-
Tu practici vreun sport pe acolo, prin America ? îl întreabă bunicul pe vărul din America.
-
Da, sunt pasionat de curling.
-
E cam urât din partea ta, aş zice chiar că ar trebui să-ţi fie ruşine, dar, pe de altă parte, să ştii că şi pe aici se practică acest sport.
-
Mă bucur să aud asta.
-
Da, la noi ăsta e chiar sport naţional.
-
Credeam că altul e sportul naţional.
-
Care, furtul ?
-
Nu, fotbalul.
-
Fotbalul e pe locul trei, după curling-ul ăsta, cum îi zici tu, şi după furt.
-
Deci aveţi curling în România.
-
Da, aici sunt cei mai mulţi lingăi de cu..., de funduri de şefi. Se practică aproape peste tot la locul de muncă şi foarte mult în politică.
-
Curling-ul se practică în politică ?!
-
Ooo, mamo, mamo, ce se mai practică ! Se practică şi între colegi, prieteni, vecini, atunci când interesul cere.
-
Nici nu am ştiut ce mare pasiune pentru sport au românii. [Schiță extrasă din vol. „Din Țara lui T.B. (Trăiți Bine !)”, autor Gabriela Morar.]
Pagini
- Prima pagina
- DRAPELUL ROMÂNIEI
- VERSURI SATIRICE
- ACTUALITATEA ACIDǍ
- Din vol. "Ne merge bine", cap. II : "UUU…MOR DE BINE"
- Din vol. "Ţara păcălelilor", cap. II : "DESPRE OAMENI CINSTIŢI"
- Din vol. "Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie", cap. II : "UNDE CAPUL SE PLEACǍ, E VAI DE PICIOARE"
- B, BA, BA, BAL, BALB, BALBAIELI !
- PROVERBE
- CADOURI ŞI URǍRI DE SĂRBĂTORI
- D'ALE LUI GIGEL
- UMOR NEGRU
joi, 28 iunie 2018
SPORTUL LA ROMÂNI
marți, 26 iunie 2018
CENTENAR TRIST. 100 DE ANI DE LA MOARTEA MARELUI POET GEORGE COȘBUC
CENTENAR
TRIST. 100 DE ANI DE LA MOARTEA MARELUI POET GEORGE COȘBUC
În 9 mai 2018 s-au împlinit 100 de ani de la moartea marelui poet
român GEORGE COȘBUC, la doar 51 de ani.
Pentru mine cea mai frumoasă poezie a fost și a rămas o poezie a
lui George Coșbuc, poezia „CONCERTUL PRIMĂVERII”.
Se preda la școală această superbă poezie pe vremea când eram
elevă. Cred că eram în clasa a III-a când am învățat această
poezie. Erau doar 6 strofe, poezia e mai lungă, are 10 strofe. Mi-a
plăcut atât de mult, că am citit-o doar o dată și am reținut-o.
O altă poezie frumoasă despre primăvară este „VESTITORII
PRIMĂVERII”.
George Coșbuc a iubit
mult primăvara, dacă a putut să scrie poezii atât de
frumoase ! Dar,
tot într-o zi de primăvară, în 9 mai 1918 a plecat spre veșnicie.
Coșbuc a iubit
și țara. Vedem asta în „Cântece de vitejie”
, din care enumăr câteva :
„Cântec”, „Dunărea și Oltul”, „Pentru libertate”,
„Stema țării”, „Graiul neamului”, „Cântec (Țară-avem
și noi sub soare)”. Iar
în „Periodice”,
poemul „Patria română”,
etc.
Dar,
nu a mai avut răbdare să mai stea puțin, până în decembrie 1918
ca să trăiască MAREA UNIRE. A plecat cu 7 luni înainte. Oare ce
poeme ar fi scris despre UNIRE ?
George
Coșbuc și-a
iubit și fiul,
dar
acesta a avut o moarte violentă la numai 20 de ani. Probabil acest
mare necaz, i-a grăbit poetului
moartea.
Să ne amintim de marele poet
George Coșbuc, la 100 de ani de la plecarea lui spre veșnicie.
„Cântec”
de George Coșbuc
Ți-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,
Din stejarul Romei, tu mlădiță ruptă,
Și-ți cântai amarul din caval și nai,
Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptă
Ștefan și Mihai.
Când ți-or pune piedici dușmanii să cazi
Spada ta să fie și de-acum, române,
Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,
Și
te-ncrede-a pururi că
vei fi și mâine
Tare cum ești azi !
Sus ridică fruntea, vrednice popor !
Câți vorbim o limbă și purtăm un nume,
Toți s-avem o țintă și un singur dor –
Mândru să se-nalțe peste toate-n lume
Steagul tricolor !
„Concertul
primăverii”, de George Coșbuc
Chiar acum din crâng venii
Și c-o veste bună !
Iarăși e concert, copii;
Merg și eu, și tu să vii,
Mergem împreună.
Vrei programă, lămurit ?
Stăi puțin să caut.
Cucul, un solist vestit,
De printr-alte țări venit,
Va cânta din flaut.
Cântăreața dulce-n grai
Cea numită „perla
Cântăreților din mai”,
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.
Va-ntona apoi un psalt
„Imnul veseliei”
Corul dintr-un fag înalt.
Vor cânta-n sopran și-n alt
Graurii câmpiei.
Turturelele-n tenor
Și-alte voci măiestre,
Toate după glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de orchestre.
Voci de gaițe care fac
Să coboare ploaia,
Și-ntr-o scoarță de copac
O să bată tica-tac
Tactul, gheunoaia.
xxxxxxxx
„Vestitorii
primăverii”, de George Coșbuc
Dintr-alte țări de soare pline,
Pe unde-ați fost și voi străine,
Veniți, dragi păsări, înapoi –
Veniți cu bine !
De frunze și de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiți de voi.
În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-ați lăsat ? Nu v-a fost dor
De țara voastră ?
N-ați plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor ?
Voi ați cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-ați adus
De noi aminte !
Străinilor voi nu le-ați spus,
Că doine ca a noastre nu-s ?
Și-acum veniți cu drag în țară !
Voi revedeți câmpia iară,
Și cuiburile voastre-n crâng !
E vară, vară !
Aș vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng !
Cu voi vin florile-n câmpie
Și nopțile cu poezie
Și vânturi line, calde ploi
Și veselie.
Voi toate le luați cu voi
Și iar le-aduceți înapoi !
miercuri, 13 iunie 2018
E ROȘIA MONTANĂ, RAIUL PE PĂMÂNT ?
(Redau o scriere mai veche, pe care nu am publicat-o pe net până acum. Așteptam să se mai liniștesască apele, lumea să-și facă oarecare ordine în idei, pentru a putea înțelege. Pentru că dacă e prea multă invidie și interese personale și instigare la ură și mituire a protestatarilor, nu înțelege nimeni nimic și e muncă în zadar să faci pe cineva să înțeleagă ceva).
E ROȘIA MONTANĂ,
RAIUL PE PĂMÂNT ?
(CEI MAI MULȚI SUNT
ȘI PRO ȘI CONTRA)
Ei spun ba că e, ba că nu
e.
Pentru că mă întreabă lumea de ce tot tac şi nu mă mai opresc
din tăcut pe tema Roşia Montană, că doar vorba cuiva: “toţi
proştii îşi dau cu părerea pe tema asta”. Tocmai de aia eu
nu zic nimic, nu fac parte din categorie. Să vezi idee :
-
Măi fată, de ce taci, de ce nu spui nimic pe tema asta ? Că, vorba aia, eşti din zonă, ştii mult mai multe decât alţii. Nu vezi cum îşi dă orice neştiutor cu părerea, ca proasta-n târg ? Vorbeşte şi tu !
-
Ca proasta-n târg ?!
-
De ce taci, când toţi proştii vorbesc ?!
