asta nu. Mi se pare că au ales să ne stăpânească.

-         Dreptul acesta şi l-au dat ei. Iar noi le permitem.

-         Deci, tu crezi că sunt foarte rău intenţionaţi ? Sunt foarte răi ?

-      Nu, eu cred ce spune bunicul. Bunicul spune că : „Politicienii sunt buni, Aghiuţă e rău că nu-i ia”. Eu nu ştiu cine e nenea ăsta, Aghiuţă. L-am întrebat pe bunicul, cine e Aghiuţă ăsta. A zis că e un nene. Deci, eu asta cred, politicienii nu sunt răi, rău e Aghiuţă.

-         Bunicul tău te învaţă multe, înţeleg. Discutaţi adesea.

-        Nu chiar. Nu vorbeşte el chiar cu mine, însă eu trag cu urechea când discută cu unchiul şi cu vecinii. Când apar eu, ei încep să folosească un limbaj codificat. Atunci mai întreb şi eu câte ceva, dar bunicul adesea spune că nu trebuie să le ştiu eu pe toate, că oricum ştiu prea multe pentru vârsta mea. Şi mi-a spus să nu mai dau din casă.

-         Ce ai dat din casă ? Ceşcuţe de cafea, aparate, casete, ce ?

-         Nu, el vrea să spună să nu mai vorbesc cu străinii despre ce aud la ei.

-         De ce ?

-         Spune că eu aud multe, dar pricep puţine, şi mai bine ar fi să-mi ţin gura. Că l-am mai făcut de râs şi altă dată, când l-am auzit pe bunic, vorbind cu vecinii despre clasa politică, şi spunea că  primarul, vicele şi consilierii locali, freacă menta toată ziua.

-         Şi ?

-        În seara următoare, primarul a venit pe la noi. M-a întrebat ce mai fac, iar eu i-am spus că am o curiozitate. M-a întrebat ce curiozitate am, iar eu l-am întrebat : „Are miros plăcut menta ?” El m-a întrebat : „Care mentă ?”, iar eu am spus : „Aia pe care o freci toată ziua.”. Acum, eu am din nou o curiozitate.

-         Încă una ?

             -       Da. Nu înţeleg de ce spune bunicul că l-am făcut de râs. Şi încă ceva : primarul nu mi-a răspuns la întrebare. Aşa că mă bate gândul să-l întreb şi pe vice. Şi dacă nu-mi răspunde nici el, nu mă dau bătut şi o să-i întreb şi pe consilieri. Sunt foarte curios : oare cum miroase menta, dacă le place aşa mult?          (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

REFORMA DEMOLĂRII

Un nene şi cu încă un nene, doi atotputernici de la PD, ne-au anunţat : „Am decis. Facem reformă în învăţământ.”. După care au închis şi demolat şcoli şi au dat profesori afară. După un timp, au anunţat, din nou : „Am decis. Facem reformă în sănătate.”. Apoi, au închis şi demolat spitale şi au dat afară medici şi asistente. A urmat : „Facem reformă în justiţie”. Urmată de închiderea unor judecătorii. Şi alte „reforme” la fel de minunate. Aceasta este reforma PD-istă.

Gigel priveşte cu interes, reforma PD-istă, la Tv. Îi place. Foarte mult. Atât de mult, că se decide repede. Merge în garaj, se urcă la volanul maşinii bunicului şi începe şi el să facă reformă în curtea bunicului. Începe cu cuşca lui Azorel, pe care o reformează în stil PD-ist. Adică o transformă în aşchii. Apoi, Gigel reformează gardul din lemn, care desparte curtea de grădină. Tot în stil PD-ist. Într-un minut e la pământ. Apoi, Gigel vrea să reformeze şi garajul, dar din fericire, vine bunicul acasă.

-         Ce faci, Gigel ?

-         Fac reformă.

-         Asta e demolare, nu reformă.

-   Ei, lasă, bunicule, că doar nu ştii matale mai bine decât domnul preşedinte şi domnul premier. Dacă ai şti matale mai bine, atunci ai fi matale în locul lor. Aşa se face reforma.

-         De unde ai învăţat prostia asta ?

-         Am văzut la televizor, cum face PD-ul.

-         Gigele, tu nu ai de unde să ştii ce înseamnă PD.

-       O să te miri, bunicule, dar chiar ştiu. Crezi că nu mi-am dat seama ce înseamnă PD ? Află că ştiu foarte bine ce este PD.

-         Ia, zi.

-         PD este Partidul Demolator.

-         Bravo !

-         Şi să mai ştii, bunicule, că mie îmi place foarte mult stilul ăsta de a face reformă.

-         Ce stil ?

-         Stilul PD-ist.

-         Ce reformă ?!

-       A demolării. Să demolezi tot ce e frumos şi util. Voi adopta şi eu stilul ăsta.

-         Doamne fereşte ! Asta mai lipseşte, să începi şi tu.

-         Am început deja. Iar mâine o să-ţi reformez maşina.

-         Ce ?! Ce o să faci ?!

-      O să intru cu ea într-un zid, până când voi reuşi să duc reforma la bun sfârşit. Ce-o să mă distrez ! Trăiască reforma ! Şi trăiască partidul care a inventat-o !
         Două săptămâni fără televizor ! Ăsta a fost preţul reformei pentru Gigel. După care a uitat de reformă şi i-a revenit mintea la cap.          (Schiţă extrasă din volumul „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

FLORI DE PARTID

Familia împreună cu musafirii din străinătate se uită la Tv. la o emisiune cu politicieni.

-         Am auzit că la voi în România, e o plăcere să-i asculţi pe politicieni. Că ar fi foarte interesanţi şi simpatici.

-       Da, să ştii că politicienii de la noi sunt al dracu’ de simpatici, zice bunicul printre sughiţuri, căci e afumat bine. [Bunicul, atunci când e afumat bine (sau rău ?), vede numai oameni simpatici şi frumoşi în jurul lui. În aceste momente, chiar şi ridurile de pe faţa bunicii, dispar ca prin farmec. După o zi petrecută la cârciumă, seara, când ajunge acasă, îi spune bunicii : "Mă, da’ frumoasă te-ai făcut, dimineaţă nu erai aşa". Numai în asemenea momente o vede frumoasă, iar ea, ce să facă ? Vede şi ea, partea plină a paharului, şi la propriu, şi la figurat].

În platou sunt reprezentanţi ai celor două partide reprezentate de regele florilor, trandafirul. Pe peretele din spatele politicienilor se află cele mai frumoase flori : în partea stângă sunt trei trandafiri roşii, iar în partea dreaptă este un trandafir portocaliu. Între ei, mai puţin vizibil, un crin alb. (Crinul pare cam ofilit, dar nu ştiu de ce nu observă nimeni. Nici măcar alb curat nu mai e, parcă începe să fure din culoarea trandafirilor, dar nimenea nu acordă atenţie).

-       Frumoase flori îi reprezintă, spune tanti Joana. Ce trandafiri superbi. Şi între ei, un crin minunat, alb. Cred că simbolizează puritatea gândurilor lor faţă de popor.

Aşa crede mătuşa, eu cred altceva. Eu cred că au pus crinul lângă trandafiri, doar ca să le iasă numărul. Nu numărul de voturi, că ăla le iese oricum, că ei ştiu să numere bine. Dar trebuie să le iasă numărul de flori : trei trandafiri plus un trandafir egal patru trandafiri. Nu e bine, pare un buchet pregătit pentru o înmormântare. Dar dacă mai adaugi şi un crin, atunci ai cinci flori. E bine. Cât despre "puritatea gândurilor lor faţă de popor", mătuşa va avea nevoie de mulţi ani ca să înţeleagă, nu-i pot explica în câteva minute. Îi spun mătuşii că e cam naivă pentru vârsta ei, se vede că n-a trăit în România, dar ea continuă :

-       Cred că şi vorbele le sunt la fel de frumoase. Sunt foarte curioasă, să-i aud cum se vor gratula : "Mă frumosule, mă trandafirule, ce frumos eşti !"  "Dar şi tu eşti superb, şi miroşi atât de bine, ce parfum minunat de crin."

-         Lasă visele, mătuşă, uite că a început emisiunea, şi deja se gratulează.

În casă se face linişte, toţi ascultă cu multă atenţie. Mătuşa se ridică în picioare, în semn de respect. După numai două minute de la începerea emisiunii, uite ce-i aud urechile :

-         Mă şobolanule, eşti un împuţit !

-         Iar tu eşti o lipitoare !

-      Doamne, spune mătuşa Joana, nu pot să cred ! Vor să înlocuiască frumoşii trandafiri de pe drapelurile de partid, cu şobolani şi cu lipitori !?!

               Apoi mătuşa, de dezamăgire, cade leşinată.               (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", capitolul "Despre politicieni", autor Gabriela Morar).

DORMI, ROMÂNE

Am dormit şi am visat. Se făcea că făceam parte dintr-un popor somnoros. Toată lumea căsca. Eram deci, nişte căscaţi. Un popor în aşteptare. Deodată au apărut nişte piraţi. Un marinar însoţit de nişte rechini-pirat. Nu înţelegeam ce căuta marinarul-pirat împreună cu rechinii-pirat, pe uscat ? Cineva i-a întrebat :

-         Ce căutaţi pe uscat ? De ce aţi părăsit marea şi oceanul ?

-         Pe mare nu mai avem obiectul muncii. L-am epuizat.

Marinarul-pirat care era şeful rechinilor-pirat, a început să cânte un cântecel de adormit naţiunea : « Dormi române, dormi / Continuă-ţi somnul cel de moarte / În care te adânciră…/ Dormi române, dormi ». Şi, în timp ce cânta cântecelul de leagăn, dădea poporului pe la nas cu o substanţă care aducea somn poporului şi îl făcea să viseze frumos. Şi poporul visa un marinărel-salvator (ce să salveze un marinar pe uscat ?), care îi aducea lapte şi miere, şi somn şi ştiucă. Dar, marinarul nu era salvator, ci pirat, şi avea o echipă de piraţi-rechini. În timp ce poporul visa frumos, piraţii îl jefuiau, îl dezbrăcau, îi luau tot. Şi poporul rămânea în pielea goală. Iar piraţii îi mai cântau un cântecel : “Noi te respectăm / De griji te scăpăm / Tot ce ai îţi luăm !”

Piraţii-rechini l-au întreabat pe marinarul-pirat-şef :

-         Stăpâne, oare nu ar trebui să ne deghizăm în delfini, pentru ca poporul atunci când se va trezi, să nu ne recunoască ?

Stăpânul a râs la aşa o glumă bună :

-         Nu e nevoie de nici o deghizare. Lucraţi liniştiţi, că ăştia nu se trezesc nici peste o sută de ani. I-am adormit bine ! Dar dacă vreunul va îndrăzni să se trezească, îl rezolvăm. Am adus nişte saci cu nisip.

-         Să aruncăm în ei cu sacii ?

-         Nu. Le aruncaţi cu nisip în ochi, ca să îi orbiţi şi să nu vadă ce li se întâmplă.

-         Dar, dacă totuşi se trezesc şi nu reuşim să îi orbim, atunci ce facem ?

-         Vă prefaceţi că sunteţi băieţi buni. Le spuneţi că le vreţi binele. Dar, lucraţi liniştiţi, nu se trezesc.

După ce au luat tot şi nu mai aveau chiar nimic de furat, a glăsuit stăpânul :

-         Hai să vedem câtă batjocură mai suportă fraierii ăştia. Acum nu mai avem ce să le luăm, aşa că hai să ne amuzăm.

Şi au început să-i facă poporului mustăţi, cu vopsea portocalie, şi poporul nu s-a supărat. Apoi, i-au colorat faţa cu negru, şi poporul nu s-a supărat. Aşa că i-au tăiat şi părul, dar poporul nu s-a supărat. Apoi, i-au tăiat unghiile, dar poporul nu a reacţionat şi a continuat să doarmă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

-         Nu ştiu ce trebuie să-i facem acestui popor ca să aibă o reacţie.

Şi l-au bătut rău de tot, dar poporul a continuat să doarmă, fără nici o reacţie. Stăpânul era dezamăgit fiindcă nu reuşise să obţină nici o reacţie. Şi-ar fi dorit un spectacol mai activ, dar se pare că a folosit un somnifer prea puternic.

-         Dacă nici acum nu se trezesc, înseamnă că sunt adormiţi pentru veşnicie. I-am adormit bine ! 

Iar la plecare au făcut o urare pentru naţiunea adormită :

-    Să dormiţi bine !        ( L.06.09.2010)       (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", cap. "Umor (ne)politic(os)", autor Gabriela Morar).

STĂ PE CUIE

Domnul ministru al muncii face o vizită de lucru la o firmă de stat. Oamenii se plâng :

-         Domnule ministru suntem foarte îngrijoraţi că o să ne pierdem locurile de muncă. Aşa se aude.

-         Da, domnule ministru, suntem foarte stresaţi, avem datorii la bănci. Nici nu mai dormim noaptea, de atâtea griji.

-         Să ştiţi că nici eu nu mă odihnesc noaptea.

-         Ei, lasă, că matale dormi ziua la serviciu. Ce-ţi pasă matale ?

-         Îmi pasă. Şi ca să vedeţi ce mult îmi pasă, o să vă spun că am vrut să mă pedepsesc pentru că n-am reuşit să ajut clasa muncitoare din ţara asta.

-         Ai vrut să te autopedepseşti !?!

-         Exact !

-         Ei, las-o dracu’.

-         Pe cuvânt. Prima pedeapsă pe care mi-am aplicat-o a fost să renunţ la saltea. Am început să dorm fără saltea.

-         Ai renunţat la saltea ?! Ha, ha !

-         Dar după două săptămâni, am considerat că suferinţa mea e un fleac, faţă de suferinţa cetăţeanului cinstit, aşa că am decis că merit o pedeapsă mai grea şi am decis să dorm pe un pat de scânduri.

-         Ai dormit pe un pat de scânduri ?! Ha, ha ! Ce mi-ar fi plăcut să te văd, domn’ ministru, spune un muncitor cinstit.

-         Şi nouă ne-ar fi plăcut să vedem un ministru dormind pe scânduri, spun alţi muncitori cinstiţi.

-         Dar nici atunci nu mi s-a părut că mi-aş fi aplicat o pedeapsă îndeajuns de dură, aşa că după alte două săptămâni, am înlocuit pedeapsa. Cu una mult mai dură.

-         Ei, ia zi, cât de dură ?

-         De o săptămână dorm pe un pat de cuie.

-         La figurat vorbind.

-         Nu ! La propriu ! La propriu ! Pat de cuie, la propriu !

-         Şi cum te odihneşti, domn’ ministru ?

-         Ca dracu.

-         Ei, ca dracu !

-         Zău, aşa. Mereu mă înţeapă câte un cui, ba într-o coastă, ba într-un picior. Uite, de exemplu azi-noapte mi-a intrat un cur în cui.

-         Ce dracu ţi-a intrat ? Un cur în cui ?

-         Nu, invers.

-         Un cui în cur. Şi cum l-ai scos ?

-         N-am zis că l-am scos.

-         Săracul ! Da’ suferi, nu glumă !

               -         Sufăr ! Nu vedeţi că stau pe cuie şi acum ? Şi asta de grija voastră !         (L. 12.09.2011).     (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).