miercuri, 30 noiembrie 2016

CÂND PREŞEDINTELE SPUNE O VORBĂ, E VORBĂ !

-         Tot ce spune preşedintele e literă de lege. Nu poţi să-ţi permiţi, tu, în calitate de cetăţean cinstit, să-l contrazici pe preşedinte. Şi tot ce face dânsul e bine.
-         Dar…
-         Dacă fostul preşedinte, nea Nicu, îţi spunea cândva, în vremuri bune, demult apuse : “Dragi tovarăşi şi prietini”, sigur te puteai considera “tovarăş şi prietin” cu Tovarăşul şi Prietinul.
-         Chiar puteai ! Au fost cazuri, foarte puţine, când cetăţenii i s-au adresat direct Tovarăşului, spunând ce probleme au, şi îi ajuta imediat. Deci chiar era tovarăş şi prieten.
-         Lasă, că nici cu cei trei preşedinţi cu care am fost binecuvântaţi după Revoluţie, nu ne este ruşine !
-         Aşa-i. Nu ne mai numesc ei “tovarăşi şi prieteni”, dat asta nu înseamnă că nu ne respectă.
-         Exact. Lumea a evoluat, preşedinţii vorbesc altfel, au renunţat la formule vechi, la şabloane.
-         După nea Nicu, a venit nea Nelu. Şi dacă nea Nelu ni se adresa cu : “Mă animalule !”, nu aveai nici un drept să-l contrazici.
-         Ba chiar în secunda doi, te deplasai spre cabinetul veterinarului, să-ţi dea certificat.
-         Totuşi, “animalul” a îndrăznit să-i pretindă preşedintelui, să-şi ceară scuze !  Cât tupeu !
-         Tupeu de animal, domnule !
-         Dar preşedintele, ca un domn adevărat ce era, şi-a cerut scuze. De la animale.
-         Iar apoi, nea Trăienică cel fără frică
-         De cine ar trebui să-i fie frică ?
-         De nimeni, că a fost bun. A făcut totul pentru binele poporului. Nici un cetăţean nu a fost în stare de disperare din vina lui. Nici un actor de mare valoare nu a plâns pe la TV, pentru că valorile ar fi fost călcate în picioare şi aruncate la gunoi. Mafia nu a prins rădăcini mai deloc în cei 10 ani binecuvâtaţi ! Nu s-a umplut ţara de mafioţi. N-au pătruns ei în toate domeniile ! Ne-a lăsat o ţară curată, curată ! Mulţumim nea Traiane!
-         Nu a precupeţit nici un efort.
-         Mi se pare că tu confunzi Epoca de Aur cu Epoca Alcoolului.
-         Nu confund. Epoca de Aur a construit ţara aproape de la zero. Epoca de Aur a construit locuinţe ieftine pentru tot poporul. Aceste locuinţe sunt folosite şi acum, doar că democraţia, în cei 27 de ani de când ne bucurăm de dânsa, n-a reuşit nici măcar să văruiască pe dinafară acele blocuri de apartamente sau garsoniere. Democraţia mult iubită nu are bani nici măcar pentru câţiva saci de var şi nişte vospea, pentru a înfrumuseţa oraşele, văruind blocurile. Epoca de Aur a făcut ce a fost mai greu, a construit.. A făcut de toate : industrie (realizam la noi în ţara aproape tot ce ne trebuia : electrocasnice, electrice, maşini, vase etc, etc.), agricultură cu sistem de irigaţii, distrus şi el în democraţia prost înţeleasă. Au dezvoltat un sistem de sănătate cu foarte buni specialişti. Apoi, învăţământ, cultură (a se vedea cărţile publicate în acele vremuri. Nu aveau nici o greşeală ortografică. Căutai cu lupa o greşeală la o carte de 500 de pagini şi nu găseai. Erau perfecţionişti.
-         Devii prea serios când te năpădesc amintirile. Hai se devenim mai veseli. Să ne amintim mai bine de Epoca Alcoolului, că doar ţara asta a fost condusă timp de 10 ani, de un nene care era mai mult... vesel decât treaz.
-         Era într-o permanentă stare de… veselie.
-         Dar vorba preşedintelui e literă de lege, chiar şi aşa. Iar dacă preşedintele i se adresează unei jurnaliste cu : “Păsărico”, păi fata aia în secunda doi, începe să ciripească.
-         Cip-ci-rip ! Cip-ci-rip !
-         Dar când spune : “Dacă poporul nu mă mai vrea, îmi dau demisia în 5 minute.” Apoi se răzgândeşte.
-         Şi preşedinţii spun lucruri trăznite. Câteodată. Cam des, în cazul ăstuia.
-         Totuşi, ce spun ei e literă de lege.
-         Cel mai rău e când preşedinţii îşi fac autocritica, eventual, chiar înainte de a deveni preşedinţi.
-         Păi asta e bine. Ca să ştii ce faci la vot.
-         Îţi aminteşti cum am rămas mască atunci când nenea neamţu, candidat fiind, ne-a informat că : “Eu sunt un politruc ! “ ?
-         Îmi amintesc ! Dar tot ce spune un preşedinte, sau un viitor preşedinte e foarte important.
-         Nu avem dreptul să ne îndoim de spusele dânşilor. Trăiască adevărul ! Uraaaaa !
-         Şi “Gura păcătosului, adevăr grăieşte” ! Uraaaaaa !
-         Taci, mă, gură spartă ! Că “gura mare face prânzul mic” ! Uraaaaa !      [Schiţă extrasă din volumul “ Din Ţara lui T.B. (Trăiţi Bine ! ), capitolul I : “ Unii trăiesc bine ! “, autor Gabriela Morar]