Reguli de bun-simț

    Ieri, Gigel a fost certat de bunică pe motiv de lipsă de bun-simț :

      - Gigel, de câte ori să-ți spun să nu mă mai faci de rușine ! Dimineață, am mers cu tine la mătușa, iar ea ca o gazdă primitoare ce este, ne-a pus pe masă o farfurie plină de prăjituri. Iar tu nu te mai opreai, luai una și încă una și încă una și tot așa. Îți făceam semn să te oprești, iar tu te făceai că nu mă vezi.

      - Prăjiturile erau atât de bune ! Iar eu aveam o foame de lup 🐺.

     - Pe naiba, foame de lup ! Ai mâncat înainte să plecăm. Mătușa o să creadă că nu ai ce să mănânci acasă. E o rușine să mănânci în casă străină. Asta e mentalitatea aici la noi în localitate. Aici, la noi, se consideră că omul care mănâncă în casă străină, nu are ce să mănânce la el acasă. 

   - Mentalitățile astea locale... poate trebuie schimbate.

       - În nici un caz ! Sunt foarte bune, sunt de bun-simț ! Se consideră pe bună dreptate, că omul care mănâncă în casă străină,  nu are ce să mănânce la el acasă pentru că e leneș sau bețiv sau și una și alta. Sau e risipitor. Asta e o rușine.

    - Dar lumea știe că la noi în casă nu există nici leneși, nici bețivi, nici risipitori.

       - Totuși...

    - Iar masa era plină de prăjituri ! Ce trebuia să fac ? Să le admir și atât ?

       -  Regulile bunului-simț spun așa : când gazda are pe masă o farfurie plină de prăjituri, tu aștepți să îți spună că poți să te servești, apoi poți lua o bucată. Doar atât.

      - Și dacă e foarte bună, numai o bucată pot să iau ? Atunci de ce sunt pe masă vreo 40 de bucăți ?

      - Poți să mai iei încă o bucată doar dacă gazda te invită să mai iei. 

      - Deci o iau și pe a doua. Apoi gazda mă invită să mai iau o bucată. Și eu mai iau o bucată, apoi aștept să mă mai invite o dată, și încă o dată...

    - Nu ! Nu mai iei ! Te oprești la două bucăți ! Nici una în plus !

      - Dar dacă gazda spune să mai iau ? 

      - Nu mai iei ! Spune doar din politețe, nici ea nu vrea să îi golești farfuria. Asta e regula bunului-simț : iei doar o bucată pentru că nu e politicos să refuzi. A doua bucată poți să o iei, doar dacă te invită gazda. Dacă iei și a treia bucată, asta dovedește nesimțire. Dacă iei mai multe bucăți, nesimțirea e mare de tot. Altă dată nu vei mai primi nimic.

    - Dar abia mi-a stârnit pofta doar cu două bucăți.

     - Te duci la tine acasă și mănânci cât vrei, pe cheltuiala ta, nu a străinilor. Și dacă vrei să știi, mătușa pusese prăjiturile pe masă pentru niște musafiri ce urmau să-i vină, nu pentru tine.

       - Uneori nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește.

       - Vorba asta a inventat-o un măgar !

     - Un măgar mare iubitor de prăjituri ! Ca mine !

     - Măcar recunoști că ești măgar ! se bagă în seamă și bunicul care până acu n-a spus nimic, prefăcându-se că doarme.

     - Dar bunico, spune-mi care sunt regulile de bun-simț în cazul în care merg la cealaltă mătușă și mă servește cu prăjituri cu viermi. Trebuie să mănânc o bucată pentru a nu jigni gazda ? Dar ea nu mă jignește cu prăjiturile ei rămase de la sărbători, de care vrea să scape și crede că și-a găsit prostul să le mănânce. Să ajung la spital din cauza prăjiturilor ei stricate ?

       - Ți-a dat prăjituri stricate ?

     - Da, erau aceleași pe care le-a pus pe masă la sărbători și nu s-a atins nimeni de ele nici măcar când erau proaspete, de bune ce erau. Și bunico, dacă vrei să știi, eu chiar am fost politicos și am luat o bucată, apoi am ieșit afară și am dat-o câinelui. Iar câinele a mârâit la mine de parcă ar fi zis : "De ce îți bați joc de mine cu porcăria asta ?". Nu a mâncat-o nici câinele. Era de bun-simț să o mănânc eu ?!

       - Eeeei, Gigele. Regulile de bun-simț nu trebuie aplicate și în cazul oamenilor fără bun-simț. Altfel poți păți chestii urâte, cum ar fi să ajungi la spital din cauza unei prăjituri stricate.