-
Tocmai d’aia ! Când proştii vorbesc, inteligenţii, mai bine să tacă ! Nu că aş fi eu chiar atât de inteligentă cum par, dar totuşi…
Știi care-i POANTA ? Dacă domnul premier PO(A)NTA spune “DA”
de pe fotoliul din Guvern şi spune “NU” de pe
scaunul de parlamentar, şi dacă domnii ministri care sunt şi
parlamentari procedează la fel, adică spun “da”
la executiv şi “nu” la legislativ, şi
dacă toţi politicienii noştri spun “da” când
sunt la putere şi “nu” când sunt în opozitie,
atunci cetăţeanul cinstit, ce să spună ?
Întotdeauna, pe orice temă, unii vor fi pro, alţii contra.
Dar când aceleaşi persoane sunt atât pro, cât şi contra, atunci
ce să mai înţelegi ?
Părerea mea mai lipseşte ! Doar câteva idei şi recomandări :
În primul rând le recomand insistent celor ce spun că acolo e
Raiul, să se mute în acel Rai. E momentul perfect, vine iarna.
Acolo e iarnă din luna octombrie până în aprilie, jumătate de
an. Mutaţi-vă, vă rog în Rai ! Tare aş fi curioasă să văd
cât o să rezistaţi, cred că nici măcar o zi. Ar fi un moment
foarte bun şi acum, în septembrie, pentru că e vreme ploioasă,
iar o zonă plină de bălării şi cu drumuri neasfaltate, pline de
noroi, te ajută să vezi “Raiul” cu adevărat. Nu seamănă cu
Raiul pe care mi-l imaginez eu. Acum, e adevărat, fiecare îşi
imaginează Raiul cum vrea, nimeni nu l-a văzut. Eu mi-l imaginez
plin de flori, râuri, copaci, păsări, animale. Alţii şi-l
imaginează plin de bălării, noroi şi cu drumuri greu circulabile.
Celor ce ar dori să-mi urmeze recomandarea şi să se mute în
acest Rai, le recomand zona de sus, la distanţe de zeci de kilometri
de primul magazin, cu drumuri neasfaltate, unde se ajunge foarte greu
chiar şi cu maşina, dar pe jos, pentru cine nu are maşină e
îngrozitor de obositor, mai ales dacă ai şi sacoşele pline. Vă
rog, mutaţi-vă în Rai, în zona de sus, acolo unde, “întoarce
uliul”, cum spun oamenii muntelui. (Expresia “unde
întoarce uliul”, sigur nu o înţeleg bucureştenii.
Vă explică o munteancă ce înseamnă. Înseamnă că acolo e capăt
de linie, adică de acolo, mai departe nu prea mai ai unde să
mergi).
E ciudat cum se comportă unii. Pleacă de bună-voie din Rai,
apoi spun oricui îi ascultă cât e de frumos în Rai. Am auzit pe
cineva vorbind despre acest “Rai”, dar acea persoană a părăsit
în urmă cu foarte mulţi ani, acest Rai. De ce ar vrea cineva să
plece din Rai, de bună-voie ? Nici măcar Adam şi Eva n-au
plecat din Rai de bună-voie.
Latura umoristică nu lipseşte. Nu numai autorităţile
sunt atât pro, cât şi contra, dar şi
protestatarii. Ba mai mult, unii nici nu ştiu unde
se află şi de ce se află acolo. Cum or fi ajuns ? Au picat
din nori ? De exemplu, în urmă cu vreo opt ani, o televiziune de la
judeţ, care era anti-proiect la acea vreme (mai târziu s-a dat pe
brazdă, şi evident, a devenit şi ea pro-proiect, aşa cum face
orice căţeluş, latră, latră, până când îi arunci un os de
ros. “Câinele de pază al societăţii, păcălit cu un oscior ?”,
vă întrebaţi, probabil. Ei, nu. Dar bietul câine de pază era
aproape leşinat. Altfel nu punea boticul. Am închis paranteza).
Deci, vă spuneam despre televiziunea, care a transmit în direct de
la un miting. Transmisiune în direct, mare greşeală.
Televiziunea spera ca toţi protestatarii să ştie pe ce lume
trăiesc. Vezi, să nu. Uite ce a ieşit :
-
De ce aţi venit aici ? a fost întrebat un tânăr de vreo 17 ani.
-
Am venit aici ca să salvăm Delta Dunării !
BRAVOOOOOOOOOSSSSS !!!!
Cine te-a plătit, mă, băiatule ? Ţi-a dat măcar de un suc ?
Văd că a uitat să-ţi spună unde te afli şi ce trebuie să
strigi ! E frumos să mergi la miting la Roşia Montană şi să
scandezi : “Salvăm Delta Dunării ! Salvăm Delta Dunării !” ?
(Probabil, a urmat miting în Deltă, unde s-o fi scandat “Salvăm
Roşia Montană”).
Continuăm discuţia cu băiatul care a căutat Delta Dunării şi
a găsit Roşia Montană, şi nici măcar nu şi-a dat seama :
-
Ce crezi tu că se vede în faţa noastră ?
-
Chestia asta mare ? E o stâncă uriaşă. N-am mai văzut aşa ceva. Pare un munte.
-
Păi, e ! Şi Dunărea pe unde trece ?
-
Habar n-am. Pe la poalele muntelui, bănuiesc.
-
În ce zonă a ţării crezi că te afli ?
-
În sud !
-
Sigur ?
-
Absolut.
Alt protestatar :
- Eu azi şi mâine strig “să plece”, apoi alte două zile
o să strig “să rămână”.
Dau o informaţie preţioasă, protestatarilor de meserie :
DUNĂREA NU TRECE PRIN ROȘIA MONTANĂ !
În ce mă priveşte, eu vreau să fie bine. Cum va fi, dar să fie
bine. Cum va fi mai bine, asta se va şti după o analiză serioasă.
Dacă se va face. (Extrasă din „Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).
APĂ PREŢIOASĂ
(Redau mai jos o schiță tragico-umoristică, scrisă de mine demult, în ianuarie 2012).
APĂ
PREŢIOASĂ
-
Mătuşico, m-am mutat şi eu aici la oraş, aproape de matale. Acum ne vom vedea mai des.
-
Mă bucur. Un prim sfat ţi-aş da : să nu cumva să consumi apă de la robinet.
-
De ce ? Costă prea mult ?
-
E şi asta, costă mai mult decât apa minerală. Dar, mai grav e că îţi dă dureri mari de stomac. Să nu păţeşti ca nepotul. A venit astă-vară la mine pentru două săptămâni, şi aproape tot timpul a stat în baie. L-am sfătuit să nu mai bea apă de la robinet sau măcar să o fiarbă. A zis că el nu-şi pierde timpul cu fiertul apei. Aşa că şi-a pierdut timpul stând pe… tron. El e obişnuit cu apă bună de munte, apă de izvor. Ştii ce a zis ? Auzi la el :
„Bunico, de ce nu te abonezi la o altă firmă de apă, care să-ţi dea apă de calitate ?” „Parcă am de ales.” „Probabil apa asta e foarte ieftină, de aceea e aşa mizerabilă.” „Da, e ieftină, mă costă numai jumătate de pensie.”-
Mătuşico, să ştii că şi eu, după ce m-am mutat aici, m-am mirat foarte mult, aflând că apa de la robinet e mai scumpă decât apa minerală. Am avut chiar intenţia să renunţ la abonamentul la firma asta care o distribuie, şi să o înlocuiesc cu apă minerală. Chiar şi la baie.
-
E o idee bună.
-
Fiind foarte revoltată, am mers la firmă, să îi iau la întrebări.
-
Dacă aş fi ştiut, veneam şi eu cu tine.
-
Să vezi tupeu la ei. I-am întrebat de ce e aşa scumpă apa. Mi-au spus că e normal să fie scumpă, pentru că firma aparţine partidului. Partidul acesta pare a fi foarte flămând.
-
Şi însetat. Parcă ar fi partidul lui Setilă şi Flămânzilă. Nu se satură niciodată.
-
Şi mi-au spus ca ar trebui să îmi pară bine pentru că ei binevoiesc să ne-o dea chiar şi aşa. Că, altfel, ce am face ?
-
Mult tupeu pot avea !
-
Simţeam că explodez de nervi. M-am întors acasă, am luat câteva medicamente, ca să mă calmez, am băut un litru de cafea şi mi-am zis, că singura soluţie este să încerc să fiu optimistă şi să-mi stăpânesc nervii. Sau măcar pentru o perioadă să mă calmez, până când se vor trezi la realitate şi alţi concetăţeni. Cafeaua am făcut-o cu apă minerală, însă medicamentele le-am luat cu apă de la robinet. Nu-ţi spun ce a urmat.
-
Bănuiesc. Ai stat pe tron câteva ore.
-
Exact.
-
Dar măcar te-ai calmat.
-
Pentru un timp.
Vine încă o vecină, specializată în diversiuni. (Am o bănuială, că ar fi omul partidului stăpân pe apa oraşului) :-
Despre ce vorbeaţi ?
-
Despre calitatea proastă şi preţul uriaş al apei din oraşul nostru.
-
Să ştiţi că şi eu am fost furioasă la început. Dar, privind cu atenţie apa, am înţeles de ce are aşa preţ mare.
-
De ce ?
-
Ai văzut ce culoare frumoasă are ?
-
Ooo, da. E gălbuie. Sau maronie.
-
Exact. Văzând frumoasa culoare gălbuie a apei, mi-am zis :
„Să ştii că firma asta furnizoare de apă are multă grijă de consumatori, şi purifică apa cu aur”.După câteva zile, culoarea apei era galben-maronie. Mi-am zis :„De data asta au cam exagerat cu grija faţă de sănătatea consumatorului şi au pus cam mult aur. Şi din cauza asta, de galbenă ce e, a devenit maronie”. Mi-am zis : „Culoarea diferă, ca şi la hepatită. Când e mai puţin gravă, te îngălbeneşti şi ai hepatită. Când boala e mai gravă, devii maroniu şi ai icter. Deci apa este super-purificată. Cu o mare cantitate de aur. De aia e maronie”.Gândind aşa, am băut un pahar din apa minunată. E adevărat că imediat după aceea, am avut dureri groaznice de stomac, dar mi-am zis că apa super-purificată, n-are ce rău să-mi facă. Ce mai e şi prostia aia, că apa de calitate trebuie să fie incoloră, inodoră şi insipidă ?-
Ce înseamnă asta ?
-
Fără culoare, fără miros şi fără gust. Ba uite că poate să aibă şi culoare, şi miros, şi gust.
-
Da, să ştii că ai dreptate. Apa noastră de la robinet are culoare, miros şi gust. Uneori miroase a ceva, mi-e şi ruşine să zic cuvântul. Cât despre gust… . Şi nepotul zicea că are nu ştiu ce gust ciudat şi că îi lasă pe limbă un strat de nisip.
-
Mătuşico, eu îţi spun că nu trebuie să mai bârfim firma distribuitoare de apă, era să zic firma care fabrică apa. Firma are mare grijă de noi. Ne dă apă de super-calitate, ce dacă are culoare, miros şi gust ? Apa e de super-calitate ! Drept dovadă : o plătim scump ! (D. 08.01.2012).
-
- (Schiță extrasă din vol. „Unde nu-i cap, paloșul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).
Etichete:
apa,
apa are culoare și gust și miros,
apa are de toate,
apa murdara,
apa prețioasă,
apa scumpa,
apă gălbuie,
apă maronie,
hepatită,
icter
PARAZIȚII DIN APĂ
PARAZIȚII DIN APĂ
APA din Alba-Iulia are
FOARTE MUUUUUUUUULȚI
PARAZIȚI.
Nu-i mai suportăm !
Demult tot scriu despre ei.
Citiți despre PARAZIȚII
APEI, pe blogul meu, la adresele :
https://gabrielamorar.blogspot.com/2018/06/apa-pretioasa.html
https://gabrielamorar.blogspot.com/2018/06/apa-pretioasa.html
Citiți despre PARAZIȚII APEI, și în mass-media locală, la adresele :
https://alba24.ro/la-apa-ctta-salariile-si-indemnizatiile-sefilor-curg-ca-apa-pe-conducta-prime-anuale-de-pana-la-15-000-de-euro-pentru-realizarea-planului-de-incasari-569898.html (articol
publicat în 2017).
https://alba24.ro/psd-alba-cerem-sanctionarea-administratiei-din-alba-iulia-nu-e-in-stare-sa-gestioneze-serviciile-publice-658946.html (articol publicat în iunie 2018).
(Aliluia ! PSD-ul ia
atitudine ! De când așteptam asta ! Nu mai speram ! În sfârșit
!)
luni, 11 iunie 2018
CUM ARATĂ O DAMĂ DE CALITATE SUPERIOARĂ ?
Am mers în vizită la o mătușă, la țară. Acolo, magazine
puține. Așa că, i-am cumpărat câteva mici cadouri, toate „de
calitate superioară”. Mătușica (tanti Nuți se numește) le-a
acceptat pe toate, în afară de unul :
- Ăștia nu-i pot primi !
- De ce ?!
- Uite ce scrie aici : „Chiloți de damă de calitate
superioară”.
- Și ?
- Păi, uită-te la mine. Eu nu sunt „damă de calitate
superioară” ! (Schiță extrasă din vol. „Din
Țara lui T.B. (Trăiți Bine !)”,
autor Gabriela Morar).
MAREA BATJOCURĂ DIN ORAȘUL MARII UNIRI
MAREA BATJOCURĂ DIN ORAȘUL
MARII UNIRI
Scrisoare deschisă către mai
marii orașului și către organele statului îndreptățite să
verifice respectarea legislației de către furnizorii de servicii
”Stăpânii” orașului UNIRII MARI sunt mai presus de lege !
Bieții noștri strămoși dacă ar ști pe ce mâini a ajuns orașul
UNIRII ! Oare ce ar spune ? Câte sacrificii au făcut pentru un
viitor mai bun, în care cetățenii cinstiți să fie respectați de
cei ce administrează țara ! DAR, LA CE BUN ? Uite cu ce ne-am
ales la 100 de ani de la MAREA UNIRE ! Nicăieri în țară nu se
întâmplă așa ceva ! Să nu mai vorbim de alte popoare, care știu
să se facă respectate.
La Alba e așa :
Partidul portocaliu aliat cu
cel galben-albastru
(de fapt pare a fi aliat cu toate partidele locale, numai cu
cetățenii cinstiți, NU !) au pus lăbuțele pe firmulița de apă,
care pare a fi o mină de aur.
I-aș întreba :
1. Stimați și Prea-Cinstiți stăpâni ai orașului, cum
e posibil să fiți SINGURII care calcă în picioare legislația
privind FURNIZORII DE SERVICII, tocmai voi, care sunteți
CINSTEA ÎNTRUCHIPATĂ ?
Care legislație ?
Aia care spune că toți furnizorii de servicii (chiar și voi,
cei de la SC APA Alba Iulia) sunt OBLIGAȚI SĂ CITEASCĂ O DATĂ LA
TREI LUNI, CONTOARELE ! (În general, voi le citiți o dată la 2, 3,
4 ani).
Și nu numai să le citească, așa cum ați făcut voi în luna
martie 2018. Le-ați citit și atât ! Nu ați ținut cont de citire
! Ați continuat să EMITEȚI FACTURI SUPRA-ESTIMATE ! Nu vă
convenea cantitatea consumată, era prea mică ! Așa că v-ați
făcut că plouă ! Și ați continuat să emiteți facturi umflate.
Nu le-ați umflat mult, numai un pic, de vreo 10 (ZECE) ori, așa cum
faceți de prea mult timp ! DE PREA MULT TIMP ! Încă nu v-ați
săturat ? Însetați mai sunteți !
Încă nu v-ați făcut plinul ?
2. A doua încălcare a legislației, care se vede de la o poștă,
e cea referitoare la codul de
bare care trebuie să existe pe facturi. Legea asta e veche,
dar voi abia acum dați semne că parcă-parcă ați vrea s-o luați
în seamă. Doar pe asta, cu codul de bare, că în rest vă credeți
stăpâni pe moșie !
3. Apoi, ESTIMAREA. Voi nu știți ce înseamnă „ESTIMARE”
sau vă prefaceți că nu știți ?! MERGEȚI LA ȘCOALĂ, BĂĂĂĂĂ
CARAGHIOȘILOR, SĂ ÎNVĂȚAȚI CE-I AIA „ESTIMARE” !
Uite, vă dau eu o lecție gratuită : pentru ESTIMARE trebuie să
țineți cont de ISTORICUL CONSUMULUI din ultimul an. Sau nu știți
ce-i ăla „ISTORIC” ?
4. O altă MARE NEREGULĂ și MARE TICĂLOȘIE este PLATA DE DOUĂ
ORI ! O dată pentru apa consumată, apoi aceeași cantitate taxată
încă o dată, la canalizare. Dar NU merge în canal toată apa
consumată, băi, Prea-Cinstiților ! Mare parte ajunge în grădină
(în cazul celor ce locuiesc la case).
5. O altă MARE TICĂLOȘIE se întâmplă atunci când clientul
merge să-și înnoiască contractul. Dacă nu ești cu ochii-n
patru, te fentează cu mare talent. Atenție alba-iulieni când vă
reînnoiți contractul ! Fiți cu ochii-n patru, ca atunci când
erați copii, și mai era câte unul cu degetele lungi. Altfel, poate
vă vor trece tot terenul pe care-l dețineți, ca fiind spațiu
construit. Și apoi o să plătiți vreo sută de lei pentru un
metru, doi, consumați, pentru că vor trece pe factură FOAAAAAARTE
MUUUUUUULTĂ APĂ DE PLOAIE, care cică ar ajunge de pe acoperișul
vostru păcătos, fix în Prea-Curatul lor canal. Și MIZERIA asta
va dura câțiva ani, până vine vremea să reînnoiți contractul.
6. O altă MARE NESIMȚIRE este atitudinea total nepoliticoasă a
instalatorilor sau cum s-or chema indivizii ăia care pun conducte.
Speță : Lumea care stătea la coadă, la Casierie a asistat la
un spectacol HIDOS, la fel de HIDOS cum sunt și caracterele
angajaților de la Apă. Au venit niște cetățeni, pentru a cere să
li se tragă conductă, au vorbit cu niște indivizi, probabil
funcționari și instalatori. După ce au plecat cetățenii,
canaliile firmei de apă, instalatori, probabil, au vorbit foarte
urât despre acei cetățeni. Îl citez întocmai pe unul dintre ei,
evident un instalator analfabet : „Trebe să merem să le băgăm
apă la niște sărântoci !”
Hei, conducerea firmei SC APĂ (scapă cine poate ?), am o
întrebare : Cum îi angajați pe ăștia ? Pe ce criterii ? Se dă
CONCURS DE ÎNJURĂTURI ? Sau se dă CONCURS DE SCUIPAT CLIENȚII ÎN
FAȚĂ ?
7. „COMPETENȚA” INSTALATORILOR este o MARE PROBLEMĂ pentru
clienți. Dacă ai vreo problemă ce ține de „competența”
minunaților și unicilor instalatori ai acestei prea-competente
firme, o să-ți trimită vreo trei echipe. Azi una, mâine alta,
poimâine… sosește a treia echipă ! Uraaaaaa ! „În sfârșit
se rezolvă, zici tu”. Doar că cele trei echipe nu au frecventat
aceleași școli, sau nu au frecventat școli deloc, așa că fiecare
echipă va spune că nu e bine ce a spus cealaltă ! Știu ce scriu,
sunt Stan Pățitul ! Mă rog, Stana Pățita.
ĂSTA-I RESPECTUL FIRMEI
DE APĂ DIN ALBA-IULIA ! RUȘINE !
RUȘINE, RUȘINE, RUȘINE !
Le doresc din suflet, să aibă parte de răsplată după faptă.
POATE MINISTRUL JUSTIȚIEI AR FI BINE SĂ TRIMITĂ UN CONTROL LA
S.C. APĂ ALBA-IULIA ! Din altă parte nu avem nici o speranță !
Unde să-i reclami ?
La Protecția Consumatorului ? Dar ei sunt prea mici, nu au curaj
și putere să-i ia la întrebări pe ditamai barosanii.
La Parchet ? N-au ce să le facă.
Să te plângi vreunui deputat sau senator de Alba ? De parcă ei
nu știu care-i situația ! A făcut vreunul ceva ? NU !!!
Doar dacă ar veni o comisie de la București, aflată poate chiar
în subordinea ministrului.
Despre această firmă de ticăloși, vă rog citiți și presa
locală, la adresa :
https://alba24.ro/la-apa-ctta-salariile-si-indemnizatiile-sefilor-curg-ca-apa-pe-conducta-prime-anuale-de-pana-la-15-000-de-euro-pentru-realizarea-planului-de-incasari-569898.html
sâmbătă, 26 mai 2018
MAI SUNT ȘI OAMENI MULȚUMIȚI !
Am
mers în vizită la prietena mea Ela. Când am ajuns la ușă, am
auzit că se ruga, așa că am stat cuminte la ușă, să nu o
întrerup. Nu, nu, nu ! Nu am tras cu urechea ! Categoric NU !
Totuși, am auzit și m-am mirat :
„Îți
mulțumesc Doamne că mi-ai dat așa un soț inteligent ! Și așa o
soacră inteligentă !”
În
acest moment solemn, m-am așezat și eu frumos, în genunchi, ca la
rugăciune. La așa rugă frumoasă, cu mulțumiri, merită ! Ela a
continuat :
„Au
tot ce trebuie ! Sunt și frumoși, și sfătoși ! Te sfătuiesc
numai de bine ! Nu se amestecă unde nu le fierbe oala și nu-ți dau
sfaturi absurde ! Îți mulțumesc Doamne, pentru soțul și soacra
mea ! De toate le-ai dat ! Păcat că le-ai dat numai câte o pereche
de picioare !”
Iar
eu, de după ușă : „Aliluia ! Și Amin !” Apoi,
mai târziu, când mi-am revenit, aveam comprese pe cap, căci, Ela a
deschis ușa și... eu mă rugam... și... Ticăloasa
de ușă ! Ea a fost vinovată ! Că în loc să se deschidă pe
dinăuntru, se deschidea pe dinafară ! Ușă ticăloasă ! (Schiță extrasă din
vol. „Din Țara lui T.B. (Trăiți Bine!)”, autor Gabriela
Morar).
vineri, 25 mai 2018
Acest site folosește COOKIE-uri de la Google
Acest site folosește COOKIE-uri de la Google
Conform legilor Uniunii Europene, trebuie să informați vizitatorii din statele Uniunii Europene în privința cookie-urilor utilizate și a datelor colectate pe blogul dvs. De asemenea, în majoritatea cazurilor, respectivele legi impun să obțineți consimțământul.
Am adăugat pe blogul dvs. o notificare ce oferă explicații despre utilizarea de către Google a anumitor cookie-uri Blogger și Google, inclusiv utilizarea cookie-urilor Google Analytics și AdSense, și a altor date colectate de Google.
Vă revine responsabilitatea de a confirma funcționarea și afișarea acestei notificări pe blogul dvs. Dacă folosiți alte cookie-uri, de exemplu, dacă adăugați funcții ale unor terțe părți, este posibil ca această notificare să nu funcționeze. Dacă includeți funcții de la alți furnizori, e posibil să se colecteze informații suplimentare de la utilizatorii dvs.
Aflați mai multe despre această notificare și responsabilitățile ce vă revin.
Am adăugat pe blogul dvs. o notificare ce oferă explicații despre utilizarea de către Google a anumitor cookie-uri Blogger și Google, inclusiv utilizarea cookie-urilor Google Analytics și AdSense, și a altor date colectate de Google.
Vă revine responsabilitatea de a confirma funcționarea și afișarea acestei notificări pe blogul dvs. Dacă folosiți alte cookie-uri, de exemplu, dacă adăugați funcții ale unor terțe părți, este posibil ca această notificare să nu funcționeze. Dacă includeți funcții de la alți furnizori, e posibil să se colecteze informații suplimentare de la utilizatorii dvs.
Aflați mai multe despre această notificare și responsabilitățile ce vă revin.
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
marți, 13 martie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)