-
Mâine e ziua vărului meu, Georgică, poliţaiul. Trebuie
să-i cumpăr un cadou. M-am gândit să merg la Librărie să-i cumpăr o
carte.
- Excelentă idee. Vin şi eu cu tine. Îi cumpăr şi eu o
carte. Dar oare nu va crede că ne batem joc de el ?
-
De ce ?
- Păi, pentru prima dată în viaţa lui, o să vadă două cărţi.
Crezi că el ştie ce trebuie să faci cu o carte ?
-
Eşti rău. Sigur că ştie. O deschide şi…
-
Şi apoi o închide. Că dacă n-are poze, nu-i interesantă.
Şi are şi prea multe litere. E greu de citit. Iar de înţeles e şi mai greu.
-
Eu sunt convins că se va bucura de un cadou aşa frumos.
-
Bine, atunci o să-i cumpăr şi eu o carte.
Cei doi prieteni au cumpărat câte o carte şi au mers
la Georgică,
poliţaiul, să-l felicite şi să-i ofere cele două cărţi. Georgică:
-
Măi băieţi, ce-i cu astea ?
-
Sunt cadouri pentru tine.
-
Ce-s astea, băi ?!
-
Cărţi !
- Băăă ! Voi mă credeţi prost ?! Voi credeţi că eu nu ştiu
ce-s alea cărţi ? Astea-s cărţi, bă ?! Băăă ! Eu, încă de mic copil, mă pricep
foarte bine la cărţi ! Eu joc cărţi în fiecare zi ! (Schiţă extrasă din vol. “Dumnezeu
îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).