BEȚIVUL MORALIST

Unchiul era un nene bețiv și leneș. Adesea stătea pe prispă doborât de o mare lene, așteptând să treacă vreun copil pe străduță, ca să-l trimită la cârciumă după alcool, că de leneș ce era, nici la cârciumă nu mergea. Prefera să trimită copii nevinovați, să intre în locul acela oribil, plin de bețivi, unde copilul auzea vorbe urâte, înjurături. Își trimise nepoata de câteva ori la cârciumă, după alcool. Fata auzi acolo cuvinte foarte urâte. Voia să-i spună să n-o mai trimită, dar cu cine să te înțelegi ? Bețivul știa una și bună : să meargă nepoata la cârciumă, să-i cumpere alcool.

Dacă derbedeul nu pricepea că nu e normal să trimiți un copil într-un asemenea loc, trebuiau luate măsuri, pentru ca animalul să priceapă. Adică, nu animalul, ci canalia, derbedeul. Animalele sunt bune. Nu știu de ce avem acest prost obicei : să-i comparăm pe bipezii proști și ticăloși cu animalele. Animalele nu sunt nici pe departe atât de proaste sau ticăloase cum sunt bipezii. Sunt chiar incredibile prin ceea ce știu să facă. (O să vă povestesc altădată niște întâmplări extraordinare).

Deci ziceam că derbedeul trebuia cumva pus cu botul pe labe. Nepoata s-a gândit așa : următoarea dată când va trece pe lângă casa lui și îl va vedea stând pe prispă, pândind vreun copil pe care să-l trimită după alcool, să i-o ia înainte, spunându-i vreun cuvânt frumos, auzit la cârciumă.

Și iată ocazia se ivi. Bețivul pe prispă, copilul pe ulicioară, bețivul se pregătește să spună : „Du-te tu până la cârciumă să-mi cumperi o sticlă de... ”. Dar copilul i-o ia înainte și îi spune vorbe frumoase, auzite la cârciumă : „Du-te tu... ” știți voi unde. Bețivul turbează de mânie și uită de lene. Și ghici ce face ? Merge la părinții fetei, ca s-o pârască ! La anii lui ! Ditamai animalul ! Scuze, iar fac comparații greșite ! Ditamai... nu pot spune nici măgar, nici bou, pentru că aș complimenta bipedul și aș jicni patrupedele. Ditamai... derbedeul ! Rușine ! Dar derbedeul nu găsi înțelegere la tatăl fetei pentru că el avea toți boii acasă. Sau, cum se mai spune era om cu scaun la cap. (Cred că asta-i de bine, să se spună despre tine că ești cu scaun la cap. Sau nu ?) Important e că tatăl fetei, îi spuse : „Ia mai du-te... Tu o trimiți la cârciumă și tot tu vii să o pârăști pentru ce a auzit acolo ?! N-o mai trimite, idiotule !”

Un timp bețivul a înțeles, și dacă avea o mare sete dublată de o mare lene, își potolea setea cu apă. După un timp, iar a încercat s-o trimită pe nepoată la cârciumă, ea, din nou i-a spus vorbe frumoase, acolo învățate, derbedeul a mers din nou s-o pârască, dar acum nepoata avea o nouă strategie, o nouă formă de apărare, un nou anti-virus, împotriva virusului Unchiul. Cum intră virusul Unchiul pe ușă, nepoata îl și întâmpină : „Ce mi-ai adus ?” El face ochii mari, fata se preface că plânge : „Unchiul nu mi-a adus nimic de ziua meeeeeeeaaaaaa. E ziua meeeeeaaaaa....” Unchiul spune : „Dar nu e ziua ta !” Nepoata : „Ba da ! De fiecare dată când mai vrei să mă mai trimiți la cârciumă, va fi ziua meaaaaaa... Ce mi-ai adus de ziua meaaaaa ?! Ce mi-ai adus?!” Bețivul a fugit și nici prin cap nu i-a mai trecut să apeleze la nepoată. A învățat să meargă singur, dacă setea e prea mare. Dacă nu, bea apă. Este la cișmea, destulă.        (Schiță extrasă din vol. „Din Țara lui T.B. (Trăiți Bine!)”, autor Gabriela Morar).