marți, 30 ianuarie 2024

Complicii hoților, abuzuri grosolane

Cine îi ține în brațe pe hoți, e complice cu ei. Sunt pline orașele de ei, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie. Au fost aduși în orașe pentru că primarii vor voturile lor. Ce va fi țara asta peste câțiva ani ? Va mai fi ? Hoții votează cu hoții. Incredibil unde s-a ajuns! Intră în curți și în case cu forța, fac "reparații" nesolicitate și după jumătate de oră de "muncă" de foarte proastă calitate, cer sume uriașe,cam cât câștigă alții într-un an, doi. Dacă le spui că suni la poliție, îți spun că ei nu se tem, că nu vor păți nimic. Proprietarii cu greu reușesc să îi dea afară. INCREDIBIL unde s-a ajuns. Am aflat că au reușit să îi prostească pe unii bătrâni să facă împrumuturi pentru a plăti ceva ce nu datorează! Răul trebuie distrus din fașă, așa cum într-o grădină trebuie să îndepărtezi buruienile, altfel ele invadează totul și nu o să mai ai nimic bun și frumos, ci numai buruieni. Ăsta e rezultatul mângâierii pe creștet a hoților, a indivizilor fără educație, de către politicieni. Apropo de asta, în urmă cu vreo 15 ani, la Alba Iulia se întâmpla ceva absurd și periculos. Venea un individ pe la toate casele o dată pe an, nu suna la porți, ci bătea violent în țevile de gaz, proprietarul ieșea nervos :"Ce faci măi nătângule ?! Vrei să spargi țeava ?!" El zicea că "trebuie să facă coșerit" "Coșerit??!!! La centrala pe gaz?!" "Da" Ce fel de "coșerit" făcea ? Imaginati-va culmea prostiei! Centrală pe gaz, model vechi,din alea care semănau cu sobele si erau instalate în beciuri. Cum făcea "coșeritul"? Așa : aprindea bricheta la îmbinarea țevilor ca să vadă dacă iese gaz !!! Asta în beci, unde pentru aerisire e doar un gemuleț mic și dacă ar fi fost pierdere de gaz ar fi fost foarte periculos. Și dacă era, îți dădeai seama din cauza mirosului. Dacă în urma acestui "coșerit" ar fi sărit vreo casă în aer, ar fi fost afectați și vecinii și mașinile și pietonii ce se aflau în zonă. Un pericol public foarte grav. Și pentru ce ? Pentru că băiatul și ai lui votau cu cine... cu cineva și cineva îi dădea autorizație să meargă din casă în casă, să pună casele și oamenii în pericol! Îl mai și plăteai. Și ce logică avea, că doar veneau cei de la firma de gaz, o dată la doi ani ca să verifice. Ăsta venea doar ca să ia bani degeaba și să te pună pe tine și pe alții în pericol. Dacă nu îl primeai, te anunțau cei de la firma de gaz că trebuie să îl primești. Evident, era ordin, băiatul trebuia să primească bani, ca răsplată pentru voturi. Dar de ce să îl plătim noi, cetățenii, că doar nu noi îi eram datori?! O dată i-am spus să nu mai intre că îmi pune casa în pericol, să taie chitanța și aduc banii la poartă. A fost de acord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu