CE BINE CĂ NE-AM BĂGAT ÎN U.E.

-         Ce bine că ne-am băgat şi noi în U.E., că numai noi lipseam.

-         Ce cuvânt urât ai folosit.

-         Să ştii că nu am greşit cuvântul, pur şi simplu, mi se pare cel mai potrivit.

-     Am dorit să intrăm în UE, nu ştiu de ce, că eram deja în Europa.

-    Lasă, mă Georgică, să ne cunoască lumea şi pe noi, să mai râdă şi ea, că era prea tristă.

-    Păi să râdă lumea cât o vrea, dar mi se pare că a cam început să râdă pe seama portofelului nostru şi asta nu-mi place. Mă Ionică, înainte, ce era al nostru, era al nostru, şi nu-şi băgau alţii nasul în oalele noastre.

-    Da, vorba aia pe care o tot repeta nea Nicu, vorba aia despre: “neamestecul în treburile interne” nu era chiar de lepădat – asta cred mulţi în ziua de azi, când vine un nu ştiu cine, care habar n-are care-i adevărul, şi decide în locul nostru.

-    Habar n-are, dar nici nu-l interesează adevărul, că are alte interese.

-    Dar acum sunt fericiţi cei din UE că ne-au primit, că le dăm şi lor ce avem noi în cantitatea cea mai mare : tămbălău politic şi şmecherie. Să vadă şi ei şi să ia de la noi.

-    Nu că n-ar avea şi ei…

-    Dar nu în cantitate aşa mare. Noi avem cantităţi uriaşe.

-    Ştii ce-mi place cel mai mult ? Îmi place că nici măcar nu trebuie să exportăm în Europa niscaiva tămbălău, că acum suntem uniţi în cuget şi-n simţiri şi dracu’ mai ştie în ce. Şi ce-i al nostru e şi-al uniunii, şi ce-i al ei, e şi-al nostru.

-   Aşa-i ! Poftiţi, luaţi de la noi, nişte tămbălău, nişte şmechereală, nişte beţe-n roate ! Veniţi să luaţi ! E gratis ! Vă dăm şi vouă că avem cămara plină.

-    Cred că altceva e plin, nu cămara.

-   Avem că…, că…, avem cămara plină ! Avem pentru toată lumea. Veniţi de luaţi ! Altceva de la noi să nu aşteptaţi. Cum ar fi nişte produse industriale sau alimentare, nu speraţi că n-avem. Cămara asta e goală.

-    Dar nu e numai vina noastră.

-    A noastră nu-i chiar deloc. Noi ca cetăţeni cinstiţi, nu suntem implicaţi. Noi nu facem manevre rău-intenţionate.

-    E clar, nu sunt manevrele noastre, sunt ale hoţilor care iau decizii, adică vreau să zic ale prea-cinstiţilor noştri politicieni.

-    E adevărat că ne-au cam ajutat şi alţii să ajungem aici, cu "bunele lor intenţii", lua-le-ar dracu bunele intenţii, adică vreau să spun că le mulţumim pentru bunele-intenţii.

-    “Bune-intenţii” dovedite şi în cazul “găina gripată”, când au pretins că găinile noastre sunt bolnave şi trebuie înlocuite cu ale lor, “înlocuirea” făcându-se într-un mod oribil şi strigător la Cer.

-    Găinile lor sunt mai bune ?! Cu ce ?! O găină de-a lor face cumva 10 ouă pe zi?  Mătuşa avea la ţară nişte găini care făceau două ouă pe zi.

-    A fost o mare porcărie, nu pot să-i zic o mică găinărie.

-    O mare porcărie şi o mare afacere pentru nişte mari hoţi. Cuvântul “hoţ” e prea blând.

-   Unde mai pui că “dezinfectantul” era apă chioară. Ceea ce mie îmi dovedeşte că se cunoştea foarte bine adevărul, adică faptul că nu era nici o gripă.

-    Aşa că UE, ia exemple de la noi ! Suntem specialişti în şmecherii.

-    Nu că n-aţi avea şi voi specialiştii voştri…

-    Nu ne-om fi unit noi chiar degeaba cu dânşii. Eu cred în vorba aia : “CINE  SE  ASEAMǍNǍ,  SE  ADUNǍ”.

Acesta vrea să fie un pamflet.       (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

“HOŢUL HOŢILOR” ŞI “DOMNUL BULĂ”

În familia lui Tinel (sper că vi-l amintiţi din “Mită electorală”), se discută despre situaţia din ţară :

-    Ai văzut ce tămbălău fac politicienii la televizor ? Ai auzit în ce hal se “gratulează” ?

-     Da, dar mă întreb, oare ce fac când nu-i vedem ? Când nu sunt filmaţi şi daţi la tv., oare cum se comportă ?

-         Cred că mult mai urât !

-          Cred că se şi bat !

-    “Hoţul Hoţilor” şi “Domnul Bulă” sunt ai noştri amândoi, să ne trăiască !

-         Trăi-ne-ar !

-         Ţine-i Hoţul Hoţilor ? îşi întreabă Tinel bunica. Eu sţiu povestea cu Ali-baba ţi ţei 40 de hoţi. Dar Hoţul Hoţilor, ţine-i, că n-am auzit de el ?

-         Aşteaptă să mai creşti.

-         Vreau să sţiu acum ! Ţine-i nenea ăsta ?!

-         Eee… un nene.

-         Ţine ?!!!

-         E nenea Vicleanu.

-     Nenea Vicleanu ? Acum sţiu. E Vulpoiul ţel Viclean care era prieten bun cu Găinuţa Leana.

-         Cu Găinuşa Leana.

-         Aţa-i, cu Găinuţa Leana, care e soţia Cocoţului.

-         Cocoşului, Tinel. Găinuşa Leana e soţia Cocoşului.

-         Ţi Găinuţa e stăpână pe Visterie, iar Vulpoiul ţel Viclean e sef la Economie.

-         Au fost ! Nu mai sunt. Sau cel puţin, nu oficial. În realitate, dracu’ ştie cine ce stăpân sau şef mai e. Dar de unde ai aflat tu, măi Tinel de aceste personaje ?

-     V-am auzit pe voi cum râdeaţi, ţi comentaţi, ţi făţeaţi un mare tămbălău, săptămâna trecută.

-         Când ?

-       Când aţi ţitit niste pamflete din cartea “Ţara păcălelilor”. Dar oare Vulpoiul ţel Viclean mai e prieten cu Găinuţa Leana ţi cu Cocoţul ?

-         Nu ştiu. Ciudată prietenie între un Vulpoi Viclean, o Găinuşă şi un Cocoş.

-         Găinuţa ţi Cocoţul nu se tem că-i papă Vulpoiul ?

-         Ei, nu. Tu n-auzi Tinele că în ţara asta nu se ştie cine e şeful, cine e stăpânul, cine-i subalternul…

-         Deţi e mai tare Găinuţa ţi Cocoţul decât Vulpoiul ?!

-       Tinele, tu nu ai altă treabă acum ? Nu trebuie să te mai şi joci ?! Cu mingea, de exemplu ?

-         Mă joc cu migea mai tirziu, acum sint curios. Ţine-i “Domnul Bulă” ?

-        “Domnul Bulă” e “Domnul Doctor” în drept sau în dreapta. Sau în stânga, nu mai ştiu. E doctor în ceva.

-         Aşa-i, mamaie, spune mama lui Tinel. E doctor de ăsta de… de drept…, de dreapta ! De partea dreaptă.

-         Adică ? întreabă mătuşa lui Tinel.

-       Adică e doctor pentru organele din partea dreaptă ! Asta e ! Adică doctor de ficat, de plămânul drept, de mâna dreaptă, de piciorul drept…

-       Ba dimpotrivă, verişoară, te înşeli ! E doctor de stânga ! De partea stângă ! Adică de organele din partea stângă : de inimă, de splină, de plămânul stâng, de mâna stângă, de piciorul stâng…

-         Domnul Doctor Bulă ???!!! Ha, ha, ha !!! Mare doctor e domnul Bulă ! Când voi fi mare, vreau să mă fac ţi eu !

-         Ce vrei să te faci când vei fi mare ?!

-         Mă fac Bulă !             (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).

NU VĂ ENERVAŢI ! ŞI TIGĂI DE CLĂTITE… CUMPĂRAŢI !

( PRACTIC,  PUR  ŞI  SIMPLU  ŞI  EFECTIV,  SĂ  FIE  CLĂTITE  PENTRU  TOŢI )

Anuţa, Ionuţ şi Dănuţa lucrează la tv..

Anuţa este un reporter „practic”. Acum transmite dintr-un magazin :

„ Practic, bună-ziua. Practic, în această dimineaţă, practic la acest magazin, s-a adus practic, marfă. Practic, lumea deja făcuse, practic, coadă mare. Practic, unii stăteau la coadă, practic, de câteva ore. Practic, ei doresc să cumpere, practic, doar tigăi. Practic, vor să le doneze, practic, de sărbători, practic, pe post de cadouri. Practic, lumea se îmbulzeşte, aproape degeaba, practic. Practic, tigăi sunt destule, practic pentru toată lumea. Practic, cele mai căutate tigăi, sunt practic, cele pentru clătite. Practic, orice român, practic, iubeşte clătita. Practic, altă explicaţie nu am. Practic, mamă, dacă practic, mă vezi acum, practic la Tv., fă-mi practic, vreo cinci clătite. Practic două cu dulceaţă şi trei cu brânză, practic. Practic ajung acasă în jumătate de oră, practic. Alo, regia, ce spuneţi, practic ? Aaa, să nu mai vorbesc practic, cu mama. Practic, atât am avut de spus. Practic, la-revedere”.

Practic, pe timpul acestei transmisiuni, postului Tv., practic, i-a scăzut foarte mult audienţa. Căci, practic, puţine urechi îl mai suportă pe acest „practic”, inutil practic. E insuportabil, practic. Ei, poftim, am început şi eu, practic, să folosesc cuvinte inutile, practic. Practic, ştiam eu că prostia este molipsitoare, practic.

Ionuţ este reporter „pur şi simplu”. Acum transmite din alt magazin :

„Bun-găsit. Pur şi simplu, în această după-amiază, la acest magazin, s-au adus tigăi, pur şi simplu. Lumea, pur şi simplu, e înnebunită după tigăi. Pur şi simplu, lumea stă la coadă de azi dimineaţă. Pur şi simplu, fiecare cumpărător vrea să cumpere, pur şi simplu, cel puţin zece tigăi. Pe unele, pur şi simplu, le vor oferi cadou. Pur şi simplu, cadou de Anul Nou, pur şi simplu pentru toţi prietenii şi vecinii. O idee originală, pur şi simplu. Pur şi simplu, i-am întrebat ce vor găti în ele, pur şi simplu. Mi-au spus, pur şi simplu, că asta nici nu contează, pur şi simplu, din moment ce preţul este pur şi simplu, convenabil. Şi mi-au spus, pur şi simplu, că orice vor găti în ele, va fi pur şi simplu, delicios. Dar, mai ales, sunt căutate, pur şi simplu, tigăile pentru clătite. Pur şi simplu, câţiva m-au invitat şi pe mine, pur şi simplu, să gust primele clătite făcute în aceste tigăi minunate, pur şi simplu. Acum, eu plec, pur şi simplu, la clătite şi vă doresc şi vouă, pur şi simplu, poftă bună. Pur şi simplu, dacă aveţi la ce. Iar dacă nu… înjjjj… binecuvântaţi Guvernul, pur şi simplu. Iar acum, pur şi simplu, vă las cu bine. Plec la clătite, pur şi simplu”.

Pur şi simplu, pe timpul acestei transmisiuni, postului Tv., pur şi simplu, i-a scăzut foarte mult audienţa. Căci puţine urechi, mai suportă, pur şi simplu, atâtea cuvinte inutile, pur şi simplu.

Dănuţa este „efectiv” reporter. Acum transmite dintr-un magazin :

„Bine v-am găsit. Efectiv, azi, acest magazin, a primit, efectiv, tigăi. Efectiv, apreciez că există o coadă, formată efectiv, din vreo trei sute de persoane. Ei doresc efectiv, să cumpere tigăi. Efectiv, lumea stă la coadă, efectiv de cinci ore. Oamenii sunt efectiv îndrăgostiţi de tigăi. Ar fi în stare să cumpere, efectiv, zeci de tigăi, mai ales pentru clătite, efectiv. Efectiv, oamenii spun că efectiv, iubesc clătitele. Unii, vor efectiv, să le ofere cadou. Efectiv, un domn spunea că decât să îi cumpere soţiei un parfum, efectiv, mai bine îi cumpără efectiv tigăi. Mai spunea că de ce n-ar fi şi parfumul de clătite, efectiv, la fel de plăcut ca şi un parfum scump ? Aceasta este, efectiv, o idee bună şi pentru mine, efectiv. Că la cât de scump e parfumul, efectiv, poate ies şi eu mai ieftin, efectiv. Că salariul meu, efectiv de la Tv., e aproape inexistent, efectiv. Alo, ce spuneţi, regia, efectiv ? Aaa, înţeleg, efectiv. Să nu mai vorbesc, efectiv, despre salariu, efectiv. Bine, eu acum, efectiv, vă spun la-revedere, căci efectiv, numai clătite am în cap, efectiv. Merg acasă să-mi fac, efectiv, clătite. Dacă o să reuşesc, efectiv. Heeeei ! Să nu cumpăraţi efectiv, toate tigăile. Lăsaţi-mi şi mie una, efectiv !!  Alo, ce spuneţi, regia, efectiv ? Vreţi şi voi, efectiv, vreo zece tigăi ? Heeeei ! Oameni buni, efectiv ! Lăsaţi-mi şi mie, efectiv  vreo douăzeci de tigăi, efectiv ! Că poate vrea efectiv, şi mama, şi bunica, şi mătuşa. Efectiv, pa ! ”

Efectiv, audienţa postului Tv., efectiv, a scăzut foarte mult în timpul acestei transmisii. Efectiv, nimeni, nu mai suportă, efectiv. Efectiv, te ia cu dureri de urechi, efectiv.

Practic, pur şi simplu şi efectiv, trebuie să mă opresc aici, căci mi se arde clătita, practic, pur şi simplu şi efectiv. Iar apoi, poate mai găsesc şi eu la magazin, practic, pur şi simplu şi efectiv, vreo zece tigăi. Căci, practic, pur şi simplu şi efectiv, am de făcut nişte cadouri de sărbători.

P.S. Practic, pur şi simplu şi efectiv, era să uit să vă dau o informaţie preţioasă : în fiecare luni şi joi, la ora 10, la magazinul din colţul străzii, vin tigăi. Care stradă ? Găsiţi voi o stradă. Azi e joi. Alerg. Vă ţin la curent.

Practic, pur şi simplu şi efectiv, m-am întors. A fost îmbulzeală mare, dar a meritat efortul. Am cumpărat zece tigăi pentru cadouri. E adevărat că în îmbulzeală mi-am pierdut un pantof. M-am întors acasă încălţată numai pe jumătate. Pantoful pierdut valora mai mult decât tigăile.

Practic, pur şi simplu şi efectiv, au sosit sărbătorile. Am oferit zece tigăi în dar. Dar am primit alte zece. Acum am zece tigăi în plus şi un pantof în minus.

Practic, pur şi simplu şi efectiv, am o idee. Deşi a trecut mai mult de o lună de când am pierdut pantoful, tot mai sper să-l regăsesc. Nu cred că a ajuns la gunoi. E prea frumos. Deci, voi da un anunţ la Mica publicitate : „Pierdut pantof stâng roşu, altfel spus, pantof de stânga, adică de partea stângă. S-a întâmplat în urmă cu o lună jumătate, la magazinul din colţul străzii, la coadă la tigăi. Ofer găsitorului recompensă de nerefuzat : zece tigăi.”

Practic, pur şi simplu şi efectiv, cred că îmi voi recupera pantoful. Oricum găsitorului nu îi este de folos un singur pantof.

Practic, pur şi simplu şi efectiv, am dat anunţul ieri. Iar azi, în ziar am văzut un anunţ de răspuns : „Găsit pantoful roşu stâng, pantof de stânga, altfel spus.  Ofer zece tigăi pentru pantoful de dreapta. Atenţie, să fie tot roşu.”       (Schiţă extrasă din vol. "Unde nu-i cap, paloşul nu-l taie", autor Gabriela Morar).

POPORUL NU E MOALE !

Georgică şi Pantelică se întâlnesc la un pahărel de tărie. Iar la cârciumă, după ce consumă multă tărie, devin şi ei, ca toţi confraţii de pahar, cei mai tari şi cei mai viteji.

-         Pari obosit.

-         Mi-e somn de pic, spune Pantelică în timp ce cască cu poftă.

-         Şi mie mi-e somn un pic, răspunde Georgică căscând cu poftă.

-         M-a enervat şi nevasta. Cică sunt moale, că sunt un adormit, un căscat, că nu ştiu să-mi apăr interesele şi toţi escrocii mă calcă-n picioare. M-a poreclit Căscatul şi  Adormitul.

-         A mea m-a poreclit Somnorosul. Dar nu-i adevărat ! Nu sunt somnoros !

-         Te cred ! Nici eu nu sunt căscat !

-   Nevastă-ta parcă e înţeleasă cu a mea. Şi a mea tot aşa. Cică : “Mă Somnorosule, te calcă în picioare toţi escrocii”.

De la o masă, un Mitică se bagă-n vorbă :

-     A mea, din Pămpălăul nu mă scoate.

-         Unii spun că aşa ne-ar fi firea, că am face parte dintr-un popor moale…

-         Asta e o mare minciună !

-          Mie-mi spui ?

-       Nu facem parte dintr-un popor moale ! Nu !!! Când suntem călcaţi în picioare ne enervăm cumplit ! Facem scandal mare ! Ne revoltăm !

-         Normal ! Se spune chiar că suntem de mămăligă, că cine a văzut mămăligă să explodeze ? Auzi, tupeu ! Noi, mămăligă ?! Noi, mă ?!!!

-         Nu suntem mămăligă !

-        Nu !!! Un exemplu că nu suntem o naţie de mămăligă, sunt chiar eu. Uite-mă aici, dovadă vie. Eu sunt Pantelică cel Viteaz sau Pantelică Fără Frică !

-         Şi eu la fel, eu sunt Georgică Fără Frică ! Suntem bătăioşi ! Suntem viteji !

-         Suntem demni de strămoşii noştri !

-     Asta zic şi eu, suntem demnii urmaşi ai unor strămoşi viteji ! Nimeni nu ne calcă pe noi în picioare !

-         Nimeni !

-         Mă, eu când mă enervez, îi bat pe toţi cei ce mă enervează. Pe toţi îi bat ! Uite, de exemplu, ieri am aflat că se închide spitalul din localitate, că se desfiinţează firma la care lucrează soţia, că scad pensiile şi salariile şi că ne taie lumina, că n-am avut bani s-o plătim de trei luni. Toate veştile astea le-am primit într-o singură zi ! M-am enervat cumplit. Mă, eu când mă enervez, fac urât de tot, fac…, fac… revoltă ! Asta fac eu când mă enervez !

-         Şi i-ai bătut pe toţi cei care te-au enervat.

-      Fii sigur că i-am bătut. Trebuia să dau palme cuiva ! Primul pe care l-am bătut a fost vecinul Ion cu care m-am întâlnit pe stradă. I-am dat cinci perechi de palme, de-a văzut stele verzi !

-         Da’ de ce te-ai enervat pe el ?

-       Fiindcă pe el l-am întâlnit pe stradă. Dacă te întâlneam pe tine, mă enervam pe tine.

-         M-a ferit Dumnezeu.

-         Apoi am mers acasă şi m-am enervat pe…

-         Pe cine ţi-a ieşit primul în cale.

-         Vezi, că ştii ?

-         Cine a fost nefericitul ?

-         Un fotoliu ! Scândurele l-am făcut ! Apoi l-am aruncat în curte !

-         Da’ te-ai enervat, nu glumă !

-         Mie-mi spui ?

-         Apoi a apărut nevasta. M-am enervat cumplit !

-         Să nu-mi spui c-ai bătut-o.

-         Ei, sunt eu viteaz, dar nici chiar atât de viteaz nu sunt ! Îşi cumpărase o rochie nouă şi pantofi noi tocmai acum când e criza asta aşa mare. Şi nici facturile nu sunt plătite, şi urmează să ne taie lumina… Iar ea îşi cumpără rochie şi panofi ! Cum să nu înnebuneşti de nervi ? Muream de nervi ! Trebuia să dau cuiva palme !

-         Şi nevestei, nu puteai.

-         Atât mi-ar fi trebuit, să îndrăznesc măcar să zic ceva.

-         Ei, şi dacă ziceai, ce păţeai ?

-     Ce păţeam ?! Pedepse grele : foame o săptămână plus reparaţii şi diferite munci grele, zilnic în casă, curte şi grădină. Aşa că am plecat de acasă, să-mi descarc nervii pe cineva. Pe oricine-oi întâlni.

-         Şi ai  avut noroc ?

-         Da, l-am întâlnit din nou pe Ion.

-         Păi, tocmai îi dăduseşi cinci perechi de palme.

-         I-am mai dat cinci !

-         Deci al doilea cetăţean pe care te-ai enervat cumplit, a fost…

-         Tot Ion.

-        Înţeleg. Deci, primul care a luat palme a fost Ion, iar al doilea, tot Ion. Acelaşi Ion.

-         Acelaşi. Apoi am mers acasă şi am distrus un dulap. După aceea am început să mă calmez.

-         Bravo, ai reuşit să scapi de nervi.

-         Am scăpat total de nervi. Că a venit soţia, a văzut ce pagube am făcut şi m-a dat afară. A zis că o lună nu mai am ce căuta pe-acasă. Azi-noapte am dormit în stradă.

-         Şi ce vei face timp de o lună ?

-         Cred că merg la Ion. Poate mă lasă să dorm la el. Crezi că am şanse ?

-         Dacă îl rogi frumos… poate.

După două zile :

-        Te-a primit Ion la el ? Ai unde să dormi ?

-         Nu m-a primit. A zis să-i cer iertare, în public.

-         Şi ?

-       Şi m-am enervat. I-am mai dat cinci perechi de palme ! Acum, ce să fac ? O să dorm pe stradă o lună… Ion nu mă primeşte fiindcă sunt prea viteaz. Nevasta îmi zice “Căscatul” şi “Adormitul”, dar când în sfârşit îi dovedesc că sunt viteaz, mă dă afară. Tare nedreaptă e lumea asta.

-         Dacă vitejia e… aşa mare…         (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).