miercuri, 3 octombrie 2012

LEGE PENTRU ELIBERAREA INFRACTORILOR ???!




(PARALELE.  UNDE  DAI  ŞI  UNDE  CRAPĂ.  CORB  LA  CORB  NU-I  SCOATE  OCHII)




Nişte persoane care muncesc mult, de calitate şi aproape pe gratis, şi-au arătat nemulţumirea faţă de condiţiile mult prea bune şi de banii mult prea mulţi cheltuiţi cu infractorii din închisori, asta în timp ce oameni foarte valoroşi, mai ales cei din cultură, ştiinţă-cercetare, sănătate, sunt la limita supravieţuirii. Presa întrebă :
-         Cum aţi dori să se rezolve această problemă ?
-      Am dori ca banii folosiţi degeaba pentru infractori, să fie direcţionaţi către oamenii de valoare din ţara asta.
-         Şi puşcăriaşii cu ce să trăiască ?
-         În primul rând să nu li se mai asigure condiţii de lux. Puşcăria nu trebuie să fie hotel !
 În al doilea rând, să muncească pentru a-şi câştiga existenţa aşa cum şi oamenii din libertate muncesc pentru fiecare bănuţ ! Să fie puşi la munci grele în funcţie de gravitatea faptelor comise.
-         Şi să nu mai auzim aberaţia aia, cum că nu e legal să obligi pe cineva să muncească. Dacă nu vor să muncească atunci să rabde foame şi frig. Cine să muncească în locul lor ?
-       Să nu primească nimic pe degeaba, că nici noi nu primim nimic, nu primim nici măcar finanţări pentru proiectele noastre. Şi noi muncim ! Noi depunem muncă intelectuală ! Dar se pare că cei ce conduc ţara asta, nu prea ştiu ce-i aia muncă intelectuală, dacă nu ne apreciază deloc. În schimb, se pare că se pricep foarte bine la activitatea infracţională, pe care o apreciază foarte mult ! spune un om de cultură care amână de patru ani un tratament nu foarte costisitor, o biată operaţie pe care un puşcăriaş şi-ar fi permis-o demult.
-         Tu ce crezi, cine-i la butoane în ţara asta ? Cinstitul sau hoţul ? întreabă în şoaptă un cercetător, care nu a mai avut bani pentru plata facturilor de cinci luni.
-           Şi ce-aţi dori să se întâmple ? întrebă presa.
-      Facem un apel către domnii parlamentari să dea legi favorabile oamenilor cinstiţi, iar infractorii să simtă că sunt pedepsiţi, nu să se simtă în închisoare ca-n hotel.
-         Aşa-i, cei mai periculoşi infractori, şi aici îi includem şi pe cei ce au contribuit la distrugerea industriei noastre, se simt în închisoare ca la hotel. Parcă ar fi în vacanţă. Atunci, unde-i pedeapsa ?
-         De aia i-am votat pe aleşii noştri, ca să ţină cont de interesele noastre.
-         Doar că interesele noastre nu prea coincid cu ale lor, spune în şoaptă domnul cercetător, care abia mai poate vorbi, căci s-a îmbolnăvit rău de când n-a mai avut bani să-şi plătească încălzirea.
-         Sperăm că domnii parlamentari v-au auzit şi vor ţine cont de dorinţele dvs.


În acest timp, într-o cârciumioară, două capete luminate (???) şi parlamentare, parlamentează :
-         Oare cum să facem noi să-i scăpăm de puşcărie pe prietenii noştri.
-         Trebuie să găsim ceva. Inventăm noi ceva.
-         Ei sunt obişnuiţi să fie liberi, să facă tot ce le trece prin cap. Lor nu le prieşte închisoarea.
-         Dar le-am oferit condiţii foarte bune în închisori. Mulţi nu au acasă condiţii atât de bune.
-         Aşa-i. Şi mai sunt şi escrocii care ocupă locurile astea foarte bune din închisori pe nemeritate.
-     Da, mă ! Ticăloşii dracului ! Ăştia comit infracţiuni doar ca să ajungă la închisoare, să aibă căldurică, păpică bună, îngrijire medicală, televizor, ziare, odihnă câtă vor şi tot ce le doreşte sufleţelul. Acasă nu au nici măcar apă caldă.
-           Dar nu au nici baie.
-         De parcă noi ne-am chinuit să creem condiţiile astea bune pentru toţi jegoşii. Noi am creat condiţiile ca să beneficieze de ele, oamenii noştri.
-         Sau poate, într-o zi, chiar noi.
-           Nu se ştie niciodată.
-      Frate ! Uită-te acum la televizor ! Mă, asta e o idee bună ! Uite, lumea e revoltată pentru că se folosesc prea mulţi bani cu infractorii, în timp ce oamenii valoroşi sunt muritori de foame.
-         Păi dacă asta e o problemă, vreau să zic dacă faptul că se pierd prea mulţi bani în favoarea puşcăriaşilor, e o problemă, atunci această problemă se poate rezolva uşor.
-           Cum ?
-       Prin eliberarea puşcăriaşilor ! Să meargă acasă, să nu mai consume banii statului !
-      Exact ! Facem un proiect de lege, poate avem noroc şi se votează, în favoarea infractorilor noştri, adică vreau să zic în favoarea frăţiorilor noştri.
-         Cred că legea o să treacă dacă e în favoarea fraţilor noştri, că fraţii noştri sunt şi fraţii lor.
-         Iar corb la corb nu-i scoate ochii.
-         Ce bine sună asta cu “corb la corb”!
-         Să dăm o lege să-i eliberăm pe fraţii noştri !
-         Să fie liberi, să-şi continue în voie activitatea !
-         Iar mâine-poimâine vom mai da o lege ! Să se desfiinţeze închisorile !
-         Să se transforme în hoteluri !
-         Să trăiască afacerile noastre şi neamul nostru !
-         Şi să trăim şi noi ! Să dăm legi bune pentru ţară !    (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu