duminică, 31 august 2014

MARE NECAZ ARE UN EDIL


Mare necaz a dat peste nea Ionică de la Primărie. Vila lui cea mare şi luxoasă, făcută din bani furaţi, scuze, vreau să zic, din bani curaţi, e în pericol să fie demolată. De ce ? Păi, uite ce s-a întâmplat :
În parcul cel frumos al oraşului erau nişte copaci seculari. Dar, copacii aveau paraziţi, respectiv la 12 metri înălţime, îşi făcuseră cuiburi două familii de ciori. Nea Ionică de la Primărie a spus că e prea complicat să strici nişte cuiburi aflate la o înălţime aşa mare şi ar fi mai simplu să fie tăiaţi copacii. Copacii seculari, plantaţi de strămoşii noştri ! Din păcate, dacă un cap pătrat are foarte multă putere, face mari prostii. Şi aşa, copacii au dispărut. Dar cele două familii de ciori au fost nevoite să se relocheze. Şi ghici unde s-au relocat ? Fix pe viloiul lui nea Ionică de la Primărie. Căci păsările, ce şi-au zis : “Păsărică, mută-ţi cuibul şi te du pe vila lui nea Ionică, măi, dragă, păsărică”. 
Acum nea Ionică de la Primărie va trebui să-şi dărâme vila, că altfel cum să scape de cuiburile de ciori de pe acoperiş ?!       (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu