Domnii bipezi (și doamnele bipede) care îl lingușesc azi pe un politician, mâine pe altul, în funcție de cine deține ciolanul, ar avea ceva de învățat de la... patrupede (și patrupezi) în materie de lingușeală. N-ar fi rău dacă ar lua lecții de la maestrele și maeștri lingușelii: pisicuțe și motănei.
Ce să învețe ? Să învețe să nu se înghesuie toți deodată la lingușeală, să aștepte să le vină rândul. Așa cum fac pisicile (ale mele așa fac, poate sunt mai civilizate decât altele ?). Dacă vezi că persoana care trebuie lingușită, e ocupată cu alt lingușitor, stai de-o parte și aștepți să fie liberă... iar în clipa următoare... fuga mare la ea... și miaaau, miaaau și toate celelalte, știți voi.
Alt efect are o lingușeală la care participă doar lingușitorul și lingușitul. Pe de altă parte, e adevărat că uneori lingușeala publică reușește să-l măgulească foarte mult pe fraierul lingușit și îl face să se creadă zeu. Dacă îi spui în public cât de minunat este el și toată familia lui și tot neamul lui, e posibil să pună botul dacă e genul un pic naiv.
Eu rămân totuși la părerea mea : la lingușeală se stă la coadă, aștepți frumos să îți vină rândul, ca la coadă la spovedanie. Și se comite în intimitate, nu se face în văzul lumii.
Lingușitul, după ce s-a încheiat o ședință de lingușeală, ar putea chiar să strige : "Următorul ! ". G.M.).
