miercuri, 13 iunie 2018

E ROȘIA MONTANĂ, RAIUL PE PĂMÂNT ?



(Redau o scriere mai veche, pe care nu am publicat-o pe net până acum. Așteptam să se mai liniștesască apele, lumea să-și facă oarecare ordine în idei, pentru a putea înțelege. Pentru că dacă e prea multă invidie  și  interese personale  și  instigare la ură  și mituire a protestatarilor, nu înțelege nimeni nimic și e muncă în zadar să faci pe cineva să înțeleagă ceva). 
E ROȘIA MONTANĂ, RAIUL PE PĂMÂNT ?
(CEI MAI MULȚI SUNT ȘI PRO ȘI CONTRA)
Ei spun ba că e, ba că nu e.
Pentru că mă întreabă lumea de ce tot tac şi nu mă mai opresc din tăcut pe tema Roşia Montană, că doar vorba cuiva: “toţi proştii îşi dau cu părerea pe tema asta”. Tocmai de aia eu nu zic nimic, nu fac parte din categorie. Să vezi idee :
  • Măi fată, de ce taci, de ce nu spui nimic pe tema asta ? Că, vorba aia, eşti din zonă, ştii mult mai multe decât alţii. Nu vezi cum îşi dă orice neştiutor cu părerea, ca proasta-n târg ? Vorbeşte şi tu !
  • Ca proasta-n târg ?!
  • De ce taci, când toţi proştii vorbesc ?!
  • Tocmai d’aia ! Când proştii vorbesc, inteligenţii, mai bine să tacă ! Nu că aş fi eu chiar atât de inteligentă cum par, dar totuşi…


Știi care-i POANTA ? Dacă domnul premier PO(A)NTA spune “DA” de pe fotoliul din Guvern şi spune “NU” de pe scaunul de parlamentar, şi dacă domnii ministri care sunt şi parlamentari procedează la fel, adică spun “da” la executiv şi “nu” la legislativ, şi dacă toţi politicienii noştri spun “da” când sunt la putere şi “nu” când sunt în opozitie, atunci cetăţeanul cinstit, ce să spună ?
Întotdeauna, pe orice temă, unii vor fi pro, alţii contra. Dar când aceleaşi persoane sunt atât pro, cât şi contra, atunci ce să mai înţelegi ?
Părerea mea mai lipseşte ! Doar câteva idei şi recomandări :
În primul rând le recomand insistent celor ce spun că acolo e Raiul, să se mute în acel Rai. E momentul perfect, vine iarna. Acolo e iarnă din luna octombrie până în aprilie, jumătate de an. Mutaţi-vă, vă rog în Rai ! Tare aş fi curioasă să văd cât o să rezistaţi, cred că nici măcar o zi. Ar fi un moment foarte bun şi acum, în septembrie, pentru că e vreme ploioasă, iar o zonă plină de bălării şi cu drumuri neasfaltate, pline de noroi, te ajută să vezi “Raiul” cu adevărat. Nu seamănă cu Raiul pe care mi-l imaginez eu. Acum, e adevărat, fiecare îşi imaginează Raiul cum vrea, nimeni nu l-a văzut. Eu mi-l imaginez plin de flori, râuri, copaci, păsări, animale. Alţii şi-l imaginează plin de bălării, noroi şi cu drumuri greu circulabile.
Celor ce ar dori să-mi urmeze recomandarea şi să se mute în acest Rai, le recomand zona de sus, la distanţe de zeci de kilometri de primul magazin, cu drumuri neasfaltate, unde se ajunge foarte greu chiar şi cu maşina, dar pe jos, pentru cine nu are maşină e îngrozitor de obositor, mai ales dacă ai şi sacoşele pline. Vă rog, mutaţi-vă în Rai, în zona de sus, acolo unde, “întoarce uliul”, cum spun oamenii muntelui. (Expresia “unde întoarce uliul”, sigur nu o înţeleg bucureştenii. Vă explică o munteancă ce înseamnă. Înseamnă că acolo e capăt de linie, adică de acolo, mai departe nu prea mai ai unde să mergi).
E ciudat cum se comportă unii. Pleacă de bună-voie din Rai, apoi spun oricui îi ascultă cât e de frumos în Rai. Am auzit pe cineva vorbind despre acest “Rai”, dar acea persoană a părăsit în urmă cu foarte mulţi ani, acest Rai. De ce ar vrea cineva să plece din Rai, de bună-voie ? Nici măcar Adam şi Eva n-au plecat din Rai de bună-voie.
Latura umoristică nu lipseşte. Nu numai autorităţile sunt atât pro, cât şi contra, dar şi protestatarii. Ba mai mult, unii nici nu ştiu unde se află şi de ce se află acolo. Cum or fi ajuns ? Au picat din nori ? De exemplu, în urmă cu vreo opt ani, o televiziune de la judeţ, care era anti-proiect la acea vreme (mai târziu s-a dat pe brazdă, şi evident, a devenit şi ea pro-proiect, aşa cum face orice căţeluş, latră, latră, până când îi arunci un os de ros. “Câinele de pază al societăţii, păcălit cu un oscior ?”, vă întrebaţi, probabil. Ei, nu. Dar bietul câine de pază era aproape leşinat. Altfel nu punea boticul. Am închis paranteza).
Deci, vă spuneam despre televiziunea, care a transmit în direct de la un miting. Transmisiune în direct, mare greşeală. Televiziunea spera ca toţi protestatarii să ştie pe ce lume trăiesc. Vezi, să nu. Uite ce a ieşit :
  • De ce aţi venit aici ? a fost întrebat un tânăr de vreo 17 ani.
  • Am venit aici ca să salvăm Delta Dunării !
BRAVOOOOOOOOOSSSSS !!!!
Cine te-a plătit, mă, băiatule ? Ţi-a dat măcar de un suc ? Văd că a uitat să-ţi spună unde te afli şi ce trebuie să strigi ! E frumos să mergi la miting la Roşia Montană şi să scandezi : “Salvăm Delta Dunării ! Salvăm Delta Dunării !” ? (Probabil, a urmat miting în Deltă, unde s-o fi scandat “Salvăm Roşia Montană”).
Continuăm discuţia cu băiatul care a căutat Delta Dunării şi a găsit Roşia Montană, şi nici măcar nu şi-a dat seama :
  • Ce crezi tu că se vede în faţa noastră ?
  • Chestia asta mare ? E o stâncă uriaşă. N-am mai văzut aşa ceva. Pare un munte.
  • Păi, e ! Şi Dunărea pe unde trece ?
  • Habar n-am. Pe la poalele muntelui, bănuiesc.
  • În ce zonă a ţării crezi că te afli ?
  • În sud !
  • Sigur ?
  • Absolut.
Alt protestatar :
- Eu azi şi mâine strig “să plece”, apoi alte două zile o să strig “să rămână”.
Dau o informaţie preţioasă, protestatarilor de meserie : DUNĂREA NU TRECE PRIN ROȘIA MONTANĂ !
În ce mă priveşte, eu vreau să fie bine. Cum va fi, dar să fie bine. Cum va fi mai bine, asta se va şti după o analiză serioasă. Dacă se va face.        (Extrasă din „Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu