LUPII – ANIMALE CU IMUNITATE LEGALǍ

Lupii au imunitate în România.

Lupii din politica românească îi protejează pe lupii din păduri. Corb la corb…, adică lup la lup nu-i face rău.

Lupii pădurilor sunt animale protejate de lege.

Lupii din politica românească sunt animale imune la lege. Adică au imunitate şi pot liniştiţi să încalce legile. Sunt mai presus de legi, indiferent că fură, adică, vreau să spun că muncesc în Guvern, în Parlament, la primării, la C.J.-uri, sau sunt cine ştie ce şefi puşi de partide, prin instituţii, firme. Lupi, lupi şi iar lupi. Haite !

Lupul Suprem e… marinar (a nu se înţelege “lup de mare”) şi are imunitate totală, indiferent câte pagube a făcut, indiferent câte oi nevinovate au păţit-o din vina lui.

Lupii din politica românească sunt foarte răi. Ei nu atacă doar pentru a se hrăni, ci, mai ales, din plăcere. Şi ca să arate că pot. Că pot face mult rău, fără să păţească nimic.

Animalele ţăranilor sunt atacate de lupii pădurii, dar ţăranii n-au voie să-şi apere animalele de lupi. Iar ciobanilor li se interzice să aibă suficienţi câini de pază. De ce ? Pentru ca lupii să-şi poată face de cap ! Păi, la ce să te aştepţi când lupii fac legea !?

Se aude că, în curând vor cere şi oile, imunitate. Ca să fie egalitate între toate făpturile Domnului.    (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).  

CE ŞMECHERII MAI INVENTEAZĂ FIRMA DE ELECTRICITATE PENTRU A ÎNŞELA CLIENŢII

CE ŞMECHERII MAI INVENTEAZĂ FIRMA DE ELECTRICITATE PENTRU A ÎNŞELA CLIENŢII

“NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE”.

“NIMENI NU POATE FI OBLIGAT SĂ PLĂTEASCĂ CEEA CE NU DATOREAZĂ” – asta spune legislaţia. Şi legile bunului-simţ, tot asta spun. Dar când eşti furnizorul de electricitate, de unde bun-simţ ? Cât despre legislaţie, păi tu, ditamai firma furnizoare de electricitate, eşti mai presus de lege şi poţi să-i obligi pe clienţii cinstiţi să plătească atât cât vrei tu, nu cât consumă ei. Cine îi pune să consume puţin ?! Să se înveţe minte şi să consume mult ! Că oricum vor plăti mai mult decât consumă ! Fiindcă aşa vrei tu, firma furnizoare de electricitate ! Ce pot ei să facă, dacă aşa vrei tu ? Că doar tu, firma de electricitate eşti Dumnezeu pe Pământ.

Se mai ocupă cineva în ţara asta de protecţia cetăţeanului cinstit împotriva firmelor hoaţe ?! Mi se pare că toată lumea îi protejează pe hoţi împotriva cetăţenilor cinstiţi. Adesea cetăţenilor cinstiţi, care depun o reclamaţie la instituţia care trebuie să-i apere, li se spune : “E adevărat că ai fost înşelat, dar n-ai ce face ! Alţii au pierdut mai mult decât tine ! Legal n-ai ce-i face hoţului !” Asta înseamnă că legile noastre sunt în favoarea hoţilor. (Atunci cum rămâne cu: “Nimeni nu este mai presus de lege”?). Şi mai înseamnă că nu există deloc interes pentru a-l proteja pe cetăţeanul cinstit.

Din punctul ăsta de vedere, era mai bine în Epoca de aur, că atunci aveai unde să depui o reclamaţie şi erai luat în seamă. Şi ţi se făcea dreptate urgent ! Atunci nu ţi se spunea, ca acum : “N-ai ce-i face hoţului”.

Concret, firma furnizoare de electricitate iar umblă cu şmecherii.

[Fac o paranteză pentru a vă informa că este aceiaşi firmă cu care am avut un conflict şi în urmă de doi ani, iar după ce am arătat public că această firmă ne obligă să plătim de două ori, acelaşi serviciu, s-au făcut nişte controale şi a fost un mare scandal public, iar firma deţinătoare de monopol a fost obligată să restituie ce furase. În ce măsură a restituit nu ştiu pentru că pe factură vedeai aşa : ai datorat 100 lei, ai plătit 101 lei, primeşti 1 leu înapoi. Ceva de genul ăsta se înţelegea din factură. Calcul prost. Dacă ai plătit de două ori un serviciu, asta înseamnă aşa : ai datorat 100 lei, ai plătit 100 * 2, adică 200 lei, trebuie să ţi se restituie 100 lei. Plus nişte penalităţi. Dar asta e hoţia cea veche, din urmă cu 2 ani..]

Să vă spun despre noile hoţii. După cum ştiţi, contoarele ar trebui citite o dată la trei luni. În zona mea, lunile pentru citirea contoarelor sunt : ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie.

PROBLEMA apare atunci când cei ce emit facturile nu aşteaptă rezultatele de la  cititorul de contoare, şi când omul le dă rezultatele, ei deja emiseseră facturile demult. Şi aşa apar numai prostii pe facturi.

Prostiile astea sunt grave mai ales atunci când cei ce emit factura trec sume mult mai mari decât consumul real şi colac peste pupăză scriu că e vorba despre “Citire”, când în realitate este “Estimare”, mai exact supra-estimare.

În cazul meu, au fost emise 4 facturi consecutive (mă refer la lunile când ar trebui citite contoarele), false. Mai exact :

-                     În luna octombrie 2014, trebuia citit contorul, dar nu a fost citit. (Nu e vina omului care citeşte contoare. Se poate întâmpla să nu fii acasă atunci când vine sau poate nu reuşeşti să mergi să-i deschizi destul de repede şi omul n-are timp să aştepte). Deci, contorul nu a fost citit, dar pe factură era scris: “Citire”. M-am mirat foarte mult, fiindcă nu se mai întâmplase şi nu ştiam ce să cred.

-                     În luna ianuarie 2015, trebuia din nou citit contorul. Nu a fost citit nici acum (repet, nu din vina cititorului, el vine de fiecare dată, omul îşi face datoria, dar uneori e cam grăbit). Pe factură, din nou era scris “Citire”. M-am mirat pentru a doua oară de aşa minune.

-                     În luna aprilie 2015, am făcut tot posibilul pentru ca omul să poată citi contorul. (Când ţi-au apărut prostii pe facturi, la precedentele două “citiri”, faci un efort şi… îl aştepţi la uşă. Să nu râdeţi, că nu-i de râs !). Prin urmare, contorul a fost citit. Dar ce să vezi, pe factură era scris, aţi ghicit : “Estimare” ! M-am mirat pentru a treia oară !

-                     În luna iulie 2015, trebuia citit contorul, dar n-am avut noroc, aşa că nu a fost citit. A venit factura, care era supra-supra-supra-estimată şi colac peste pupăză, era scris : “Citire” !!!  Era a patra oară când apăreau prostii pe facturi, respectiv când era “Estimare”, apărea “Citire” şi invers ! De data asta nu m-am mai mirat, ci m-am enervat rău de tot, am mers la firmă, i-am explicat unei doamne care-i treaba, a zis că nu se poate modifica nimic pentru că scrie : “Citire”. Că dacă era scris “Estimare”, se putea modifica, dar aşa nu se poate. Aş fi putut să cer să vină cineva să citească contorul, pentru aşi da seama că e mult mai mic consumul (de vreo trei ori mai mic) decât era scris pe factura care se pretindea emisă pe bază de citire contor. Sau, dacă ar fi existat bune-intenţii, ar fi fost suficient să-i ceară rezultatele omului care citeşte contoare şi ar fi văzut că nu s-a citit contorul. Dar ei aveau deja aceste rezultate, dar făceau pe proştii, pentru că hoţul profesionist, aşa face când e prins cu furăciunea, se face că nu pricepe.

Deci, îi explic femeii că ar fi bine să vină cineva la citit; mă prefac şi eu că nu ştiu că ei cunosc deja adevărul. Ei, în acel moment ştiau că în luna iulie contorul nu fusese citit.

Cum eu nu sunt omul care să plătească ceva ce nu datorează, că doar cunosc legislaţie şi ştiu că legea mă protejează de hoţi (problema e că n-are cine să aplice legea), îi spun că factura trebuie anulată pentru că eu abia în următoarele trei luni voi reuşi să consum atât de mult cât e facturat pe acea factură falsă. Ea spune că oricum va dura ceva timp până se va rezolva problema şi între timp voi ajunge la acel consum. (Dar a uitat să spună că între timp vor mai veni două facturi care vor îngroşa o datorie inexistentă). Şi spune d-na că ar fi mai bine să plătesc suma, nu deodată, ci în vreo trei tranşe, iar apoi să le plătesc şi pe următoarele două facturi, iar apoi va veni luna octombrie, când vine cititorul de contoare. Cum eu sunt omul păcii, am zis bine, hai să nu mai fac scandal, deşi propunerea cam mirosea a şmechereală. Şi apoi, mi-am zis, pe nenea cititoru’ de contoare, dacă îl aştepţi la uşă, îl prinzi. Dacă nu….

Apoi au venit acele mizerii de preavize, (sunt mizerii când e vorba despre un client cinstit, bun-platnic. Sunt mizerii atunci când sunt îndreptate împotriva unui consumator cinstit, bun-platnic, dar care nu vrea să plătească mai mult decât consumă. Dacă e vorba despre consumatori incorecţi, atunci ele sunt îndreptăţite. În cazul meu, ar fi trebuit, dimpotrivă, eu să le trimit somaţii de restituire a banilor încasaţi ilegal !  Pentru consumatorul cinstit, e aiurea textul : “dacă nu plăteşti suntem îndreptăţiţi să-ţi tăiem lumina”. Poate sunteţi îndreptăţiţi să-mi tăiaţi şi altceva ! Nu vă gândiţi la prostii, la vie mă refeream. Credeam că poate vor să-mi tundă şi via. Că aveam nevoie, crescuse cam mult. Că dacă tot mă obligă să plătesc de trei ori mai mult decât datorez, credeam că dânşii vor să presteze nişte servicii în plus. Dar să nu deviez de la subiect.

A venit luna octombrie. A venit cititorul de contoare, a citit, a venit factura, corectă de data asta. Mai aveam de achitat doar 0, 72 lei. Deci, mai puţin de un leu pentru o lună întreagă de consum. Chiar şi numai din asta, îţi poţi da seama că plătisem deja mult mai mult decât consumasem. Că n-ai cum să consumi într-o lună atât de puţin. Dacă erau cinstiţi, măcar acum, în al 12-lea ceas, ar fi recunoscut că au existat supra-estimări şi facturi estimate, pe care s-a scris “Citire”. Ar fi trebuit să se auto-penalizeze şi să-şi ceară mii de scuze de la clientul care a fost înşelat. Dar ei, dimpotrivă, dacă te-au înşelat o dată şi tu nu i-ai reclamat, te vor lua de prost şi în loc să-ţi plătească ei ţie penalităţi, le vei plăti tu lor !  

Dacă au văzut escrocii, că e prea mic consumul, s-au gândit ce ticăloşie să inventeze pentru a fura banii clientului. Şi au găsit uşor, o nouă metodă de furăciune : cică pe factura viitoare va trebui să plătiţi o sumă destul de mare – contravaloarea preavizelor. Dracu’ v-a pus să trimiteţi preavize pentru facturi ilegale ! Şi apoi, eu am procedat după recomandarea angajatei voastre, băi deştepţii lu’ peşte ! De ce să plătesc pentru preavize, când, deşi eram nedreptăţită, totuşi am urmat sfatul angajatei voastre, şi am achitat în tranşe, în loc să vă fac reclamaţii ! Ar trebui să-mi ziceţi mersi, fiindcă nu v-am reclamat, nu să-mi cereţi bani în plus pentru că nu v-am plătit când aţi vrut voi, nişte sume pe care nu vi le datoram ! Flămânzilor !

Alo, autorităţile române, poate faceţi nişte verificări serioase, nu orice fel de verificări. Nu din acelea doar ca să bifaţi că v-aţi făcut că-i verificaţi pe escrocii care-şi bat joc de popor !

 De asemenea, pe factura de electricitate există şi rubrica dubioasă “Alte sume”, rubrică în care cetăţeanul e taxat cu “alte sume” fără nici o explicaţie. De unde sunt ele ? Din burta mare şi slăninoasă a vreunui puturos al firmei ?

NU MAI UCIDEŢI BRAZII DOAR PENTRU CĂ VIN SĂRBĂTORILE

NU MAI UCIDEŢI BRAZII DOAR PENTRU CĂ VIN SĂRBĂTORILE

Lăsaţi brazii să trăiască ! Nu-i mai ucideţi ! Nu mai distrugeţi plămânii Planetei, voi cei ce nici măcar nu sunteţi capabili să iubiţi aceşti copaci pentru frumuseţea lor. Dacă aţi fi iubitori de natură, aşa cum vă pretindeţi, nu aţi putea să o distrugeţi ! V-ar durea sufletul. Dar voi vă iubiţi doar pe voi şi banii pe care îi puteţi câştiga, distrugând plămânii Planetei.

IUBIŢI NATURA ! NU O MAI DISTRUGEŢI ! Altfel Planeta, minunata Planetă Albastră se va apăra şi ea cum va putea. Şi n-o să vă placă ! Vor fi tot mai multe fenomene extreme : inundaţii, secetă, vijelii, furtuni, poluare. Pământul se va surpa cu casele voastre cu tot, case pe care le-aţi construit din banii obţinuţi din defrişări.

Parlamentarilor care nu prea au idei de proiecte de legi inteligente şi folositoare pentru Planetă, le sugerez un proiect de lege prin care coniferele şi toate răşinoasele care sunt verzi tot anul, să se bucure de aprecierea pe care o merită, iar cei ce îndrăznesc să ucidă un asemenea copac să fie consideraţi criminali şi pedepsiţi foarte aspru. Respectiv, câţi ani avea copacul ucis, atâţia ani de închisoare să primească ucigaşul. Coniferele cresc foarte încet. Un brad sau un pin în zece ani abia creşte cam 1,5 – 2 metri. Deci un infractor care ucide un asemenea copac (care pentru a ajunge la 1,5 metri înălţime, s-a chinuit vreo 10 ani), ar merita să primească măcar 10 ani de închisoare. Iar dacă a ucis doi asemenea copaci, doi ani de închisoare. De la trei copaci ucişi, criminalul să primească închisoare pe viaţă.

Iar candidaţii la funcţia de primar să se oblige, ca imediat după intrarea în pâine (dar numai primăvara şi toamna), să înceapă împădurirea în jurul oraşelor şi în interiorul oraşelor, pentru că orăşenii au început să se cam sufoce, de când nişte capete goale de la primării au distrus brazii şi pinii din parcuri, plantând în locul lor, pe bani grei, nişte foioase, ca vai de ele, care au frunză verde doar cinci luni pe an. În rest, şapte luni pe an au doar crengi goale.

Ecologişti în ţara asta nu ştiu dacă mai avem, pentru că dacă am avea, brazii n-ar mai fi ucişi.

Există brazi arficiali pentru împodobit şi sunt foarte frumoşi şi îi poţi folosi mulţi ani. Cine vrea miros de cetină în casă, poate să-şi ducă o crenguţă, nu să ucidă un copac. Nu ştiu de ce ar vrea cineva asta, pentru că brazii au un miros plăcut cât timp sunt vii, după ce sunt ucişi, dacă-i duci în casă, parcă miroase… ca la mort.

Dacă cineva nu poate petrece sărbătorile fără brad natural în casă, există brazi la ghiveci. Din nou, aici am avea nevoie de lege care să-l oblige pe cel ce cumpără un asemenea brad, să-l planteze sau să îl predea cuiva care să-l planteze. Să se semneze un act prin care cumpărătorul să-şi ia această obligaţie, în caz contrar fiind aspru sancţionat. Sau ar putea fi vorba doar de un contract de închiriere a acestor brazi, urmând apoi să fie vânduţi şi plantaţi.

Dacă mai continuaţi să ucideţi aceşti superbi copaci, în curând n-o să mai aveţi cui să-i cântaţi : “O, brad frumos, cu cetina tot verde”. Sunt foarte frumoşi şi au cetina verde sau argintie sau verde-albăstruie, cu condiţia să fie lăsaţi să trăiască. Altfel, o să cântaţi : "O, mortule, ce veşted eşti".

 NU MAI UCIDEŢI BRAZII ! LǍSAŢI-I SǍ TRǍIASCǍ ! Dacă vă pasă de voi şi de Planetă ! Dacă nu, sunteţi doar nişte paraziţi !

1 DECEMBRIE. ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

1 DECEMBRIE

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

            Dragă Românie, azi, de ziua ta, îţi doresc să fii frumoasă şi bogată aşa cum meriţi.

Dumnezeu ţi-a dat de toate : munţi bogaţi, dealuri şi câmpii roditoare, râuri, mare, păduri.

Dar aş vrea să-ţi dea şi conducători cinstiţi, care să ştie să-ţi aprecieze valorile, nu să le distrugă aşa cum se întâmplă de vreo 26 de ani.

Îţi doresc, dragă Românie, să te scuturi bine de tot şi să dai de pământ cu toţi ticăloşii care ţi-au făcut mult rău. Să dai de pământ cu cei ce ţi-au distrus pădurile şi parcurile, fără să le pese că-ţi distrug plămânii.

Să nu le mai dai voie niciodată să ocupe vreo funcţie din care să poată lua decizii împotriva ta. Dar pentru asta, dragă Românie, va trebui, ca indivizilor care şi-au bătut joc de tine şi de bietul popor, să nu le mai dai voie să facă parte din nici un partid politic. Pentru că, până la urmă, tot partidele îţi vor decide soarta.

Îţi doresc ca măcar de acum încolo să ai o justiţie corectă, care să-i tragă la răspundere pe cei ce au adus poporul la sapă de lemn. Acum vedem că cei mai mari răufăcători ai tăi, dragă Românie, sunt bine-mersi, în timp ce la închisori au ajuns patroni de televiziuni şi oameni din domeniul sportiv, de parcă ei au distrus industria şi au închis spitale, şcoli. De parcă ei au distrus cultura pentru ca membrii de partid semi-analfabeţi să o populeze, iar banii culturii să ajungă la nişte capete goale. Unii dintre paraziţii din cultură (sigur au carnet de membru de partid) se pretind chiar scriitori ! Doamne ! Nu numai că nu sunt capabili să scrie cărţi (pentru asta trebuie să fii înzestrat cu talent şi trebuie să te educi încă din copilărie şi abia după zeci de ani de educaţie, începi să scrii – abia atunci când talentul dă prea mult pe afară), dar nu ştiu nici măcar să scrie după dictare !

Îţi doresc, dragă Românie, ca cei ce-ţi conduc destinele, să înţeleagă ce importantă e cultura, să înţeleagă un lucru simplu : nişte indivizi care nu ştiu să scrie după dictare nici măcar cinci rânduri, n-au ce căuta în cultură ! Nici în Parlament, nici la primării, nici pe altă funcţie de decizie. La mătură cu ei !

Îţi doresc, dragă Românie, ca numai oameni cinstiţi, bine-intenţionaţi şi competenţi să-ţi mai conducă destinele, ca să nu mai avem motive să spunem că a fost în zadar sacrificiul părinţilor noştri care şi-au dat viaţa sau sănătatea pentru tine – în revoluţii şi războaie (ştiu personal cum este să ai sau să fi avut un părinte a cărui sănătate a fost grav afectată în al doilea război mondial).

La final, dragă Românie, să nu te superi fiindcă azi, de ziua ta, ţi-am amintit de ticăloşii care te parazitează, dar îţi doresc prea mult să scapi de ei.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

Versuri satirice : TRAIAN PLUGARU’

Trei ţărani stăteau de vorbă.

Unu-i fudul… de-o ureche

Altu-i  cam… într-o ureche

Al treilea-i fudul…

De felul lui :

-         Umblă vorba prin popor

Că acum un an

Bădiţa Traian

Şi-a luat mare ogor.

Şi acum nea Traian

Se face mare ţăran.

-         Şi-a luat ogor ?!

Mai bine-şi lua vapor !

Şapte mări să îl tot ducă

Înapoi să ni-l aducă

Când mi s-o face mie dor !

-      Şi mie !

-         La paştile cailor.

-         Acu’ începe munca pe ogoare

Îşi ia omu’ plug, tractoare…

-         Ce-şi ia ? Vapoare ?

-         Tractoare !

-         Am înţeles ! Vapoare !

Da’ nu-nţeleg cum ară ogoru’

Cu vaporu’ ?!

-         Se descurcă cu tractoru’ !

-         Vaporu’ ca vaporu’ !

Dar tractoru’ ?

Cum conduce el tractoru’ ?

-         Cum a condus şi poporu’ !

-         Nu e voie ! Nu se poate

În stare de ebrietate

Nu poţi să conduci tractoru’ !

Nu-i simplu ca cu poporu’ !

Poporu’ te suportă beat

Da’ tractoru…      (Versuri extrase din vol. “Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).

LINIŞTE ! VORBEŞTE UN OM DEŞTEPT !

Într-o cârciumă, după câteva pahare, un băieţandru încearcă să ia cuvântul. Se aude un glas :

-          Linişte, vă rog ! Vorbeşte un om deştept !

-          Cine-i omu’ ăsta aşa deştept ?

-          Dănuţ.

-          Care Dănuţ ?

-        Ăsta ce se făcu poliţai. Nu-l ştii ? Fiul lu’ Pandelică. Uite-l, s-a urcat pe masă. Vrea să ia cuvântu’.

-          Şi de când e Dănuţ poliţaiul, “om deştept” ?

-          De azi dimineaţă.

-          Ca să vezi ! De azi dimineaţă se făcu el “om deştept”!

-          Da, de azi dimineaţă, de când cântă cucu’.

-          Ce cuc ?

-      Ăla din ceas. Cu-cu ! Cu-cu ! De cinci ori. Apoi soneria aia cu “Deşteaptă-te române”.

-          Eu sunt om deştept de 50 de ani, nu de azi dimineaţă. Şi nu mă urc pe mese ca să le vorbesc beţivilor, adică oamenilor buni.

-          Taci, să auzim ce spune.

-         Iooooo, începe Dănuţ (care e deştept de azi dimineaţă, de la ora 5 !), ioooo, măi, oameni buuuuni, vreau săăă văăă explic de ce-s iooo aşaaa nervos în ultima vreme, căăăă nu-s aşa deeee felul meu. Deee vreoooo juma de an , mătuşaaaa vineee la mine cu o carteeee, rămasăăă de la fiul ei şi-mi spune : “Citeşte şi tuuuu câtevaaaa cărţi ! Da’ tre’ s-o iei cuuuu începutu’. Asta-i primaaaa carteeee pe careeee tre’ s-o citeşti”. M-am uitat prin carteeee şi nu mi-aaaaa preaaaa plăcut, că aveaaaaa puţine pozeeee şi nu era nimic deeee colorat. Am întrebat-o că deee ceeee să încep cuuuu asta, că-i preaaaa plicticoasă. A zis că trebeeee, că de acuuuu sunt şi ioooo om important.

-          Cum se cheamă cartea ?

-     Abecedar. Am reuşit dejaaaaaa să citesc câtevaaaaa pagini, dar nu  recomand nimănui carteaaaaa astaaaa.

-          De ce ?

-          E plinăăăă de minciuni.

-          Şi n-ai învăţat nimic interesant din ea ?

-         Numai minciuni ! Zice căăăă : “Anaaaa areee mereeee”. Minciunăăăăă ! Eu zilnic o văd peeee Anaaaa laaaa piaţă. Anaaaa areeee pruneeee, aaa avut şiiii piersici, a avut şiiiii struguri. Aaaa avut şiiiii gulii, şiiiii ceapăăăă. Dar mereeee, niciodatăăăăă ! Acu’, azi măăă inervai…

-          Te enervaşi…

-          O dată-n plus. Că dedei cuuuu, cuuuu capu-n tavan.

-          Cum “dedei” ?

-   Păi, mai întâi cântăăăă cucuuuu deeee cinci ori. Apoi îmi dă deşteptareaaaa o sonerieeeee cuuuu “Deşteaptă-te române”. Apoi, iar măăăăă enervez.

-          Iar ?!

-          Iar ! Pă deşteptu’ ălaaaaa mic deeee nepot al meu.

-          O fi deştept ca tine ! Ce-a făcut ?

-          Chiar caaaa mineeeee nu-i ! Eu am făcut soneriaaaaa astaaaa deşteaptă.

-          Şi soneria e deşteaptă ?

-          Eeee !

-          Bravo. Continuă.

-          Ceeee să continui ?

-          Să ne povesteşti.

-          Ceeee ?

-          Ce ai început.

-          Am uitat.

-          Despre soneria cea deşteaptă.

-          Aaaaaa, daaaa. Deci, m-am înregistrat peeeee mineeee…

-          Te-ai înregistrat pe tineeee ?!!!

-          Daaaa. Cântând “Deşteaptă-teeee române”.

-          Asta-i altă înregistrare. Noi credeam altceva.

-          Ne cânţi şi nouă ?

-          Deş-teap-tăă- teeeeee rooomâââneeeee. Gataaa. Numai atâtaaaa ştiu.

-          Cam puţin.

-    E bineeee şi atât. Dar mor deeee nervi când aud înregistrarea mai departeeee. Că aaaa înregistrat nepotul, prostii.

-          De ce nu ştergi ?

-          Eu şterg, dar a doua zi, eeee la fel.

-          Şi ce prostii spune nepotul tău ?

-  Păi, săăăă vezi. Mai întâi cânt ioooo “Deş-teap-tăăă-teeeee rooomââââneeeee”. Apoi continuă nepotul : “Şi beaaaaaa un ceai deee pruuuuneee / Ca săăă prinzi cheeeef deee viaaaţăăă. / Şi spală-teeeee pee faaaţăăă !”

-          Ca să nu uiţi.

-          Ceeee ?

-          Să te speli.

-          Atunci măăăă inervez…

-          Enervez…

-      Rău deeee tot. Dar azi păţii şi mai rău. Când auzii “Deşteaptă-teeee “, dejaaaa şi sării din pat drept în sus, dar uitai cât de jos eee tavanu’, şi-i dedei un cap laaa taaaavaaan…

-          Ce înseamnă “dedei” ?

-         Eşti prost, neneeeee.

-         Vreau să înţeleg şi eu limba ta. Vreau traducere. Când mai iei cuvântul, ar fi bine să ai şi traducător.

-         Băăăăă nene, auzi căăăă eşti prost ? Deci, dupăăăă cuuum ziceam, am dat cu prostuuuu’ în tavan. Adică, am dat cu capuuuu’ în tavan, vreau să zic…

-         Gura păcătosului…

-         Tacă-ţi guraaaa. Păcătosuuule ! Crezi căăăăă numai tu ştii proverbe ? Crezi căăăăă eu nuuu ştiuuu proverbu’ ăsta ? Ba daaaaa, îl ştiu.

-         Spune-l.

-       Guraaaa păcătosului bateeeee curuuuuu’ ! Nu înţeleg al cui eee curuuuu’. E tot al păcătosului ?

-         E al prostului.

-         Deci proverbul complet eeee : “Guraaaaa păcătosului bateee curuuuu’ prostului”. Trebeee să-l ţin minte.

-         “Trebuie”, nu “trebe”. “Trebe” nu există în dicţionar.

-         Astaaaa mă îngrijooorează.

-         Dar, ce mai contează o greşeală la tine. E doar o picătură într-un ocean. Continuă povestea.

-         Dar ceeee ziceam ? Că uitai.

-         I-ai dat tavanului, un cap.

-      Exact ! Îi dădui un cap la taaavaaaan… deeee seeee cutremură podul.

-         Mă rog. Oricum e gol.

-          Pooodul ?

-          Capul !

Lumea comentează subiectul :

-          La cât de slab e, bine că n-a căzut.

-          Dănuţ ?

-          Nu, tavanul.

-          Doamne păzeşte. Şi dacă mai cădea şi podul…

-          Care nu e gol…

-          În capul lui Dănuţ…

-          Care e gol…     (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

MOARTEA A FOST VICLEANĂ. A INVERSAT CEŞTILE

MOARTEA A FOST VICLEANĂ. A INVERSAT CEŞTILE

S-a mai dus un apărător al limbii române, al drapelului nostru, C.V. Tudor. Deja au trecut nişte ani de când limba română l-a pierdut pe profesorul G. Pruteanu. Câte aveam de învăţat de la el ! O pierdere uriaşă ! Dar mai aveam două glasuri puternice : A. Păunescu  şi C.V.Tudor. Când Limba şi Drapelul ne erau atacate, avea cine să le apere. Acum, i-am pierdut pe toţi trei. De acum, cine le va mai apăra cu glas puternic ? Ar trebui noi, toţi. Dacă nu, poate vom ajunge să vorbim alte limbi şi s-o uităm pe cea mai frumoasă, cea mai melodioasă, limba noastră română.

( Ştiaţi că în anii 1920, incredibil, la puţin timp după Marea Unire, în Ardeal, contractele de vânzare-cumpărare imobile (şi probabil, nu numai acestea) erau scrise în limba maghiară, chiar dacă ambele părţi, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul erau români şi nu înţelegeau nimic dintr-un asemenea contract ? Imaginaţi-vă că mergeţi la notariat pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare imobil (indiferent că aveţi calitate de vânzător sau de cumpărător) şi contractul va fi încheiat într-o limbă care vă este total străină. Nu vi se pare maximă bătaie de joc ? În ţara ta, cu bunurile tale şi cu banii tăi.

Să ne apărăm Limba română, să ne apărăm Drapelul, pentru că lume duşmănoasă există şi acum, cu toată evoluţia noastră.  După cum spunea şi marele nostru poet George Coşbuc,  în poezia “Graiul neamului” :  “Neam român ! Cu ură mare / Vor căta mereu duşmanii / Graiului român pierzare; / Dar să piară ei cu toţii; / Nu l-am dat, şi nici nepoţii / Nu-l vor da ! “ )

În poezia sa, “Ultima cafea”, publicată cu o săptămână înainte de deces, C.V. Tudor  se adresa Morţii : “Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată…”  Iar ultimul vers : “ Ţi-am pus şoricioaică-n cafea ”.

Din păcate, şi Moartea a fost vicleană. A inversat ceştile.

NICI EU N-AM RÂS. RÂSUL E PERICULOS !

După ce am publicat o schiţă umoristică, un cititor mi-a scris : “N-am râs !”. Îi răspund acu’. Stai liniştit, cititorule, nu eşti singurul. Credeai că numai tu nu ai râs ? Nici alţii nu au râs ! Nici eu nu am râs ! Râsul e periculos. Am însă o pisică. E mai puţin agresivă decât râsul !

Asta te sfătuiesc şi pe tine. N-ai râs, nici o problemă. Ia-ţi pisică. Când va face vreo trăsnaie mică, s-ar putea să ai parte de nişte hohote de râs. Însă când va face o trăsnaie mare (sigur va face !), s-ar putea să te înfurii foarte tare şi să devii agresiv ca un râs.  

Mare atenţie ! Râsul e periculos în ambele cazuri.

În primul caz. Dacă felina a comis o trăsnaie mică, care se lasă cu hohote mari de râs.

Ce trăsnaie mică ? Păi, de exemplu, a păpat bunătăţile care erau destinate musafirilor. Şi când ai vrut să pui masa… ai pus farfurii goale. Până ai făcut rost de ceva, cât de cât, şi puţin şi de proastă calitate, a durat ceva timp… . Ce a fost bun  a păpat piţi !  (Ce stomac mare poate avea piţi asta !)

Din cauza unor asemenea trăsnăi mici poţi păţi chestii de genul :

·        Să te ia nişte dureri cumplite de stomac, de la prea mult râs ;

·        Te poate apuca o criză de râs, care să dureze vreo jumate de oră sau chiar mai mult, o oră, două…, şi să-ţi strice planurile. Poate ai ceva urgent de făcut, şi nu poţi, fiindcă râsul nu vrea să se oprească. Poate trebuie să mergi la vreun examen. Cum să mergi râzând ? Zice profu’ că faci mişto de el !

·        Altă situaţie extrem de delicată ţi se poate întâmpla dacă ai ghinionul să fii nevoit să participi la o înmormântare. Şi netam-nesam, când toţi sunt serioşi şi plâng, tu îţi aminteşti ce trăznaie a făcut piţi şi începi să râzi ca prostu’. Şi râzi în hohote şi nu te poţi opri. Un tip de lângă tine îţi dă un ghiont şi-ţi şopteşte : “Prostule, eşti la o înmormântare, tre’ să plângi ! Nu eşti la spectacol, să râzi !” . Tu spui : “Nu-mi pot opri râsul.” Ei vor spune : “Aaaa, deci te bucuri fiindcă a murit… mortu’ ! “ şi te vor lua la bătaie. Şi apoi o să vină Salvarea, să te repare, că idioţii ăia nu ştiau de glumă. Dar tu nu te poţi opri din râs nici în Salvare, nici la Spital. Aşa că vrei primi nişte înţepături în plus. Ca să te înveţi minte ! Să mai râzi ca prostu’. Ei, poftim acum, du-te şi zi-i “mersi” lu’ piţi, după ce te-ai ales cu atâtea probleme din cauza ei.

În al doilea caz. Dacă felina a comis o trăsnaie mare, care te înfurie foarte tare şi devii agresiv ca un râs.

Ce trăsnaie mare ? Păi, de exemplu, ce ai spune dacă ţi-ar uda niţel, pardon, vreau să spun, dacă ţi-ar spăla, sau, şi mai corect, dacă ţi-ar curăţa nişte documente foarte importante. Sau măcar nişte referate pentru care ai muncit muuuuult. Şi le-ar curăţa bine de tot, cum nici un detergent n-ar şti. Sau dacă ar sparge ceva valoros, un vas, o vază… .

După una sau mai multe trăsnăi mari, îţi va veni un gând ticălos : “Cum să scap de piţi ?” 

O idee bună îţi vine : o vei duce în parc, poate o cumpără cineva, poate o vrea vreun copil. Dar cum ? Nu suportă lesa. Ce să-ţi fac ! Dacă nu ţi-ai luat câine ! Cin’ te-a pus să-ţi iei mâţă ? Aşa-ţi trebuie. Acum scapă de ea, dacă poţi ! Nu poţi să-i dai drumul pur şi simplu în stradă. Nu, nu. Nu se poate ! Căci se ştie a cui e ! Până la urmă, reuşeşti cumva s-o duci în parc. Vezi o femeie cu un copil. O întrebi : “Doamnă, nu cumpăraţi un animăluţ pentru copil ? O pisică drăguţă ? Nu-i scumpă !”  Dar doamna zice : “Vrei să vinzi mâţa ?! Da’ ce, e pupăza din tei ?! Nu ţi-e ruşine, escrocule ?! Pleacă de aici, până nu chem poliţia !”.  Ce să mai zici, te întorci acasă şi mai enervat ! Măcar dacă era pupăza din tei ! Poate o cumpăra cineva ! Iar dacă nu o cumpăra nimeni, zbura ea undeva ! Găsea ea un tei, pe undeva ! Dar mâţa nu zboară, nici nu vrea nimeni s-o cumpere. Cum scapi de ea ?

Ai altă idee bună. O duci la mătuşa, la ţară. O rogi pe mătuşă să o primească pe piţi pentru două săptămâni, apoi te faci că plouă, uiţi s-o iei înapoi. Zis şi făcut. Te prezinţi la mătuşă : “Mătuşică, te rog primeşte-o pe piţi la matale, vreo două săptămâni”, mătuşa spune : “O primesc dacă e cuminte”, tu zici : “E cuminte, nu zice nici "miau" ”. Şi gata, ai scăpat de pacoste. Dar, după numai câteva zile, te sună mătuşa : “Vino să-ţi iei mâţa, că numai rele face !”  “Ce rele ?!” “Păi, uite ce rele : tu ştii că am grădină cu legume, verdeţuri, fructe. Astea trebuie îngrijite. Mai smulgi o buruiană, mai sapi pe lângă o plantă… . Piţi a ta, dacă vede pământul săpat, crede că acolo s-a înfiinţat un WC pisicesc. Eu acum nu mai pot folosi nimic din grădină, fiindcă peste tot pe unde am săpat, mă înţelegi, e parfum de treabă de mâţă. A stricat şi acoperişul ca să poată intra în pod. Acum îmi plouă în casă. Eu sunt bătrână şi bolnavă, nu mă pot urca pe acoperiş să-l repar. Era să-mi facă necazuri şi cu vecinii, era cât pe ce să le atace puii. Noroc că au văzut-o la timp. E şi puricoasă, umblă toată ziua numai ea ştie pe unde, şi câţi purici adună. Apoi îi aduce în casă. Eu nu pot să mai am grijă de ea. Vino s-o iei. Aa, era să uit. Mi-a spart şi un borcan cu smântână şi şi-a băgat botul în oala cu supă. Vino după ea !”

Ai avut două idei şi ambele proaste. Femeia din parc, te-a ameninţat cu poliţia. Mătuşa e foc şi pară. N-ai ce face, mergi să-ţi aduci mâţa înapoi. Mătuşa e atât de nervoasă pe tine şi pe piţi a ta, că puţin îi mai trebuie şi te ia la bătaie. Îţi iei mâţa şi pleci, altfel mătuşa pune mâna pe măturoi, că asta când e nervoasă, uită că-i “bătrână şi bolnavă”.  Ei, asta-i situaţia. Dacă ţi-a trebuit mâţă… aşa-ţi trebuie ! Atâta timp pierdut pe drumuri pentru … o mâţă ! Cu ocazia asta ai pierdut şi un contract important. Că afacerile nu aşteaptă, până rezolvi tu problemele cu piţi.

Iar piţi tot timpul va face trăsnăi. Unele mai mari, altele mai mici.

Dar nu trebuie să fii disperat. Găseşti tu o soluţie. Mai ai o idee bună. În drum spre casă, opreşti maşina lângă o pădurice, şi o dai afară pe piţi. În sfârşit ! Ai scăpat de pacoste ! Ieşi şi tu un pic să simţi aerul curat al pădurii, că-n oraş… . Acum te întorci fericit acasă. Pe drum te întâlneşti cu o maşină, vrei să ştie toată lumea bucuria ta. Strigi în gura mare : “Am scăpat de piţi ! Uraaaaa ! Am scăpat de piţi ! “. Cei din maşina întâlnită, dacă te văd aşa vesel, te filmează. Afli tu mai târziu că erau vecini cu tine, dar tu nu i-ai recunoscut ! Să vezi ce te bucuri când vezi filmul ! Că ei, normal că te-au filmat, că doar aşa vesel nu te-au văzut niciodată. Atâta veselie s-ar explica doar dacă ai fi politician, dar cum nu eşti, e normal să se întrebe lumea ce-ai păţit.

Ajungi în faţa blocului, îi îmbrăţişezi pe toţi vecinii întâlniţi. Toţi se întreabă ce-ai păţit, poate ai luat prea mult la bord. Dar tu : “Am scăpat de pacoste”. Vecinii cred că ai scăpat de impozite, dar de astea scapi numai când mori, sau nici  atunci. Deci, de ce ai scăpat, de fapt ?

Iar la uşă, ghici cine te aşteaptă ? Piţi ! Să cazi leşinat, nu alta ! Strigi cât de tare poţi : “Cum ai ajuns aici ?! Te-am părăsit în pădure ! Te-am dat uitării ! Cum mama… pisicilor ai ajuns aici ?”  Piţi nu zice nimic, tace ruşinată, dar vecinii care te filmaseră : “Hai vecine, să-ţi arătăm ceva”. Şi-ţi arată filmul. Când tu strigai în pădure că ai scăpat de piţi, ea era… lângă tine, în dreapta.

Aşa-ţi trebuie ! Altă dată mai uită-te şi-n dreapta. La persoana din dreapta.

O să turbezi de nervi ! Mâţă ticăloasă ! Numai necazuri îţi face ! Dar tu ce poţi să-i faci ?! Ai vrea să ai gheare mari ca un…, ca un râs… şi să… să o înveţi tu minte pe mica ticăloasă ! De data asta chiar că eşti foarte furios ! Şi agresiv !! Ca un râs !!!      (Schiţă extrasă din vol. “Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).

POLIŢAII COMIT MULTE CACOFONII, DAR SE TRATEAZĂ ! CU FURAZOLIDON !

Am întâlnit o veche cunoştinţă, un fost coleg, azi poliţai. Şi ştiţi procedura, întrebări de genul : “Ce mai faci ? Cum o mai duci ? Familia e bine ? Toată lumea e sănătoasă ? “ Zice :

-         Da, toţi suntem bine, că când e bine, e bine. Că care om e prost, să zică că e rău, dacă-i bine ? Că când mi-e mai rău, ca acum să-mi fie. Deci, mi-e bine. Mi-e foarte bine. Dar am o problemă gravă.

-         Vai de mine !

-         Cu fostul diriginte. Îl întâlnesc des şi de fiecare dată începe să-mi zică că am fost şi sunt un cac…, un cacăă…, un caaa…

-         Un cacofon ?

-         Un că…, un căcăfonic, de ăsta, cum îi spui. Un rahatfonic, de ăsta. Că când mi-e lumea mai dragă, mă întâlnesc cu cadru’ ăsta.

-         Ce cadru ?

-         Cu cadru didacticu’. Şi începe să-mi zică că dacă cacofonii multe comiţi, nu eşti om educat. Că când eram elev, tot că…, căcăfon eram. Şi că dacă căciula n-o dau jos când el îmi vorbeşte, atunci tre’ să mai pun mâna pe cărţi. El nu ştie că cărţile sunt pasiunea mea.

-         Mă bucur să aud asta.

-         Că când pun mâna pe cărţi, nu mă mai pot opri.

-         Asta-i foarte bine. Cărţile te educă.

-         Mie-mi spui ! Asta tot zic şi eu : că cărţile-s foarte bune. Aş juca cărţi non-stop. Acu’ tre’ să merg la Farmacie.

-         La Farmacie ?!

-         Da. Tre’ să mă tratez. Că când mă întânesc iar cu dirigu, să nu mai zică că sunt un mare căc…, un rahatfon, de ăla.

-         Şi cum te tratezi de… cacofonie ?!

-         Cum adică cum ? Cu furazolidon ! spune fostul meu coleg, apoi aleargă înspre Farmacie.

-         Vreau să-ţi spun că cacofonia (-uite că am comis-o şi eu-) nu e diaree, băi, domn poliţai ! Cacofonia nu e diaree !!! am strigat eu, dar domn poliţai deja intrase în Farmacie. Ca să-şi cumpere Furazolidon. Ca să se trateze de… cacofonie !      (Schiţă extrasă din vol. “Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

CACOFONIA – TRATATĂ  CU  LEACURI  ANTI-DIAREE

A doua zi, mi-a povestit farmacista că domn poliţai a intrat în Farmacie spunând, în loc de “Bună-ziua” : “Că doar n-o fi constipaţie !” . Deci auzise ultima mea frază şi mi-a răspuns după ce a intrat în Farmacie.

I-a cerut farmacistei leacul dorit într-o cantitate cam prea mare. Farmacista l-a întrebat de ce vrea aşa multe cutii, el a zis că :

-         Tre’ să ne tratăm de cacăf…, de caaaa…, de cacofonie. Toţi din birou. Şi suntem mulţi. Şi toţi suferim de caaaa…, de căcăfonie, de aia.

-         Cacofonie ?! l-a întrebat farmacista, privindu-l ca pe un extraterestru mare şi… deştept.

-         Exact !  Căcăfonie !

-       Leacul anti-cacofonie îl găsiţi la Bibliotecă sau la Librărie. Acolo găsiţi leacul, nu la Farmacie.

-         Că când vă bateţi joc de mine, vă bateţi toţi !

Farmacista a văzut că era dotat cu armă, aşa că i-a dat cantitatea cerută de leacuri anti-diaree.

-     I-am dat ce a cerut, că avea armă. Poţi să ştii ce face dacă îi refuzi medicamentul ? mi-a spus farmacista.

-    Corect ! E cel mai bun tratament ! Oamenii inteligenţi se tratează de cacofonie cu medicamente anti-diaree. E o soluţie mult mai simplă decât aia cu Biblioteca !     (Schiţă extrasă din vol. “Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

DIN PĂŢANIILE UNEI SECRETARE

Confesiunea unei secretare :

″ Când am primit postul de secretară, m-am bucurat foarte mult. Am dorit să-mi exprim bucuria, cromatic. Aşa că, în prima zi de muncă, am mers îmbrăcată frumos (multi)colorată. Nu m-am gândit ce va spune şeful, despre care lumea spunea numai vorbe frumoase, de genul : “ăla e dus cu pluta”, “e plecat de acasă”, “e plecat cu sorcova”, “e într-o ureche”,  “nu-i sunt toţi boii acasă”, etc. Deci :

În prima zi de muncă am mers foarte frumos îmbrăcată, purtând următoarele culori : roşie, galbenă, albastră, verde şi portocalie. Când m-a văzut şeful, a explodat : “Ce haine sunt astea ? Te-ai deghizat în papagal ? Ce zic eu, în papagal ? La câte culori ai pus pe tine, s-ar putea îmbrăca doi papagali !”

Doi papagali ? Deci am exagerat cu culorile. A doua zi am purtat culorile : roşie, galbenă şi albastră. Şeful : “Azi te-ai îmbrăcat în culorile drapelului. Înţeleg că suntem patrioţi, dar chiar aşa…venim la serviciu îmbrăcaţi în drapel ?! “  “Bine că nu m-am îmbrăcat în «doi papagali», ca ieri”, am spus eu. “Nu, azi nu ai culori cât să îmbraci doi papagali, dar un papagal poţi îmbrăca cu aceste trei culori. Şi un papagal din acela frumos, îmbrăcat în roşu, galben şi albastru. Şi mai poţi să spui şi că papagalul e mare patriot român, deşi originea lui e alta.”

Doamne ! Nebun e şeful ăsta ! Cum să mă mai îmbrac ?! Şefului nu-i plac culorile drapelului nostru. O fi ungur ! Deci o să port culorile drapelului unguresc, poate o să-l bucur. Deci, a treia zi am purtat culorile : roşie, albă şi verde. Dar şeful : “Eşti unguroaică ?!”

În a patra zi am purtat trei nuanţe de maro, iar şeful a zis că : “Te-ai deghizat în vrăbiuţă.”

În a cincea zi am purtat negru şi gri, dar şeful a zis că : “Şi ciorile tot penaj în negru şi gri au.”

În a şasea zi am purtat doar negru. Şeful : “Eşti în doliu ? Cine ţi-a murit ?”

În a şaptea zi am purtat numai culoarea albă. Şeful : “Eşti mireasă ?”

În a opta zi am purtat culorile roşie şi mov. Şeful : “Nefericită combinaţie.”

Nu mai ştiu ce culori să mai port. M-am gândit să combin culoarea vişinie cu încă o culoare : cu negru sau cu galben sau … nu mai ştiu. Sau poate galben cu negru şi cu alb. Sau numai galben cu negru. Sau galben cu maro. Sau lămâi cu negru. Sau crem cu maro. Sau albastru cu alb. Sau roşu cu alb şi negru. Sau roşu şi negru. Sau alb şi negru.  Sau… Cine ştie cu ce piţigoi sau sticlete voi semăna.

Cred că cea mai bună soluţie va fi să merg la serviciu în costumul Evei. Poate atunci nu mai comentează nimic. Poate asta şi vrea !  ″     (Schiţă extrasă din vol. “Unde nu-i cap, paloşul  nu-l taie”, autor Gabriela Morar).