Nu știam că bunica era bunica. Îi spuneam "tanti"

   Trebuie să fac niște precizări legate de scrierile mele.

     În multe dintre schițele mele umoristice apar ca personaje principale : bunicii și nepoții Ginela și Gigel. 

Prenumele "Ginela" vine de la prenumele meu "Gabriela", care fiind un prenume prea lung, îți ia o săptămână până îl pronunți, am decis să îl transform într-un nume mai mic, format din prima literă și ultimele trei și am obținut prenumele "Gela". Scrierile mele fiind citite de o prietenă bibliotecară și poetă, ea mi-a sugerat că poate ar fi bine să modific numele pentru a nu se crea o confuzie cu o doamnă care are acest nume. Așa că am introdus un "in" de la "introdus" și am obținut "Ginela"). 

    Trebuie să fac o mică spovedanie. Legat de personajele "bunica" și "bunicul". Îmi amintesc de un moment când un scriitor talentat din orașul nostru, un epigramist de valoare, după ce îmi citise textele, mi-a spus : "E bine că nu ți-ai uitat bunicii." Dar realitatea e alta. Nu i-am avut niciodată pe acești bunici simpatici și drăguți cu nepoții lor. I-am inventat pentru că am nevoie de personaje simpatice în gura cărora să pun textele mele. Da, recunosc, am inventat aceste personaje ca să le pun vorbe în gură.

    Cuvintele "bunic" și "bunică" încep cu "bun". Adică niște părinți buni, răbdători, care se poartă frumos cu nepoții lor. Doar bunica din partea tatălui ar fi putut fi o asemenea bunică. Dar ea era deja destul de bătrână când eu am apărut, așa că abia am apucat să o cunosc. Soțul ei, bunicul era demult plecat la cele veșnice. 

  Cât despre ceilalți bunici, din partea mamei... ce pot să spun. Am aflat că am bunici când aveam vreo 5, 6 ani, deși locuiau foarte aproape de noi. 

  Bunicul nu vorbea nimic, mă rog, nu cu mine (să nu mint, o dată m-a întrebat de ce mă tot uitam în oglindă), fuma non-stop și avea în cap o singură idee : cum să facă să meargă la cârciumă. Dar, lumea spunea că la cârciumă, după ce lua bine la bord, bunicul era sufletul petrecerii. (Avea totuși și o calitate, era foarte priceput într-o anumită parte a gastronomiei. Nimeni nu făcea acele produse atât de gustoase cum le făcea el.) Altfel, asemănarea lui cu personajul e doar partea legată de surzenie, poate uneori prefăcută. A, și iubirea pentru tărie. La alcool mă refer.

 Cât despre bunica din realitate... asemănarea cu bunica din scrierile mele este total inexistentă, zero asemănare. Nici nu știam că acea tanti e bunica. Îi spuneam "tanti". Aveam vreo 4 sau 5 ani și am făcut-o de râs, în sensul că surorile ei au început să râdă de ea când eu i-am spus "tanti" : "Îți zice "tanti", nu știe că ești bunica ei !" Atunci mi-au spus că pe viitor trebuie să îi zic "bunică", iar eu nu înțelegeam de ce. Mi-au spus că bunica îți este mai apropiată decât o tanti. Dar eu știam că avusesem o singură bunică, care nu mai era printre noi, bunică cu adevărat bună. Dar tanti asta cine era, de ce să o numesc "bunică" ? Mi-au explicat că ea este mama mamei și de aceea trebuie să îi spun "bunică". Am fost mirată și încântată aflând că și mama are o mamă. Și da, am început să îi spun "bunică". Dar ce bunică a fost...

    O dată într-o vară, aveam 6 sau 7 ani, aflasem de la copiii cu care mă jucam, că în acea zi e sărbătoare, e Sfânta xxx, nume pe care îl avea și bunica. Și cum învățasem la școală că atunci când e ziua de naștere sau ziua de nume a cuiva, e bine să faci un gest frumos, să îi duci o mică atenție, un cadou, flori, dulciuri, etc., m-am gândit să îi fac o bucurie. I-am cules flori de câmp, frumoase, și am mers la ea acasă să i le ofer. I-am spus că i-am adus flori de ziua ei. S-a uitat la mine mirată, parcă vedea un extraterestru, pe chipul ei am citit : "Ce a apucat-o pe idioata asta să îmi aducă buruieni ? " Nu a zis absolut nimic. Nici nu știa că era ziua ei de nume. Am lăsat florile și am plecat. Sunt sigură că le-a aruncat după ce am plecat.

    Altă dată, când aveam vreo 7, 8 ani, trecând cu o prietenă pe lângă casa ei, prietena mi-a spus că îi era sete, am zis "hai să intrăm la bunica, să îți dea apă". Am intrat, am cerut apă pentru prietena mea, prietena a primit apă, dar eu eram invizibilă pentru bunica care a întrebat-o pe prietena mea ce fac părinții ei, cu care ea, bunica nu avea nici o treabă. Dar a "uitat" să mă întrebe pe mine despre ginerele ei, tata, care era grav bolnav și nu mai avea multe zile de stat pe aici, printre noi. Asta era bunica. 

    Am făcut aceste destăinuiri pentru a nu induce lumea în eroare, să nu mai creadă lumea că bunicii din scrierile mele au existat și în realitate. Nu, nu au existat.     (Gabriela Morar).

Oare doamna portocalie "Votați Victor P" va fi ministresă la Educație? Mamăăăă!!! Nuuuuuu!!!

   Va fi oare doamna portocalie "Votați Victor P." ministresă la Educație ?! Mamăăăăăă !!! Nuuuuuu !!! 

      A, scuze. Sigur unii nu știți despre cine vorbesc. E o doamnă pe nume Paula Nu-mai-știu-cum, care în memoria mea a rămas mulțumită unei gafe foarte simpatice, atunci când, la un miting electoral al partidului portocaliu a strigat în gura mare, îndemnând lumea să voteze cu... candidatul altui partid (partidul roșu).

      Am scris despre asta în schița "Cum și de ce au/n-au votat românii". Găsiți în Arhivă la anul 2015, luna martie .

    Eu am aplaudat-o sincer pentru acea gafă, dar asta nu înseamnă că aș fi votat vreodată cu Victor Po(a)nta, așa cum îndemna dânsa. Dar gafa a fost simpatică. Totuși, nu aș vrea ca dânsa să ocupe funcții înalte în stat. Pălăria de ministru e foarte mare.

      Nu a fost singura care a dat un șut în fund, involuntar, propriului partid. În decembrie 2012 a comis-o și  buldogul (poreclă pentru care cred că marinarul are drept de autor), adică domnul politician Vasile B., când într-o seară de iarnă (9 decembrie 2012), imediat după alegeri, a recunoscut că partidul lui (ARD - adunătură de partide)  "a dus o campanie îngrozitoare de mistificare a adevărului și de manipulare a opiniei publice". Am scris despre asta, la cald (deși era iarnă), în secundele imediat următoare comiterii gafei. Găsiți în Arhivă la anul 2012, 9 decembrie.   (Gabriela Morar).

Avânt mic, manipulare mare

        Dacă avântul e mic, dar manipularea e mare (deși e făcută cu o simplă întrebare, o întrebare micuță, aparent nevinovată, dar foarte eficientă), se întâmplă așa: 

       Cetățenii revoltați :

    - Nu mai suportăm !!! Așa nu se mai poate !!! Trebuie să înceteze bătaia de joc ! Vom merge până în pânzele albe ! Nu ne dăm bătuți ! Trebuie să se facă dreptate!

     Dar jurnaliștii care se prefac că sunt de partea cetățenilor, dar care gândesc : "Nu vă dați bătuți ? O să vă dați nebătuți !", pun întrebări ce au ca scop tăierea avântului cetățenilor nedreptățiti și revoltați :

       - Credeți că veți reuși ? Credeți că aveți șanse ?

      În acest moment, apare neîncrederea în șansele reușitei, avântul scade, iar cetățenii răspund :

       - Sperăm. Încercăm. Poate reușim.

   Unde e avântul de la început, când cetățenii revoltați de nedreptate spuneau : "Nu ne dăm bătuți ! Mergem până în pânzele albe !" ? Avântul se pare că a fost mic și a dispărut din cauza unui întrebări adresate de un jurnalist rău-intenționat. Fleoșc avânt !     (Gabriela Morar).

      

      

Zestrea a fost mică, așa că a cumpărat numai un bou

       Badea Gheorghe și nevasta lui, Măria, aveau 4 copii, două fete și doi băieți. 

     - Măi Mărie, ar trebui să se mărite și fetele astea ale noastre, că au amândouă peste 20 de ani.

      - Așa e, măi Gheorghe, dar pentru asta trebuie să dovedim că avem avere mare. Mai ales că tu vrei neapărat gineri cu multă școală, cu facultate. Iar ăștia pretind avere.

    - Da, vreau gineri cu facultate, chiar dacă fetele au puțină școală, una are numai 10 clase, cealaltă liceul.

      -  Cam mari pretenții ai.

      - Nu e vina mea că din 4 copii, nici unul nu are facultate. Cu băieții, ai văzut, am cheltuit o mică avere cu profesorii, dar tot nu au reușit să termine nici măcar primul an.

   - Cred că și profesorii au fost cam șmecheri. Dacă mereu mergeai cu plicul și cu sacoșele pline... îi tot picau, ca să mergi din nou.

   - Nu le ține partea băieților, că nu învățau nimic, se țineau numai de prostii. Meritau să pice la toate examenele.

     - Mă doare sufletul pentru banii cheltuiți degeaba. Nu s-a prins școala de ei.

      - Tocmai de aia, dacă nu am avut noroc de copii deștepți, cu facultăți, măcar să am gineri intelectuali. Să am cu cine mă mândri. Pentru asta trebuie să arătăm lumii că suntem bogați. Că avem avere mare, că avem multe animale. O să merg săptămâna viitoare la târgul de animale să cumpăr niște animale. O turmă de oi sau de capre sau doi boi.

     Și a mers badea Gheorghe să cumpere animale, pentru ca lumea să vadă că e bogat și în felul ăsta să apară un ginerică intelectual, pe placul lui. Dar animalele erau scumpe și banii lui nu erau destui pentru o pereche de boi. Dar un prieten i-a propus o soluție. Afacerea a fost încheiată, iar badea Gheorghe i-a trimis nevestei un mesaj : 

     " Dragă Mărie, te informez că animalele sunt foarte scumpe, dar eu vreau neapărat ca fata noastră, Ilenuța să se mărite cu un om titrat, să mă facă mândru. Când merg la cârciumă să mă pot lăuda că ginerele meu este intelectual ! Prin urmare, animalele fiind scumpe, nu am destui bani pentru o pereche de boi. Dar prietenul meu, Ionică, mi-a propus o afacere foarte bună. Știi tu că are el un nepot, inginer. Așa că nu am cumpărat doi boi, ci un boy. O să ajungem acasă mâine. Te pupă Gheorghe."

     Măria a citit mesajul și a înțeles că Gheorghe a cumpărat numai un bou, în loc de doi. S-a cam enervat și s-a spovedit prietenelor ei : 

      - Uitați, dragele mele, ce boacănă mi-a făcut Gheorghe. S-a dus să cumpere doi boi și a cumpărat numai unul. O să sosească acasă azi, pe la ora 14. Veniți la mine să vedeți ce o să îi fac. Îl trimit să ducă boul înapoi de unde l-a cumpărat.

   Și iată, oprește la poartă o mașină, coboară Gheorghe și un băiat. Dar unde e boul ? 

      - Unde e boul ? întreabă Mărie.

     - Dragă Mărie, zice Gheorghe, ți-l prezint pe acest băiat. El este boy-ul despre care ți-am scris. Se numește Nae și are facultate ! Problemă rezolvată ! 

    Ce mai contează părerea celor doi tineri? Se plac, nu se plac ? Până la urmă, interesul poartă fesul !

      Da, știu, societatea a evoluat, nu mai e de actualitate o asemenea poveste. Dar în urmă cu vreo 30 de ani, încă era. Mulți părinți gândeau așa. Apoi, boy-ul intrat în capcană, se întreba: "Cine m-a pus să intru bou pe moșie ? Muncesc ca un sclav ! Mai bine nu mergeam la facultate ! La ce mi-a folosit ?" 

     Dar, vorbind la figurat, metaforic, treaba cu boii este și va fi valabilă multă vreme de acum încolo.    (Gabriela Morar).

Când comentează capetele seci...

      Când comentează capetele seci... te iei cu mâinile de cap. Poftim recenzie la un model de plapumă. În speță, familia Popescu vrea să își cumpere o plapumă. Sau două. Sau mai multe.

      - Să citim recenziile pentru plapumă albă cu bej, spune doamna Popescu. O recenzie luuungă scrie așa: 

  Titlu : "Am cumpărat cinci bucăți".

    - Deci e o recenzie pozitivă, spune domnul Popescu. Dacă a cumpărat cinci, persoana e mulțumită. Probabil inițial a cumpărat una, apoi, fiind mulțumită a cumpărat pentru toată familia.

     - Da, păi așa și spune. Uite ce scrie: "Pentru că am fost mulțumită de prima plapumă, am mai cumpărat patru."

      - Spune: "am fost mulțumită", deci este o doamnă. Femeile se pricep mai bine decât noi, când e vorba de obiecte pentru casă, spune domnul Popescu.

     - Nu e o doamnă, e un domn, se numește Nicușor.

      - Se numește Nicușor, dar spune că e "mulțumită" ? Se cam contrazice. Dar asta contează mai puțin. Să vedem ce spune despre produs.

      - Deci,  "pentru că am fost mulțumită, am mai cumpărat patru bucăți. Dezamăgire totală. Două dintre ele, cele din dormitorul copiilor, au fost rupte de cei trei câini foarte jucăuși. Dacă ar fi fost de calitate superioară, ar fi trebuit să reziste ! Pe celelalte trei m-am chinuit să le înghesui în mașina de spălat. Abia am reușit. Necesitau o spălare serioasă, fiind murdărite de căței."

   - Dar aceste produse nu sunt jucării pentru căței ! Și încă ceva : cum adică s-a chinuit să le înghesuie în mașina de spălat ? Cred că se spălau foarte ușor cu mâna. Mai departe ce spune ?

   - Spune așa: " Mașina de spălat le-a degradat puțin.

     - Doar "puțin" ? Înseamnă că sunt de foarte bună calitate ! 

      - Mai departe: "Sunt de calitate proastă, nu merită nici zece lei ! Le folosesc de doi ani ! Sunt de unică folosință !

     -  Nu mai citi !!! Persoana asta, când a scris ori a fost beată, ori drogată. Ori e idioată. Le folosește de doi ani, dar sunt de unică folosință ???!!!

      - Stai să citesc tot ce a scris. Scrie mai departe așa: "Deși materialul este subțire, totuși nu s-a decolorat și nici nu s-a rupt."

      - Deci e de calitate dacă nu s-a rupt și nici nu s-a decolorat ! Dar, din nou lipsă de logică, auzi prostie, nu s-a decolorat deși e subțire. De unde ideea că materialul subțire trebuie să se decoloreze ? Când prostul are opinii ...

   - Hai că poate nu e prost. Sau nu e proastă. Nu știu dacă e doamnă sau e domn, căci vorbește despre sine la feminin, dar semnează : "Nicușor".

     - Nu mai citi ! Turbez de furie ! Persoana asta se contrazice în tot ce spune ! Auzi, le folosește de doi ani, dar sunt de unică folosință !!!  Sunt de proastă calitate, dar nu s-au degradat, deși le-a înghesuit în mașina de spălat rufe ! Nu s-a degradat nici cusătura, nici culoarea, deci sunt ca noi după doi ani de folosire (le-au folosit chiar și câinii), dar sunt de proastă calitate !  Nu mai citi că înnebunesc !

     - Am ajuns aproape de final. Deci spunea : "Cu toate că materialul este subțire, totuși nu s-a decolorat și nici nu s-a degradat cusătura."

       -  Deci e de calitate.

   - Apoi continuă : "În concluzie, nu recomand acest produs. E de proastă calitate ! Nu cumpărați așa ceva ! Sunt bani aruncați ! Produs de unică folosință ! Am dat totuși două stele."

Vezi, a dat totuși două stele din cinci. Majoritatea au dat maxim posibil, adică cinci stele. Eu zic să cumpărăm acest produs, concluzionează doamna Popescu. Dar domnul Popescu nu mai era lângă ea, făcuse o criză de nervi, îi crescuse tensiunea și sunase la Salvare. Acum aștepta să sosească Salvarea. Și asta din cauza unui comentariu idiot, o recenzie scrisă de o persoană nătângă. Plapuma o vor cumpăra altă dată. Acum e mai importantă sănătatea domnului Popescu.   (Gabriela Morar).

      

 

Care e treaba cu mămicile ?

     Uneori o pomenim pe "Muma Pădurii" - personaj din basme, care, ciudat, se spune că e urâtă (și rea ?). De unde ideea că Mama Minunatei Păduri e urâtă ? De ce nu e frumoasă, superbă, minunată la fel ca fiica ei ?

    Uneori pomenim de "Mama Dracului". Cine mai e și asta ? De unde am scos-o ?! Din ce carte ? Aghiuță cred că nu are mamă. S-a născut orfan, săracul ? Sau poate... a fost îngeraș cuminte, dar apoi a făcut rele, a făcut drăcii și i-au crescut cornițe și codiță și s-a făcut negru ca smoala. Și a fost redenumit: din îngeraș în drăcușor. Și de sus a fost aruncat jos. Cât de jos ? Răspuns : ??????. Nu știm ! Dar, pe vremea când era îngeraș, cui îi spunea el "mămică" ? Nimănui ? 

     Deci, care e treaba cu mămicile ?

   Părerea mea : Mama (Muma) Pădurii - personaj de basm - trebuie să fie o zână superbă, minunată, la fel ca Pădurea cu copacii ei minunați, cu păsările cântătoare și cu animalele superbe.

  Iar cealaltă, Mama Dracului nici nu există. Nu există în nici o carte. Cine o fi inventat-o în vorbirea curentă ? E la fel de inexistentă ca și... politicienii cinstiți din România !      (Gabriela Morar).