POLIŢISTUL ŞI CĂRŢILE

-         Mâine e ziua vărului meu, Georgică, poliţaiul. Trebuie să-i cumpăr un cadou. M-am gândit să merg la Librărie să-i cumpăr o carte.

-      Excelentă idee. Vin şi eu cu tine. Îi cumpăr şi eu o carte. Dar oare nu va crede că ne batem joc de el ?

-           De ce ?

-        Păi, pentru prima dată în viaţa lui, o să vadă două cărţi. Crezi că el ştie ce trebuie să faci cu o carte ?

-          Eşti rău. Sigur că ştie. O deschide şi…

-         Şi apoi o închide. Că dacă n-are poze, nu-i interesantă. Şi are şi prea multe litere. E greu de citit. Iar de înţeles e şi mai greu.

-         Eu sunt convins că se va bucura de un cadou aşa frumos.

-         Bine, atunci o să-i cumpăr şi eu o carte.

Cei doi prieteni au cumpărat câte o carte şi au mers la Georgică, poliţaiul, să-l felicite şi să-i ofere cele două cărţi. Georgică:

-         Măi băieţi, ce-i cu astea ?

-         Sunt cadouri pentru tine.

-         Ce-s astea, băi ?!

-          Cărţi !

-     Băăă ! Voi mă credeţi prost ?! Voi credeţi că eu nu ştiu ce-s alea cărţi ? Astea-s cărţi, bă ?! Băăă ! Eu, încă de mic copil, mă pricep foarte bine la cărţi ! Eu joc cărţi în fiecare zi !     (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).