duminică, 14 decembrie 2025

Cine se amestecă cu lăturile, va fi mâncat de porci

    Cine se amestecă cu lăturile, va fi mâncat de porci, spune o vorbă înțeleaptă.

     Politicienii corupți au ajuns să culeagă roadele propriei lor ticăloșii.

   În ultimii 36 de ani (perioadă post-comunistă, așa-zis democrată), politicienii au făcut găști împreună cu infractorii, i-au mângâiat pe creștet, i-au ținut în brațe. Dar nu s-au gândit că într-o zi s-ar putea să devină chiar ei victime ale infractorilor pe care i-au ținut în brațe.

 Puterea politică (legislativul, administrativul)  nu i-a protejat pe cetățenii corecți, pe cei harnici, pe cei vulnerabili din cauza bolilor sau a vârstei sau a sărăcirii țării (sărăcire a țării care e tot opera clasei politice). Dimpotrivă, au mângâiat pe creștet infractorii. Dar domnii politicieni nu s-au gândit că într-o zi poate vor fi și ei bolnavi, slăbiți, neajutorați. Și atunci, haitele de lupi pe care le-au protejat, îi vor vedea vulnerabili și vor veni să îi atace. Și vor mușca mâna care i-a hrănit.

   "Cine seamănă vânt, culege furtună" spune un proverb.

    Politicieni care au avut mare putere, parlamentari, miniștri - ce au făcut timp de 36 de ani ? S-au aliat cu lupii și acum au ajuns să culeagă roadele faptelor lor. Credeau că lupii sunt recunoscători ?! Nu, nu sunt !!!

       Unii au ajuns la bătrânețe și au devenit vulnerabili și aflăm că poate au căzut în capcanele unor infractori vânători de venituri nemeritate.

     Vedeți, stimați politicieni, dacă i-ați fi pus cu botul pe labe pe infractori, ați fi făcut-o și în folosul vostru, nu doar pentru popor, atunci și viața voastră ar fi mai sigură într-o țară cu infracționalitate scăzută. Dacă nu vă pasă de popor, gândiți-vă măcar la viitorul vostru. Puteați să faceți un mare bine țării din care faceți și voi parte votând legi favorabile cetățenilor cinstiți și aspre cu infractorii. Acum am putea trăi într-o țară mai sigură, în care să nu mai vedem persoane vulnerabile înșelate de ticăloși.    (Gabriela Morar).

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu