Când cineva se comportă prostește, ajunge să fie disprețuit de toți. Evident, chiar și cei ce trag foloase în urma acelui comportament, îl disprețuiesc pe fraier.
O persoană cu o inteligență micuță nu poate înțelege și aprecia valoarea. Nu va ști că trebuie să aibă încredere în persoanele bine-intenționate și inteligente, care doresc ca lucrurile să meargă bine. Persoana slab dotată la mansardă nu va avea încredere în aceste persoane, dimpotrivă, va face fix pe dos. Va avea încredere în persoanele rău-intenționate și unele slab dotate la mansardă, altele chiar inteligente, dar viclene.
Persoana asta confundă binele cu răul și ajunge să fie disprețuită de toți. În cel mai bun caz, își găsește locul și aprecierea doar în filmele cu proști. Sau în beletristica despre proști (simpatici ?). Poate sunt simpatici în filme și în literatură, dar nu în viața reală. Nu în viața reală a ta, dar dacă există în viața reală a altora, poate te amuză. Dar dacă îi ai în viața ta, simți că înnebunești.
Caz real. Fiica de 5 sau 6 ani (je) primește un cadou frumos de la tatăl care știa că mai avea puțin de stat pe aici, printre noi și dorea să lase amintiri frumoase. Cadoul era un lănțișor de aur cu cruciuliță. Fiica (je) purta la gât tot timpul acel lănțișor. Dar mama, care nu știa să aprecieze valorile (când spun valori înțeleg : fiica, soțul bolnav, lănțișorul, casa), se comporta ca o mamă vitregă (și ca o soție... vitregă) și în atitudinea ei prostească promite finei că îi va dărui lănțișorul asupra căruia nu avea nici un drept, căci fusese cumpărat de tată pentru fiică. O mamă care se comportă ca un hoț la drumul mare. Fură cu violență de la familia ei și dă străinilor (mă rog, nu chiar străini : fina fiind o nepoată a surorii tatălui și făcea dintr-o familie foarte înstărită, putea să își cumpere o bijuterie de aur în fiecare lună. Și pe lângă asta, tocmai absolvise facultatea, la fel și viitorul ei soț, urmau să lucreze că economiști cu salarii destul de mari. Deci aveau bani pentru destule bijuterii din aur. De ce și-au dorit lănțișorul unei copile de 5 ani ? Pentru că acea copilă avea o mamă fără creier. Au venit amândoi, viitori economiști să ceară lănțișorul promis : "Nașă, îmi dai lănțișorul ?" Și cum tatăl era plecat prin vecini, cine să apere copila ? În casă erau doar mama, cei doi cerșetori cu diplome și fiica. Fiica plânge fiindcă nu vrea să dea lănțișorul, dar îi este luat cu forța de "minunata" mamă care nu e mai bună decât un hoț la drumul mare. Cerșetorii își primesc darul și pleacă fericiți. Mama cea nătângă e fericită fiindcă, crede ea, a reușit să se pună bine cu... persoane importante, fără să înțeleagă că pentru ea, familia ei trebuie să fie cea mai importantă. Cu siguranță cei doi cerșetori au râs de prostia ei și au disprețuit-o. Așa a reușit să își atragă disprețul fiicei, disprețul soțului, disprețul celor doi cerșetori și disprețul oricui a aflat de această întâmplare. Nătânga dorea apreciere, dar s-a ales doar cu dispreț.
Mai târziu, de câte ori a avut ocazia, a dovedit aceeași prostie, lucrând împotriva propriilor sale interese. Mereu își tăia craca de sub picioare, cădea, și apoi din nou... și din nou...
Dar a dat și peste doi oameni care i-au dat ce a meritat. Cum ea nu putea să aprecieze valorile, se comporta oribil cu cei mai respectabili oameni : cu cei din familia ei, dar și cu... medicii. Ea fiind foarte zgârcită când era vorba să investească într-o valoare, dar era foarte darnică cu nulitățile, făcea următoarea greșeală de neimaginat pentru un om normal : dacă mergea la un medic, nu știa să îl respecte, nu se gândea că omul ăla a învățat multă carte pentru a te putea vindeca. Și îl jignea, oferindu-i o "atenție" ridicolă. (Așa era în vremurile acelea, pacientul, dacă dorea oferea o atenție. Poate se mai întâmplă și azi, dar acum spitalele au tarife, primește tratament cine își permite; atunci sănătatea era accesibilă pentru toată lumea, ofereai ceva doar dacă doreai). Asta e prostie în stare pură. Viața și sănătatea ta e în mâna medicului, iar tu îl "răsplătești" în bătaie de joc, cu 2 lei. Un doctor probabil și-a zis : "Nesimțita asta vrea tratament bun, vrea multă atenție, dar își bate joc de doctor" și i-a dat un tratament pe merit. Asistenta i-a spus că sunt prea multe injecții, dar ea s-a bucurat că i se acordă atenție, că doar de aia a plătit 2 lei. După acest tratament a început să umble tot mai greu. Și eu îi spusesem - cu altă ocazie când mi-a spus că vrea să ofere o sumă ridicolă unui medic - : "Mai bine nu îi dai nimic decât să îi dai 2 lei. Nu poți îți bați joc de un om de valoare !"
Degeaba am încercat să o luminez la cap. Tot timpul a confundat binele cu răul și a urmat sfaturile unor persoane rău-voitoare. Când îi spuneam să facem lucruri bune pentru familie, răspunsul ei favorit era : "Nici să nu te gândești" urmat de scandal.
În liceu, când i-am spus : "Vreau să dau la Facultate", răspunsul a fost : "Nici să nu te gândești !" și scandal. Doream să fac Filologie la Cluj. Orice părinte normal s-ar fi bucurat. Aveam multă ambiție să reușesc, aș fi mâncat carte pe pâine. Alți părinți au plătit averi pentru ca ai lor copii să aibă facultate, dar copii lor nu erau interesați de carte și unii cu greu au reușit, alții au cheltuit banii degeaba. Iar eu aș fi mâncat carte pe pâine, dar aveam nevoie doar de o susținere verbală, să îmi spună doar atât : "Faci ce vrei cu viața ta. Nu mă interesează !" Restul făceam eu totul, doar susținere verbală așteptăm. E adevărat, nu eram destul de șmecheră, de unde atâta șmecherie la 16, 17 ani. Nu mi-a venit ideea să îi spun ceva de genul : "Dacă nu ești de acord, plec și nu o să mă mai vezi niciodată". E adevărat, ideea asta să scape de mine ar fi bucurat-o, dar, pe de altă parte, existau pentru ea două probleme : prima - ce ar fi zis lumea și a doua - cum să își piardă cenușăreasa care gătește, face curățenie, spală, merge la cumpărături etc.
Mă opresc aici, că altfel risc să scriu un roman. (Gabriela Morar).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu