În oraşele portocalii, înaintea epocii PD-iste, aveam parcuri. Parcuri
minunate cu brazi, pini, trandafiri. Acum, prin grija PD-ului, avem ciment.
PD-ul a considerat că e mai bine pentru noi, să facă o mare curăţenie. Acum e
curat-curat ! Nici un brad nu mai deranjează… cimentul.
De aceea zic : partidul portocaliu e mare iubitor de natură. Moartă !
La propriu !
Unii se întreabă unde şi de ce au dispărut coniferele cele veşnic verzi cu minunatul lor parfum de răşinoase ?
Şi trandafirii unde şi de ce au
dispărut ? Unde ? La gunoi ! De ce ? Din interese de partid. Ce interese ? Alea
de super-îmbogăţire a unor… nici nu ştiu cum să le zic. Că vorbele pe care le
gândesc, nu pot să le scriu că prea sună a înjurături.
Şi ca să nu încep să înjur, că nu-i frumos, încerc să găsesc nişte
scuze pentru canalii. Un fel de haz de necaz. Ceva de genul :
Păi, ce, plante verzi ne trebuie nouă ? Nu sunt bune că atrag insecte.
Chiar eu am văzut o dată sau de două ori, vreo două, trei albine într-un pin. Dacă ar fi înţepat pe cineva ?
Prea mare pericol ! De aceea respectabila Primărie, în marea ei înţelepciune, o
fi decis să ne scape de pini.
Iar într-un brad, şi-au
făcut cuib două ciori. Păi, ciori ne trebuie nouă ? Te aşezi la umbră pe
băncuţa de sub brad şi vine cioara să-ţi cârâie în urechi. Poate te alegi şi cu
vreun găinat pe haine. Asta e civilizaţie ? Nu ! Jos ciorile ! Cred că de
aceea, respectabila Primărie, în marea ei înţelepciune, a decis să ne scape şi
de brazi.
Să fie curăţenie ! Să fie ciment ! Ce, numai coniferele dau oxigen ?
Las’ că dă şi cimentul ! Şi cele cinci fire de buruieni plantate de înţeleapta
Primărie, dau şi ele oxigen. Pentru tot oraşul. Că doar ştie el domn primar, că
nu-i prost !
Şi de ce să spunem că nu mai are cetăţeanul obosit un parc unde să se
aşeze la umbră pe o băncuţă ? Să se aşeze la umbră la el acasă ! Că oraşul ăsta
nu-i al lui ! Oraşul ăsta e al lu’ domn primar şi-al prietenilor săi ! Clar ?!
Să vezi tupeu : mai ieri, se plimba o cetăţeancă prin ex-parc,
încercând să inspire (respire) nişte oxigen, că zicea că-n bloc se sufocă şi nu
mai suportă canicula. Şi cum mergea ea aşa, cu nasul pe sus, inspirând oxigenul
dat de cimentul înlocuitor de brazi, deodată a căzut leşinată. De la prea mult
oxigen şi de la prea multă răcoare. (Când e caniculă, dacă vrei să te
răcoreşti, locurile cu mult ciment sunt soluţia. Dă o răcoare cimentul ăsta… .
Ştie el primarul de ce pune ciment peste tot ! Doar n-o să-l bănuim că-i prost
! Sau hoţ, Doamne fereşte ! Sau rău-intenţionat, nici atât !)
Să revin la femeia leşinată. În primul rând, o să-i spun să-i fie
ruşine că-i nerecunoscătoare. Cum şi-a permis să leşine pe cimentul lu’ domn
primar ? Habar n-are ea, cât efort a făcut domn primar, pentru ca noi, azi, să
avem un
oraş atât de furat. Scuze, domn primar, vreau să spun : un
oraş atât de curat.
Şi dacă mă gândesc mai bine, eu nici nu cred că a leşinat. Cred că, de
fapt, ea s-a aplecat pentru a săruta cimentul, în semn de recunoştinţă pentru
aerul curat !
Mulţumim
PD-ului pentru grija ce o are faţă de oraş şi cetăţeni. Trăiască şi săru’mâna
! (Schiţă extrasă din vol. “Unde
nu-i cap, paloşul nu-l taie”, autor Gabriela Morar).