   - Și a unei mătuși zgârcite, care nu aruncă mâncarea stricată, ci vrea să o ofere cuiva. Iar eu după ce am dat-o câinelui, m-am întors în casă, iar mătușa tot insista : " Mai ia, mai ia, e foarte bună! " I-am spus să ia și ea o bucată să vadă ce bună este, că acum e mai bună decât în urmă cu două luni. Proasta m-a crezut, a luat o bucată mare, apoi a mers să vomite.

     - Bravooooo, Gigele ! strigă bunicul și bate din palme. Știam eu că semeni cu mine !     ( Gabriela Morar).

Bunicul plus subsemnata Ginela și vărul Gigel

      - Buniculeee !!! Buniculeee !!! strigă vărul Gigel cât îl ține gura.

      - Ce vrei măi împielițatule, de ce țipi așa tare ? Și de ce strigi : "Buriculeee !!!" Cine e buricul ? Care buric ? Buricul pământului ?

      - Lasă-l pe ăla. Eu cu matale am treabă, spune Gigel aproape în șoaptă, că atunci bunicul aude mai bine. Dacă strigi în gura mare, nu ai nici o șansă să audă sau să înțeleagă ce dracului spui.

      - Ia zi.

      - Ginela spune că ești fudul de o ureche 👂!!! Ce înseamnă asta ?

      - Care asta ?

      - Că ești fudul de o ureche !

      - Cine ?

      - Tu. 

      - Ce-i cu mine ?

      - Ești fudul !!!

      - Cine e fudul, mă obraznicule ?

      - Matale ! De o ureche ! 

      - Cine e într-o ureche, obraznicule ?! Eu ?!!!

      - Fudul de o ureche ! Așa zice Ginela.

      - O să am eu o discuție cu Ginela.

      - Numai să nu fie o discuție a surzilor !

      - Ce să fie ?!

      - Ce să nu fie ! Să nu fie o discuție a surzilor !!!

      - A cui ?! 

      - A surzilor !!!

      - Nu aud !!!

      - Fiindcă ești cam surd !

     - Ce ai spus, mă obraznicule ? Sunt turc? Adică nu înțeleg românește !!! Bravo, halal nepoți ! Ce părere aveți voi despre bunicul vostru : nu înțelege românește că e turc, și mai e și fudul. Și mai e și într-o ureche !!! Doamne ! Auzi ce spun nepoții mei : sunt turc, fudul și într-o ureche ! Așa nepoți să tot ai !      (Gabriela Morar).

O infecție. Și o injecție

     - Buniculeee ! Doctorul spune că trebuie să îți dea o injecție.

      - Ce vrea doctorul să îmi dea ?

      - O injecție !

      - O infecție ?!!!

      - O injecție !!!

      - Am înțeles. O infecție. Dar de ce ?

       - Pentru că ai o infecție !!!

    - Am o injecție ? Să fiu al dracu dacă înțeleg ceva. Cum adică ? Eu am o injecție și din cauza asta, doctorul vrea să îmi dea o infecție !!!

       - Nu așa ! Invers !

      - Invers ? Am înțeles. Deci doctorul are o infecție și eu trebuie să îi dau o injecție.      (Gabriela Morar).

Au votat mulți turiști

      De vorbă cu bunicul (care e nițel fudul de o ureche 👂), după alegeri:

   -  Bunicule, ai aflat ? Au votat mulți turiști !

      -  Cine ?!!!

      -  Turiști !

      -  Ce să risc eu ? Eu nu risc nimic. Poate tu riști. Fii atentă, nu îți risca banii !

      -  Care bani ?!!!

      -  Banii...

    -  Nu îi mai am, i-am riscat deja - am spus eu, cu glas scăzut, ca să mă aud doar eu, nu și bunicul cu urechile lui fudule. Dar, a dracu ureche fudulă, aude când nu trebuie. Vorbești tare - nu aude, vorbești în șoaptă - aude !!!

     -  Să îți fie rușine ! Eu niciodată în viața mea nu am riscat nimic ! Nici jocuri de noroc nu am jucat niciodată. De ce să risc ? Ce-i în mână, nu-i minciună ! Nu da banul din mână pe cioara de pe gard !

      -  Lasă cioara.

      -  O las. Nu îmi trebuie.

      -  Să nu schimbăm subiectul. Ziceam că au votat mulți turiști !

      -  Am înțeles. Au votat mulți triști.

      -  Turiști !

    -  Turiști ! Triști !      (Gabriela Morar, gabrielamorar.blogspot.com).

