Versuri satirice: MOŞUL, DARURI NU A DAT/ C-A VENIT LA COLINDAT

Pe la opt şi jumătate

Cineva în poartă bate.

Este seara de Ajun

Iar la poartă-i… Moş Crăciun !

-         Sărumâna, moşulică

Am fost fată cuminţică !

Ce mi-ai adus, măi nenică ?

-         Să îţi fie ruşinică !

Iar mă iei cu “moşulică” ?!

-         Nu te supăra, nenică !

-         Obrăznicia crezi că ţi-am uitat

De când barba mi-ai tăiat ?

Că mai lipsea doar un pas

Şi mă lăsai şi tuns, şi ras !

-         Dar nu este vina mea

Tu m-ai întrebat aşa :

“ -    Da’ la anu, ce ai vrea ?

-         O foarfecă, dacă ai putea !”

-         Era pentru barba mea !

-         Păi, da !

Şi tataie m-a certat :

“-     Fată, ce te-a apucat

Să tai barba moşului ?

-         Da’ ce boacănă făcui ?

Uite-aşa o barbă avea.

Am tăiat un pic din ea !”

De ce toţi mă ceartă pe mine

Nu sunt eu, fată cuminte ?!

-         Ce-ai făcut nu e prea bine.

Oricum, moda s-a schimbat

Moşu a venit la colindat !

-         Dar sacul cu daruri… nu-i !

-         Ia mai puneţi pofta-n cui !

Moşu-i sărac în ăst an.

-         De ce, nene ? Că-i păcat !

Cu cât dor te-am aşteptat !

-         De ce ? Întreabă-l pe nea Traian

Că-n zece ani m-a sărăcit

Mă şi mir că n-am murit !

Ca să-mi pot plăti lumina

Acum venii cu colinda !

De bietul moş, milă să ai,

Şi de-i vrea, ceva să-i dai !

-         Eu, din sărăcia mea

Ţi-oi da şi eu, ce-oi putea :

Un măr şi vreo zece nuci.

Dar ştii unde să te duci ?

Mergi, nene, la Primărie

Că acolo-i bogăţie !

-         Că la Primărie e mare bogăţie

Asta ştiu din auzite.

Sper că nu e din hoţie !

-         Nuuuu ! E din contracte cinstite !

-         La Primărie deja am mers

Şi ştii ce-am primit ?

Un trandafir ofilit !

-         Moşule, eşti chiar hazliu !

-         Da ! Şi-era portocaliu !        (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

IATǍ DE CE PENTRU ROMÂNI, ESTE FOARTE BUNǍ COANA NUŢI

Ce se tot văicăresc unii că nu le place coana Nuţi ? Unora le place foarte mult !

Ne aflăm în satul Ciobăneşti, acasă la ţaţa Leana (tot un fel de coană Nuţi e şi tanti Leana, dar e mai puţin dotată). Deci, ne aflăm acasă la o Elenă, altă Elenă, nu aia pe care o toooooot vedem de-o vreme-ncoace.

Ţaţa Leana scrie o scrisorică.

-         Cui îi trimiţi scrisori, ţaţo Leană ?

-         La cuconiţa asta…, cum o cheamăăăă, ăăăă…. Nuţi.

-         Îi scrii coanei Nuţi ?

-         Da ! Coanei Nuţi îi scriu.

-         De ce ?

-         Fiindcă avem mare nevoie de ea. De aia o să-i trimit o scrisoare deschisă.

-         Şi care ziar o să-ţi publice scrisoarea ?

-         Nici un ziar ! O trimit prin poştă !

-         Păi atunci nu e scrisoare deschisă ! O scrisoare deschisă poate fi citită de oricine. Asta nu e scrisoare deschisă !

-         Ba e !

-         Ba nu !

-         Ba da !

-         Cum ? Dacă nu e făcută publică prin mass-media ?

-      Eu nu ştiu despre ce masă medie vorbeşti, dar eu ştiu că o să trimit o scrisoare deschisă către coana Nuţi.

-         Cum, deschisă ?

-         Simplu ! Nu o lipesc ! Deci poate fi citită de oricine !

-         M-am lămurit. Vei trimite o scrisoare nesigilată, pe care o va putea citi, cel mult poştaşul. Şi ce o să-i scrii coanei Nuţi ?

-         Îi scriu că avem mare nevoie de ea !

-         Toţi ciobanii din sat au pus ochii pe ea ! De când au văzut-o cum ştie ea să facă curăţenie, să croşeteze, să se paraşuteze… . Păi când a coborât ea din Cer cu paraşuta, ciobanii au crezut că coboară un înger din Cer, venit să salveze România. Au şi început să se închine, ca unei Sfinte. Zău, aşa !

-         Chiar ?

-        Se uitau înspre Cer cu mare bucurie. Că doar din Cer ne vine salvarea, nu?

-         Cu paraşuta ?

-         Şi aşa e bine ! Pe toţi ciobanii din sat i-a făcut fericiţi ! Numai boul de soţ al meu se uita ca porcu’ şi zice “ Ia te uită, două paraşute”. “E una, mă, boule, unde vezi tu două ?” Da, dobitocu’, zice : “Uite-le, coboară din Cer.” “E una !” “Două !”. Unde vedea zăpăcitu’ două paraşute ? Pot să jur că era numai una ! Vorbesc foarte serios ! Era numai coana Nuţi ! Idiotul vedea două ! L-am lăsat pe dobitoc în pace, că băuse prea mult şi probabil de aia vedea dublu. Dar ceilalţi ciobani abia aşteaptă să vină coniţa Nuţi aici, la noi în sat.

-         De ce ?

-         I-a fascinat !

-         Cu ce ?

-        Cu croşetatul ! Păi când au văzut ciobanii, cât de bine ştie ea să croşeteze, toţi au zis că vor să facă comenzi pentru ciorapi de lână. Câte două perechi pentru fiecare cioban. Apoi, ar mai vrea fiecare şi câte un pulovăr de lână ! Am văzut că se pricepe şi la curăţenie. S-au adunat nişte munţi de gunoaie. Deci ne-am bucura să vină să ne ajute la curăţenie. Ar mai fi şi vreo zece camioane pline cu boarfe împuţite ! Cine dracu să le spele ? Asta e fată harnică ! O primim cu tot dragu !

-         Vreţi s-o puneţi la muncă ? Credeţi că vrea să muncească ?

-         De ce să nu vrea ? Nu pentru asta avem politicieni ?! Ǎsta-i rostul lor : să muncească pentru popor ! Altfel, ce nevoie am mai avea de ei ? Că ne descurcăm şi singuri, dacă ei nici atât nu vor să facă !

-         Asta e tot ?

-         Ar mai fi ceva ! Am văzut că se pricepe la telegondole ! Ar vrea şi ciobanii noştri nişte telegondole, de astea.

-         Pentru ce ?

-    Ei, pentru ce ! Să se dea şi ei cu telegondola, na ! Să le facă nişte telegondole de la stână până la primul oraş, care e la vreo 40 de kilometri. Cu maşina e prea departe. Dar cu telegondola, ar fi mai puţini kilometri. Ne-ar prinde tare bine nişte telegondole pentru ciobani. Să aibă şi ei cu ce să meargă la oraş !

-         Şi cum închei scrisoarea ?

-     Închei scrisoarea mulţumindu-i coanei Nuţi pentru că nivelul de trai al poporului a crescut foarte mult de când ea a decis să investească în telegondole.

-         În ce crezi că a mai investit coana Nuţi şi Guvernul din care a făcut parte cât timp a fost ditamai ministresa ?

-         A investit şi în spitale, şi în şcoli. Ca să le demoleze, zicea dobitocul ăsta al meu, care nu pricepe nimic. Şi a mai investit şi-n locuri de muncă. Le tot spunea leneşilor care se văitau că n-au locuri de muncă : “ Ce vă tot plângeţi că n-aveţi locuri de muncă ?! N-aveţi decât să vă privatizaţi.!” . Păi n-avea ea dreptate ? Dobitocul meu zice că cei ce îi urmau sfatul, şi se privatizau, luau o mare ţeapă. Că, de fapt, ea doar îşi bătea joc de ei, când îi îndemna să se privatizeze ! Iar după ce se privatizau, avea grijă Guvernul din care făcea şi ea parte, să le pună beţe-n roate şi în mai puţin de o lună firmele deja se închideau. Apoi ăia iar se văicăreau că n-au de muncă şi povestea se repeta. Ea le spunea din nou să se privatizeze, că acum va fi bine, şi din nou ţeapă. Asta spune zăpăcitul ăsta de soţ al meu. Dar eu nu cred asta. Şi alături de ceilalţi săteni, o aşteptăm cu drag.

-         Aproape ai terminat scrisoarea.

-       Da. Să nu uit ! Să-i scriu când va veni la noi să aducă pentru patru dintre ciobani câte două perechi de izmene, că alea vechi s-au rupt şi acuş vine iarna. Deci în total opt perechi de izmene. Să nu cumva să uite de izmene ! Că acuş vine iarna !         (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

PĂIANJEN MARE CU CRUCE - foto, video

PĂIANJEN  MARE CU CRUCE

Păianjen mare, galben, cu cruce. Cred că se numeşte Păianjen cu cruce. E incredibil de frumos. Din păcate, albinele se prind în pânza lui. Am văzut unul în grădina mea printre trandafiri şi alte plante. Vi-l arat şi vouă :

GAROFIŢE CHINEZEŞTI (gabrielamorar.blogspot.com)

GAROFIŢE  CHINEZEŞTI  - fotografii - gradina cu flori

POLIŢAII E CULŢI RĂU, BĂ FRATE !

Pentru prima dată în viaţă vedeam o mare minune : un poliţai în faţa unui raft de cărţi ! Mare minune mare ! Dar părea că se cam uită la cărţi aşa, cum se spune, ca mâţa-n calendar. Ce s-o mai lungesc, am fost tare mirată, nu m-am putut stăpâni şi l-am întrebat :

-     Ce cultură ai, domn’ poliţai ?

-     Am cultură de cartofi, bă frate.

-     Da’ cărţile îţi plac ?

-     Cărţile ? Îmi place cărţile, cum să nu, bă frate. Aş juca cărţi toată ziua, bă frate.

-     Ai comis o cacofonie.

-     Da, dimineaţă la baie. Încă mă mai doare stomacul, băăă frateeee !

-     Te întrebam despre cărţi de citit. Ca astea din raft.

-     Am citit unaaaaa, băăăă frateeeee !

-     Cum se cheamă ?

-     Abecedar, bă frate.

-     Frumoasă carte ai citit, domn poliţai. Bă frate, ca să te citez.

-     Dar mă cam inervează ! Bă frate ! Ce carte-i asta ?!

-     Poate te enervează, vrei să spui.

-     Care-i diferenţa ?

-     Dacă ceva ne produce nervi, înseamnă că ne enervează.

-     Exact asta zic şi eu, bă frate ! Mă inervează rău de tot, bă frate !

-     Numai muşchii se inervează ! Oamenii se enervează ! Degeaba îţi explic, e greu să înţelegi. Mai bine spune-mi de ce te enervează Abecedarul ?

-     Nu l-ai văzut ce mare-i ? Are o grămadă de foi, bă frate ! Am nevoie de vreo 30 de ani să-l dau gata. Da’ până la pensie tot îl citesc ! Am ajuns la litera M, bă frate.

-     Evoluezi foarte bine ! Dar despre acordul subiectului cu predicatul ai auzit ?

-     Nu-s de acord, bă frate !

-     Cu acordul ?

-     Cu acordul !

-     Deci nu eşti de acord cu acordul. Îţi place dezacordul, domn’ poliţai ?

-     Mult ! Sunt în total dezacord cu predicatorul, bă frate !

-     Cu predicatorul ?!!! Da’ ce treabă are el ?

-     Are treabă ! Că zice să nu furi, bă frate. Atunci eu ce fac ? Ce muncesc ?

-     Păi, muncă cinstită.

-     Sigur că da, bă frate !

-     Deci acordul dintre subiect şi predicat…

-    Cu predicatorul nu-s de acord, bă frate. Dar cu subiectul sunt de acord, bă frate.  Să-l lase în pace pe subiect, bă frate ! Că eu când eram mic mergeam cu el la furat, bă frate.

-     Cu cine ?

-     Cum, cu cine ?! Cu subiectul, bă frate !

-     Cum adică, cu subiectul ?!

-    Cu Ionică, bă frate. Acum e subiect de anchetă, că l-au prins la furat, băăăă frateeee ! Am încercat eu să-i pun pile, bă frate, că-i cunosc pe magistraţi, bă frate, dar…

-     Fapta asta se cheamă trafic de influenţă, domn poliţai. Cum să încerci să-i pui pile ? Doar nu vrei să fii penal ?

-   Nu înţelegi că e prietenul meu din copilărie, bă frate ? Nu înţelegi că mergeam la furat împreună, bă frate ? Atunci nu eram penal, bă frate ? Bietul meu prieten, Ionică. Bă frate ! Auzi, Ionică e subiect de anchetă, bă frate ! Sigur că sunt de acord cu subiectul Ionică, bă frate ! Dar nu-s de acord cu predicatorul, bă frate ! Sunt sătul de predicile lui, bă frate ! Auzi, cică : “Să nu furi”, bă frate !

-     Eu vorbeam despre alt acord.

-     Să nu mă crezi prost, bă frate ! Ştiu la ce acord te refereai, bă frate.

-     Nu sunt convinsă că ştii.

-   Ba ştiu, bă frate. Te refereai la acordul ăla pe care îl semnează două persoane, bă frate !

-    Acela se mai numeşte contract şi nu la contract mă refer ! Mă refer la acordul subiectului cu predicatul.

-   Exact asta spun şi eu, bă frate ! A încercat predicatorul să-l convingă pe subiectul Ionică să semneze acordul ăsta, de care zici…

-     Eu nu zic…

-     Prin care subiectul s-ar fi obligat să nu mai fure ! Eu nu am fost de acord ! Subiectul nu va semna niciodată un asemenea acord ! Niciodată !!! JOS ACORDUL !!! BĂ FRATE !       (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

CINE ESTE NUŢI ???!

Marinel n-a prea iubit cartea. A terminat o şcoală din alea care “scoate proşti”. Cel puţin una bucată prost, tot a scos şcoala pe care a absolvit-o Marinel. Dumnealui n-a auzit în viaţa lui de “cratimă”. Dacă îl întrebi de cratimă, el îţi spune că n-o cunoaşte. Iar dacă insişti, o să afli că el niciodată n-a avut boala asta. Uneori, din acest motiv, din motiv de cratimă vreau să zic, se pot produce confuzii mari de tot. Mai nou, nevastă-sa vrea să dea divorţ. Şi asta din vina unei ticăloase ! Ticăloase de cratime !

S-a întâmplat că Marinel a plecat în concediu la vila personală de vacanţă. Fără soţie. Dumneaei, doamna Marina, nevastă-sa, urmând să vină după câteva zile. Domnul Marinel a reuşit să producă nişte stricăciuni la vilă, respectiv a stricat centrala, a spart vesela, a dat foc la bucătărie încercând să-şi pregătească două ouă, a inundat bucătăria, încercând să stingă incendiul. A reuşit să stingă incendiul, dar cu ce preţ !

Când a sosit şi doamna Marina la vila de vacanţă a găsit un bilet lăsat evident, de domnul Marinel, care dorea să-i lase mesajul : “S-au produs nişte stricăciuni la centrală, veselă, bucătărie. Nu-ţi face probleme. O să repar eu tot.”.Asta dorea Marinel să-i transmită soţiei, dar fiind certat cu cratima, a scris pe bilet aşa :

“Centrala e defectă. Vesela e spartă, bucătăria inundată. Nuţi face probleme. O să repar eu tot. Mă întorc joi.”

Doamna Marina a citit biletul şi a ţipat :

-    Deci doamna Nuţi a făcut probleme ! Probleme mari ! A stricat tot ce i-a ieşit în cale ! Cine o fi Nuţi asta ?! O ticăloasă, oricum ! Ştiam eu că Marinel are o, oooo…,  oooo…, o piţi…, o prietenă ! A adus-o aici ! Să-mi distrugă casa ! Piţi… Nuţi asta ! Să-mi distrugă mie casa ! Marinele o să rămâi cu Nuţi ! Eu divorţez ! Rămâi cu Nuţi !          (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

OR FI POLITICIENII, “OAMENI IMPORTANŢI” ?

Adesea, când se vorbeşte despre unii cu o reputaţie foarte proastă, li se spune, fără ironie, “oameni importanţi”. Aceştia sunt, în general, politicieni şi afacerişti care nu ştim prin ce metode cinstite sau mai puţin cinstite s-au îmbogăţit. Vrând să mă lămuresc ce înţelege un asemenea individ, când se referă la “oameni importanţi”, l-am întrebat pe un politician :

-         Ce înţelegeţi prin “oameni importanţi” ?

-         Adică ?

-         Adică, cine sunt ei ?

-         Dar după părerea ta ? m-a întrebat el, fiindcă nu ştia ce să răspundă.

-        După părerea mea şi a multora, “oameni importanţi” sunt toţi oamenii cinstiţi din lume.

-     Deci, vrei să spui că politicienii nu sunt “oameni importanţi”, mi-a răspuns domn’ politician.           (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

EXISTĂ SOLUŢIE ŞI PENTRU SURZENIE

     Bunica s-a enervat rău de tot în urmă cu câteva zile, când i-a spus bunicului: “Pălăriile sunt curate”, iar bunicul a înţeles că “Bălăriile au fost furate” şi a zis că “Pagubă-n ciuperci !”. Bunica de nervi s-a decis să-i cumpere un aparat auditiv ca să mai aibă şi ea cu cine vorbi. Şi tot de ciudă, şi-a cumpărat şi pentru ea o bluză frumoasă cu mâneci scurte. Şi tot de ciudă a ieşit singură să se plimbe. Când a revenit acasă, a avut ocazia să testeze aparatul bunicului. Deci, bunica se privea în oglindă, mulţumită de bluza ei cea nouă :

-         E bine că am ieşit cu bluza asta cu mâneci scurte. Braţele s-au bronzat.

Bunicul a făcut o mutră tare mirată.

-         Ce te uiţi aşa ? Nici acum nu auzi ?

-         Ba, aud foarte bine, dar nu pricep.

-         Ce nu pricepi ?

-       Cum se face că bluza cu mâneci scurte ai purtat-o tu, însă s-au bronzat raţele ?        (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

MARE NECAZ ARE UN EDIL

Mare necaz a dat peste nea Ionică de la Primărie. Vila lui cea mare şi luxoasă, făcută din bani furaţi, scuze, vreau să zic, din bani curaţi, e în pericol să fie demolată. De ce ? Păi, uite ce s-a întâmplat :

În parcul cel frumos al oraşului erau nişte copaci seculari. Dar, copacii aveau paraziţi, respectiv la 12 metri înălţime, îşi făcuseră cuiburi două familii de ciori. Nea Ionică de la Primărie a spus că e prea complicat să strici nişte cuiburi aflate la o înălţime aşa mare şi ar fi mai simplu să fie tăiaţi copacii. Copacii seculari, plantaţi de strămoşii noştri ! Din păcate, dacă un cap pătrat are foarte multă putere, face mari prostii. Şi aşa, copacii au dispărut. Dar cele două familii de ciori au fost nevoite să se relocheze. Şi ghici unde s-au relocat ? Fix pe viloiul lui nea Ionică de la Primărie. Căci păsările, ce şi-au zis : “Păsărică, mută-ţi cuibul şi te du pe vila lui nea Ionică, măi, dragă, păsărică”. 

Acum nea Ionică de la Primărie va trebui să-şi dărâme vila, că altfel cum să scape de cuiburile de ciori de pe acoperiş ?!       (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

VICTORAŞ, CRINUL ALB, KLAUS ŞI BABA CLOANŢA

În Ţara Păcălelilor, a fost nuntă mare. Un Făt-Frumos pe nume Victoraş cel Victorios s-a căsătorit cu o Ileană-Cosânziană pe nume Crinuţa sau Crinul Alb-Gălbui. Peste şapte milioane de nărozi (norod = popor, nărozi = cetăţeni din popor) au participat la nuntă.

La nuntă, Crinuţa l-a invitat şi pe vecinul lor, Zmeul Zmeilor, care se mai numea şi Klaus. Acesta văzu ce bine se trăieşte în familia Crinuţei (cred şi eu ! Că doar Victoraş are victorie după victorie). Drept urmare, Zmeul Zmeilor pe nume Klaus, în calitatea sa de terţă persoană în actul de căsătorie a lui Victoraş cu Crinuţa, a spus :

-         Eu, vecinul vostru, Zmeul Zmeilor, vă anunţ că începând de mâine, voi fi invitat permanent la voi la masă.

-         Dar, stimate vecine, tu nu faci parte din familia noastră. Eu, Victoraş, m-am unit cu Crinuţa, nu cu tine. Tu nu faci parte din familie, deci nu poţi veni zilnic la masa noastră.

-         Ba da !

-         Ba nu !

-         Atunci va trebui să divorţaţi !

-         Ceee ?!

-        Să di-vor-ţaţi ! N-am fost destul de clar ?! Vrei să mai repet o dată ? Eu sunt Zmeul Zmeilor ! Eu dacă spun o dată o vorbă, e vorbă ! Totuşi îţi mai spun o dată, aşa, mai pe înţelesul tău : ori eu primesc de la voi ceea ce am cerut, ori nu primesc şi atunci voi TREBUIE să vă despărţiţi !

-         Nu, dar…, nu înţeleg. Tu nu erai în calcul, când noi ne-am căsătorit.

-         Dar sunt acum.

-    Căsătoria e un contract între două persoane. Nu poate veni o a treia persoană să modifice contractul. Şi încă post-factum ! Nu se poate aşa ceva, spune Victoriaş, dar interesant, pe un ton mieros.

-       Eu nu mai am nimic de zis, a spus Zmeul, apoi a luat-o pe Crinuţa de mână şi a dus-o  la el acasă.

Un timp, Crinuţa a gătit păpică bună pentru Zmeu.

Într-o zi, trecea pe la poarta Zmeului, Baba Cloanţa, care se mai numeşte şi P. D., adică Prima Doamnă. Cloanţa i-a spus Zmeului :

-         Zmeule, frumosule, frumoasă e Crinuţa ta. E ca un Crin Alb. Dar să ştii că dacă mă iei pe mine în locul ei, eu pot fi frumoasă ca un trandafir.

-         Ca un trandafir ?!? Uuuuuaaaauuuu, ce mult îmi plac trandafirii ! Ce fel de trandafir ?

-         Trandafir portocaliu !

-         Foarte frumos ! Îmi place mai mult trandafirul portocaliu decât crinul alb, a spus Zmeul şi i-a dat papucii Crinuţei, cu toată păpica ei bună cu tot.

Până acum Baba Cloanţa, tot urâtă a rămas. Nu seamănă deloc cu un trandafir, ci, mai degrabă, cu un şobolan. Mai ales că-i şi roade buzunarele Zmeului. Zmeul se trezeşte că are buzunarele rupte şi nu ştie de ce. Habar n-are că-i le roade Cloanţa.

Iar Crinuţa a rămas pe drumuri, e a nimănui.

Victoraş îşi caută altă familie.

Zmeul Zmeilor are speranţe mari de viitor, graţie succeselor din ultimul timp. (ssssttttt, “succese” – aşa crede el, dar eu vă spun un secret : succesul cu Baba Cloanţa e cel mai tare. Ce va păţi bietul Zmeu…...).

               Va urma.             (“Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).

EFECTUL RECLAMELOR

Ginela şi Gigel sunt în vacanţă la bunici şi trebuie să se suporte vreo două, trei zile, căci au fost lăsaţi singuri acasă.

-         Copii, o să fiţi singuri două, trei zile. Aveţi mâncare în frigider. V-am cumpărat şi două tigăi, poate vreţi să faceţi cartofi sau omletă. Să fiţi cuminţi, le-a spus bunica.

-         Ca întotdeauna, bunico.

După trei zile, se reîntorc bunicii. Frigiderul se golise. Oare au mâncat toate mezelurile, doi copii, în doar trei zile ? Dar, nu. Bunica a descoperit mezelurile în coşul de gunoi.

-         De ce aţi aruncat mezelurile ?

-         Ne-am uitat la Tv. şi le-am văzut în reclame.

-         Dar, copii, rolul reclamelor este ca produsele să se consume, nu să se arunce.

-       Aşa crezi matale, bunico. Uită-te mai atentă la reclame şi o să vezi adevărul.

-         Ce vorbeşti ?

-         Ai văzut cum arată nenii şi tantile din reclamele alea ?

-         Mda, sunt cam grăsuţi.

-        Au cel puţin 150 de kilograme. Acum ai înţeles de ce le-am aruncat ? Nu vrem să ajungem şi noi, aşa. Ştii ce ar mai lipsi ? Ar lipsi doar ca nenii şi tantile din reclamele alea să ne spună aşa :  „Ce mănânci, aia eşti. Uitaţi-vă la noi ce mâncăm şi cum arătăm. Cine face ca noi, ca noi să păţească.”

-         Dar tigăile unde sunt ?

-         Le-am aruncat.

-         De ce ?

-         Ne-am uitat la reclamele la tigăi. Şi am înţeles acelaşi lucru, ca în cazul reclamelor la mezeluri.     (Schiţă extrasă din vol. „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).

ĂLA MICU’ PICĂ

Familiile A, B, C şi D, plus Bâlbâilă stau în grădină la un pahar de vorbă, sau mai bine zis, stau de vorbă, la un pahar. D-l Alcooleanu şi d-l Beţivescu sunt deja afumaţi. Fiul familiei Beţivescu, în vârstă de patru ani, s-a urcat pe o masă, atras de nişte sticle cu care vrea să se joace. Văzându-l că se dezechilibrează, d-l Consumeanu spune :

-         Ăla micu’ pică.

-         Bine ar fi, zice d-l Derutescu.

-         Cum să fie bine ?!

-         Ar avea şi românii o viaţă mai bună.

-         Crezi ? Mă Bâlbâilă, tu ce părere ai ? Auzi ce zice D, cică dacă pică ăla micu’, va fi bine.

-         Eu zic că, că, că tă, tă, tătucul e ma, ma…

-         Cum, tătucul e mama ?

-         E ma, ma, ma, ma, ma, marea be, be, be, be, belea. Că, că pe, peş, peştele de la ca, ca, cap se-mpute, pute. Şi bu, bu, buruiana din gră, gră, grădină trebuie scoasă cu ră, ră, rădăcină. Dacă ai o Bă, Bă, Bălărie sau un Tra, Tra, Trandafir sălbatic trebuie să-l în, în, îndepărtezi cu ră, ră, rădăcină. Degeaba în, în, îndepărtezi numai un bo, bo, bo, boboc, boc.          (S. 26.06.2011).       (Schiţă extrasă din vol. « Ţara păcălelilor », autor Gabriela Morar).

DICŢIONAR AMUZANT 4: I, Î, L, M, N, O, P, R.

1)      Ienupăr = acea ie nu-i din păr ;

2)      Încă o lecţie = în colecţie ;

3)      Închisoare = soarele închis ;

4)      Întrebare = spaţiul dintre bare ;

5)      Liliac = acul lui Lili ; Lili are ac ;

6)      Liliana = Lili şi Ana ;

7)      Mânărită = mâna Ritei;

8)      Medalion = Meda e la Lyon ;

9)      Mituit = uitarea mitului ;

10)  Muşamaliza = muşamaua Lizei ;

11)  Nervos = osul nervului ;

12)  Noroios = un os în noroi ;

13)  Ocolită = o colită ;

14)  Omisiune = o anumită misiune ;

15)  Omoară = o moară ;

16)  Opoziţie = o anumită poziţie ;

17)  Opta = a alege opţiunea cu numărul opt ;

18)  Opune = a o pune ;

19)  Paparude = rudele papei ;

20)  Paralele = ele au parale;

21)  Parapantă = o pară pe pantă ;

22)  Parcare (de maşini) = are parc (de maşini) ;

23)  Parvenit = un venit par ;

24)  Poluat = un pol luat ;

25)  Portocală = port o cală ;

26)  Portofel = un fel de port ;

27)  Popas = popa e un as ;

28)  Popasul = sulul popii ;  asul popii ;

29)  Portabil = port abil ;

30)  Postură = ură pentru post ;

31)  Prăjitură = a se prăji o tură ;  prăjit cu ură ;

32)  Prevenit = înaintea venitului ;

33)  Procuratură = a procura o tură ;

34)  Profana = Ana e proafă ;  pentru fană ;

35)  Promisiune = pentru misiune ;

36)  Pronume = pentru nume;

37)  Prostie = prost cu ie ;

38)  Provenit = pentru venit ;

39)  Proverbe = pentru verbe;

40)  Puterea = pute şi e rea;

41)  Restaura = aură cu rest ;

42)  Roman = romul anului ;

43)  Romantic = un rom antic ;

44)  România = mânia romului ;

45)  Roşia Montană = roşie de munte, necoaptă, adică: gogonea ;           (Din vol. „Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).