luni, 29 decembrie 2014

Versuri satirice: MOŞUL, DARURI NU A DAT/ C-A VENIT LA COLINDAT


Pe la opt şi jumătate
Cineva în poartă bate.
Este seara de Ajun
Iar la poartă-i… Moş Crăciun !
-         Sărumâna, moşulică
Am fost fată cuminţică !
Ce mi-ai adus, măi nenică ?
-         Să îţi fie ruşinică !
Iar mă iei cu “moşulică” ?!
-         Nu te supăra, nenică !
-         Obrăznicia crezi că ţi-am uitat
De când barba mi-ai tăiat ?
Că mai lipsea doar un pas
Şi mă lăsai şi tuns, şi ras !
-         Dar nu este vina mea
Tu m-ai întrebat aşa :
“ -    Da’ la anu, ce ai vrea ?
-         O foarfecă, dacă ai putea !”
-         Era pentru barba mea !
-         Păi, da !
Şi tataie m-a certat :
“-     Fată, ce te-a apucat
Să tai barba moşului ?
-         Da’ ce boacănă făcui ?
Uite-aşa o barbă avea.
Am tăiat un pic din ea !”
De ce toţi mă ceartă pe mine
Nu sunt eu, fată cuminte ?!
-         Ce-ai făcut nu e prea bine.
Oricum, moda s-a schimbat
Moşu a venit la colindat !
-         Dar sacul cu daruri… nu-i !
-         Ia mai puneţi pofta-n cui !
Moşu-i sărac în ăst an.
-         De ce, nene ? Că-i păcat !
Cu cât dor te-am aşteptat !
-         De ce ? Întreabă-l pe nea Traian
Că-n zece ani m-a sărăcit
Mă şi mir că n-am murit !
Ca să-mi pot plăti lumina
Acum venii cu colinda !
De bietul moş, milă să ai,
Şi de-i vrea, ceva să-i dai !
-         Eu, din sărăcia mea
Ţi-oi da şi eu, ce-oi putea :
Un măr şi vreo zece nuci.
Dar ştii unde să te duci ?
Mergi, nene, la Primărie
Că acolo-i bogăţie !
-         la Primărie e mare bogăţie
Asta ştiu din auzite.
Sper că nu e din hoţie !
-         Nuuuu ! E din contracte cinstite !
-         La Primărie deja am mers
Şi ştii ce-am primit ?
Un trandafir ofilit !
-         Moşule, eşti chiar hazliu !
-         Da ! Şi-era portocaliu !        (Actualitatea acidă, autor Gabriela Morar).