      

Viitorul țării e pe mâini bune

     La școală, profesoara-dirigintă:

    -  Georgel, tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

   -  Vreau să mă fac maestru. Am văzut eu la tv. Prin diverse emisiuni, cum toți își spun unii altora "Maestre". Vreau să mi se spună și mie "Maestre". Mama spune că țara asta s-a umplut de maeștri, că e epidemie de "maeștri". Zice că pe vremuri erau foarte puțini maeștri. Mama spune că acum dacă un individ știe să lălăie un cântecel, să strige un tra-la, la-la-laaaa sau un tri-liiiii-lili, gata, i se spune: "Maestre". Sau dacă știe să facă o ciorbă, gata vere, e declarat maestru. Chiar dacă ciorba e proastă.

    -  Dar tu, Dănuț?

   -  Eu vreau să mă fac judecător. Eu vreau să împart dreptatea!

    -  Să o împarți? Și cum o împarți? 

   -  Cum? Nu te îngrijora tu! O să îmi spună partidul cum.

   -  Copii, lăsați politica, intervine profesoara. Dar tu Ionică, ce vrei să te faci?

    -  Eu vreau să mă fac mafiot politic.

    -   Cum?! De ce?!

    -  Ca să îl văd pe Dănuț, împărțitorul dreptății, cum stă în poziție de drepți în fața mea. Și cum mă întreabă: "Ce ordin dați, șefule?" Iar eu îi voi spune: "Infractorii să fie eliberați! Urgent! " Iar Dănuț o să-mi răspundă: "Am înțeles, să trăiți!".

  - Vai, copii! Ce păreri urâte aveți voi despre politicieni și despre... dreptate.

  -  Doamna profesoară, ar trebui să îl auziți pe bunicul, spune Ionică.

    -  Și pe tata, spune Georgel.

   -  Și pe mama. Și pe bunica. Și pe mătușa. Și pe unchiul, spun toți elevii, unul după altul.

    -  Dar tu, Romulus?

    -  Eu mă fac hoț.

   -  Asta nu e meserie! spune profesoara supărată.

    -  Se câștigă bani frumoși din asta? Se câștigă! Atunci de ce spuneți că nu e meserie? 

    -  Copiii, meseria e brățară de aur, spune un proverb înțelept, așa cum sunt aproape toate proverbele, spune profesoara.

   -  Vedeți că sunteți de acord cu mine? Asta vreau și eu. Aur. Mult aur, kilograme de aur. Și vreau și palat. Cu turnulețe.

    Aceasta a fost o oră de dirigenție. Profesoara-dirigintă a dorit să afle ce planuri de viitor au elevii ei. Și a aflat. Viitorul țării pare să fie pe mâini bune dacă majoritatea elevilor gândesc precum elevii ei.     (Gabriela Morar, gabrielamorar.blogspot.com).

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

    Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Sau: pentru unii tătuc ocrotitor, pentru alții ciumă... roșie. Tătucul nea Nelu - "măi dragă sau măi animalule, îmi cer scuze de la animale, măi dragă, pardon, măi animalule" s-a dus. Unii cred că s-a dus să dea socoteală pentru faptele cele rele, pe lumea cealaltă. Și cu ce ne încălzește pe noi socoteala lui de dincolo ?  Ce satisfacție avem noi din asta ? Da, am spus corect: satisfacție. Atunci când vrei dreptate, te bucură pedepsirea ticăloșilor. Unii nu vor să recunoască asta. Treaba lor. Pentru mine ar fi o bucurie să-i văd pedepsiți pe ticăloși. Nici nu pot să îmi imaginez ce e în sufletul urmașilor victimelor ucise, care urmași sunt și ei victime. Și noi majoritatea cetățenilor suntem victime. Victimele unor adunături de ticăloși care au distrus valorile țării. 

    Iar oamenii lui, caractere josnice îl plâng, poartă haine negre, fac funeralii de stat și pretind doliu național. ORIBIL! Doliul îl simți pentru o ființă care a fost apropiată de tine, de gândirea ta, pe care ai apreciat-o. Doliul nu poate fi impus. Dacă nu te doare plecarea cuiva, nu te doare și asta e. Oamenii normali nu pot purta doliu pentru criminali, pentru cei ce distrug valorile unei țări, pentru cei ce protejează la greu, infractorii. 

    Dacă ești om normal și onest, ești solidar cu victimele nevinovate, niciodată nu cu călăii. 

     Ce facilități imense au primit oameni cu caractere jalnice, imediat după 1989. De ce? Pentru că erau din gașca lui nea Nelu. Din vina lui s-a umplut țara de hoți și alți indivizi... sălbatici. Iar străinii disprețuiesc nația noastră, scârbiți fiind de infractorii de la noi.       (Gabriela Morar.)