Iliuță Cheliuță zice că el e prea-cinstit și nu face discriminări și dacă taie bani, taie de la toți, chiar și de la cei foarte bolnavi, chiar și de la copii, etc.
Nenea Iliuță Cheliuță, cu puțin timp în urmă, îți dădeai și aere de credincios. Păi atunci, uită-te ce multe discriminări a lăsat Doamne-Doamne pe pământ. Fiecare e diferit de ceilalți, e unic. Unii sunt bogați, alții săraci. Unii sunt bolnavi, alții sănătoși. Unii cinstiți, alții hoți. Unii cinstiți și săraci, alții hoți și bogați. Unii înalți, alții scunzi. Unii blonzi, alții bruneți. Unii au mono-sprânceană, alții nu au. Unii premieri au cinci vice-premieri, alții nu. Chiar, ce nevoie ai de așa mulți ? Că îi întrebai tu pe primari de ce au angajat atât de multe persoane care să îi ajute pe cei bolnavi. Cum, de ce ? Pentru că bolnavii trebuie ajutați. Mătăluță nu ai fost niciodată bolnav ? Sigur ai fost. Și cineva te-a ajutat.
Dacă vrei cu adevărat egalitate, atunci dă venituri mari (ca ale tale) pentru toți cetățenii, mai ales pentru cei care produc ceva de calitate. Fără nici o discriminare. Dacă voi, politicienii aveți salarii babane, dă și poporului muncitor, la fel. Plus toate celelalte facilități. (Apropo de discriminări, uită-te la Cultură, la Cultura adevărată. E cea mai discriminată.) Deci, nea Iliuță, fără discriminare ! (Gabriela Morar).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu