vineri, 2 noiembrie 2012

STIMĂ DE NEPOATĂ

 
            Am o bănuială legată de bunicul. Mi se pare că are obiceiul de a auzi numai ceea ce-i convine şi mereu îi strică socotelile bunicuţei.
De exemplu, mai zilele trecute, bunicii aveau musafiri, şi bunica găsi momentul potrivit să-şi laude nepoata :
-         Ginela e o fată foarte bună. Ne stimează foarte mult.
-         Aşa-i, toată ziua ne sfidează, zice bunicul (care intră şi el în discuţie ca musca în lapte şi îi strică socotelile bunicii).
-         E o fată atât de bună ! Ea nu are nevoie să îi ţii predici despre felul cum trebuie să se comporte, ca altor copii. Ginela e un copil foarte cuminte, nu are nevoie de predici !
-         Da, exact, mi-a pus două piedici săptămâna asta, adăugă bunicul.
De ce dracului, nu tace ?!!!     (Schiţă extrasă din vol. "Ne merge bine", autor Gabriela Morar).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu